«

»

George Anca – Gheorghe Lupașcu, ,,Vocația osândei”

Vocatia osandeiO antologie mausolină de 860 pagini A4 reunește la TipoMoldova, în colecția Opera omnia/Poezie contemporană, volumele publicate de Gheorghe Lupașcu: Laocoon împăcat (1969), Stăpânul timpului (1980), Întoarcerea arlechinului (1980), Ziua Delfinului (1988), Singurătate pe planeta pământ (1994), Iubire Exilată pe Terra (2000), Excelența (2001), Iambirul (2003), Strigăt în Alcandoria. Invazii (2004), Monologul secret al prințului Hamlet (2005), Vocația osândei (2006), Iambirul țărmului poetic (2007), Baladin într-o fabulă (2008), Când… (2010), viețuitoare (2011). Poate, cum s-ar fi încolonat pe verticală, asemeni modulelor brâncușiene, armonice divine ale formelor poetice, botezate și iambiri, fie textul clasicizant-raționalist, romantic, modernist, postmodernist, fractal.
Cezar Baltag îl salutase, în 1966, și ca Marchidan, poet de inteligență, care se confundă cu însăși esența naturii, cu dinamismul ei interior. Pe Nicolae Baltag, proiecția în mit și în primordial îl ducea cu gândul la Blaga, după cum ironia lucidă ar aminti de Geo Dumitrescu. Mircea Scarlat îl apropia de Ioan Alexandru și Ion Gheorghe. Altcineva evocă pe Ioan al Crucii sau Angelus Silesius. Ion Rotaru citește variante ale ideii că rapiditatea vieții interzice marile probleme. Derutat de iambir, A.I. Brumaru reperează pe net un semn nipon sau I am Birminghan. Altfel, careva, că tot n-ar fi multe de spus. Yet, poet neglijat. Să zicem, ca Yeti (topit din Himalaia în Dunăre).
Însă poetul Gheorghe Lupașcu, se vede ex-orbitor, nu se neglijează, se deneglijează mai abitir-iambitir decât oricine din caruselul concentric al establishmentului literar. El se citește ființial scriindu-se expresionist, baroc etc., se persecută rebaptizat în jubilații dictic-oraculare, pe pariu paramistic, peste, dacă nu pe sub Balta Brăilei, spre Alcandoria, doar s-o mântui din/prin japca represiunilor transfigurabile.
Cuprinsul (55 pagini) curge-Dunăre cu lucrurile naturii, căptușite de alchimie și totem, acoperind o estetică-destin a cuvintelor și metaforelor-cheie: Laocoon – lunatecul – câinele pământului – ultimul mesaj al cârtiței – stăpânul ființei – copaci răbdători – menestrel de sidef – în univers e noapte ca-ntr-un sac – cu amintiri de haos carnivor – iambirul osândei/…cosmopoliton/…arcadium/…fractal/…Fiindului – nimeni nu-mi este aproape – poetul evreu – iambirul Isolda – predestinând – baladinul – măiastra și poetul – anul 375 – gerunziul romantic – amintirile poeziei despre sine – Ovidiu în arbori – fiara semantică – ucigătorul – Siberiile volante – poemul pescar…
Alchimie (I – X): Cerb hărțuit/Geme în feudele sângelui/Vocala A…/ Izvoarele/Se sfințesc/Cu izvorul tămăduirii/Pronunțând-o. /…/ Lucrurile/Sunt/Pur și simplu oameni /…/ În așteptarea numănui/Iarba/Însingurata/Pe sine se paște… /…/ Poemele/Supraviețuind/Pentru fantasmele poetului/În insula lui singuratecă,/Alcandoria… /…/Cum poți fi tu însuți/Marea ta minimă /…/ Și nici nu știm țara/Unde murim/De când halucinăm în niciunde. /…/
Arthur Rimbaud, Alchimie du Verbe: J’inventai la couleur des voyelles ! – A noir, E blanc, I rouge, O bleu, U vert. – Je réglai la forme et le mouvement de chaque consonne, et, avec des rythmes instinctifs, je me flattai d’inventer un verbe poétique accessible, un jour ou l’autre, à tous les sens. Je réservais la traduction. / Ce fut d’abord une étude. J’écrivais des silences, des nuits, je notais l’inexprimable. Je fixais des vertiges.
Totem I: Eu care-am umblat pe frunze/Eu care-am cântat din frunze/Eu care-am mâncat frunze/Eu care-am plâns cu frunzele/Eu care-am iubit pe frunze/Eu care n-am dat foc la frunze/Eu care m-am învelit cu frunzele/Am devenit copac/De dragul frunzelor.
