«

»

Ben Todică – O lacrimă pe sânul mării

Cuvânt de deschidere pentru o nouă carte a autorului australian de origine română, poetul Ioan Miclău din Cringila Australia – PE DRUMURILE ARTEI. Descoperirile de-o viață.

Cuvânt de deschidere
De multa vreme omul s-a mutat in spatiu unde traieste in facilitati artificiale, in statii care circula interplanetar. Colonii intreagi de orase-capsula de milione de locuitori alimentate de ligi comerciale, corporatii alimentare si industrii militare duc o lupta continua pentru controlul sistemului nostru solar. Zeci de orase l-au parasit pentru a pleca in adancurile universului. Omul e deja sintetic, si putini mai cultiva o farama de suflet prin credinta. Credinta in Forta Suprema.

Odata pornit in spatiu, orasul ajuge in mai putin de sase ani la viteza luminii si apoi se pierde in jungla stelara. Toti stiu ca odata plecati nu se mai intorc.

Plutim printre planete indreptandu-ne spre soare, intram prin nori, prin aburi sau ceata, si o lacrima se prelinge pe sanul ei catifelat si rumen. S-a oprit.

Planeta albastra numita demult Terra este sterila, insa luminoasa si seducaoare, bogata in ploi de sulf si stralucire. Fermecator! Totul e curat. Se spune ca odata pe aici au locuit oameni printre vai, munti impaduriti si ape dulci. Oare cum au fost?

Oare cum au fost?

Oare cum au fost?

Poate cineva sa-si imagineze atractia acestor locuri si apoi se mai vorbeasca de iubire, dragoste si dor ?

Sa simti in talpi nisipul marii ! Toate tabu, in 2813.

Plaja oceanului pe care Decebal a aterizat fortat este formata din pietris rotunjit de vremuri. De cum pasi pe el cizma ii intra ca intr-o covata cu boabe de fasole insotita de un scrasnit sinistru. Nava, construita dintr-o gelatina vie computerizata ce se adapta emotiilor si dorintelor pilotului, s-a mulat frumos. Are proprietati fizice si chimice necunoscute vreodata civilizatiilor trecute si este dirijata prin instinct. A aterizat pe aceasta plaja ca un strop de apa, s-a rotunjit si s-a lipit apoi de suprafata ei ca roua de frunza.

Decebal s-a simtit dintodeauna atras de aceste locuri. El cauta spunandu-si: “Toata viata m-am dedicat unei iluzii.” Si cum inainta ganditor, remarca in distanta, iesind din nisip, niste fascicole de raze colorate care se dispersau in inaltimea cerului. Se indrepta curios spre sursa si spre uimirea lui, intre milionele de pietricele se afla o sfera de cristal, copie fidela a unei antice mingi de golf. Razele erau atat de puternice incat iti orbeau privirea. Soarele se infiltra printr-una din indentarile concave ale sferei, un fel de superlentile interioare, iar raza intrata era multiplicata si reflectata in toate directiile prin celelalte lentile. Era un fel de multi proiector care difuza pe stancile de la capatul plajei. Imaginea deveni mai clara cand se apropie de proiectia dinspre o grota. Decebal studiase arheologia civilizatiilor disparute in orasul Sarmis. Cerul era acoperit de 12 orase aurite care straluceau in bataia soarelui precum iconitele unei Catapeteasme. Sfera, un martor din alte timpuri, continea cateva sute de imagini. Cand reorienta lentilele, pe perete aparea o noua imagine. Imagini apareau in reflectie si pe ecranul castii sale. Se puteau citi basmul Fat Frumos din Lacrima, El Zorab, Doina, Albinutele lui Sara si iata, a aparut chipul profesorului Artur Silvestri cu textul: La propunerea, care mi-a parut la inceput copilareasca, a romanului-australian Ben Todica de-a crea aceasta capsula si calatori cu ea in viitor, am colectionat tot ce-a parut mai sincer si mai authentic in efortul pentru apararea patrimoniului diasporic romanesc si am trimis-o ca punte de legatura urmasilor nostri. Sa ma ierte preaiubita mea sotie Mariana Braiescu pentru acest secret. Am plasat comanda la institutul atomic de cercetari din Elvetia, ca apoi mii de capsule sa fie raspandite pe suprafata pamantului. Am expediat cateva mii prin vapor la Constanta unde visez sa le dispersez pe plaja Marii Negre. Printre zecile de autori romani ce mi-au atras in mod deosebit atentia este si Ioan Miclau, protector al Bibliotecii Mihai Eminescu din Cringila, Australia. O biblioteca in care emigrantii romani depoziteaza, de zeci de ani, cartile dragi cand simt ca se duc din aceasta lume. Asa cum elefantii inainte de moarte se duc la templul lor sacru.

“Eu am mult respect pentru promisiunea facuta unui om dus de pe aceste meleaguri, bine fa de-l respecta pentru ca asta ti-e cinstea si sfintenia spunea Ionica, e un pacat pe care nu-l mai poti schimba.” Din lucrarile de incununare a creatiei sale literare propun pentru urmasi PE DRUMURILE ARTEI. In acest volum, Ioan Miclau sintetizeaza relatia de-o viata cu limba si cultura romana, cu dragostea sa de neam si locuri natale. E foarte important sa stii cine esti si de unde vii.

O schimbare se simtea in emotiile pilotului. Ceva il apropia si mai mult de pamantul pe care se afla. Simtea ca se intregeste ca om, ca se echilibreaza si prinde radacini.

Decebal ingenunche: “Ce dar minunat!” si incepu sa savureze Romania Tainica pe care numai un suflet din departari a unui pui sincer de roman, precum al lui Ioan Miclau din Gepiu, o putea simti cu adevarat. Dorul de acasa, taina sufletului neamului nostru continua mai departe Silvestri, maretia si intrarea in nemurire se adevereste prin graiul limbii pe care o vorbim.

Instinctul ii vorbi: Toate sunt iluzii Decebal. Ce este viu insa sunt trairile tale de-a lungul darului.

 

Lasă un răspuns