Totem II: Te-am căutat/În peșteri/În astre/În vârstele pădurilor/Cu numele tău m-am aflat/Pe mine însumi/Strigându-mă.
Totem III: El, Tu, Noi – seria gândurilor/Bătălia în noapte a lucrurilor/Numărătoarea blocurilor din cartier/Logaritm social pentru a afla unicul/La pierderea în unghiuri și umbre/A unicului cu suflet de om.
Totem IV: Cum veacurile sunt gânduri/Cum gândesc atomii îngerii/Iluminările lucrurilor/Și viața mea/Spaimele victimei/Încordându-se/Ca asceții/Să împace lumea/Cu preacuvântul/Erotic/Al tău…
Florilegiul-halteră (bine peste kilogram) se răsfoiește-fulguiește din masivitate ca mai înainte din strâmtorile-plachete ale speranțelor-cenzură-critică-arest-spital. Ermetismul-mască al înfricoșării , doctorantura reformei, filologismul gongoric, gestica narcisistă la arlechin, cascadarea obsesiilor catartice și câte și mai câte formalisme genialiste nu inhibă, dimpotrivă, emfaza religioasă a poeticității-menestrel-melod, încă medieval, încă infant și mai ales nestătător, profetic.
Iată o carte pentru poporul român, sub comunism și după, a unui poet-strugure, zdrobit și de sine să îmbete disperarea. Și iată un marchidan lipscănind la Gherghești cu fantoma lui Saint-Exupery, cu Hamlet tot în Elsinor, cu salcâmii lui Mihai Sebastian. Convertește nevolnic spaimele în cântece-bumerang intonându-le și în somn, copiilor, părinților, epopee.
Din toate locurile copilăriei mele/Cel mai mult mă obișnuisem cu soarele.(24) … În zilele mele bune/Izvoarele au glas feminin (28) … În curând îmi voi pierde memoria pe care mi-o dăduse soarele,/Simt asta după golul ce-mi străbate ființa (32) … El, punctul cu har,/Împarte lumea în bine și rău/Împăcând culoarea cerului/Cu duhoarea districtului (49) … Unde sunt buzele marinarilor din Alcandoria,/Priviți-le dinții shimonosiți de rânjet (51) … Și n-a vrut să moară Terente /Ascuns pe creștetul părinților (56) … Nu știu ce să mă fac cu zefirul/Păstrează aceiași dinți de lapte (69) … La serbarea absolvenților/Eu am jucat rolul cenușii/Din poemul maestrului (72) … Nobil parfum în păr de orator/Înfloritor discurs cu flori de stil/Belșug înmiresmat ca portocala (77) … Sunt un om normal/Îmi iubesc liniștea/Îmi plac genunchii mei neînsângerați (79) … Menestrel de sidef,/Scriitura tălpilor himerelor/Care-au cântat pe nisipurile noastre (95) … Trainice vorbe-ți trimit/Ioan al dorului (99) … Gândindu-se la un chip ideal/Un om a început să-mi semene leit (103) …
Lasă-mi Doamne umbra în nisip/Lasă/mi șoapta-n țărmuri de sidef,/Când voi fi doar undă și privire/Dă-i înfometatei pâini din mine,/Pașii tăi izbăvitori pe ape (123) … Zi ca o mare,/Fără mister,/Miroase-a uitare,/Ca-n poemul Une charogne de Baudelaire (124) … Nicio credință nu mai/coboară în lucruri/Toți se vor perverși ca/Sodoma (127) … O, Doamne, cu ploi viermuite/Obsesia toamnei, cețos Două-Mii,/ Acoperă cu bacovianii infinite/Clepsidra cu melancolii (131) … Nu știu dacă noi mâncăm pâinea/Ori pâinea ne mănâncă pe noi (133) … Nu știu dacă eu însumi mi-am dulgherit crucea/Ca osândiții prin împușcare groapa (137) … Crispații zadarnic vor râde/Trufașii vor poza cu părul vâlvoi/Ipocriții vor dansa
cu pudoare/Iar noi cu toții nu vom fi noi (155) … Încărunțim în laguna cărților/Ca asceții manuscriselor biblice (170) … Sunt lucrurile fără carne ca florile/Culorile ființe înecate-n văz/Sunetele timpanele soarelui (185) … Atât de mult te iubesc/ Alcandoria/Și nici nu știu cine ești (197) … La zborul ritmat al stolurilor/Egrete-mpietrite se zbat în cristale (207) … Doar atât: Eu sunt pământ/Sunt arat de timp și-s frânt/Doar atât: Ce semeni tu/Timpul infinit-e-su (215-216) … Și pământul/Ca o piatră din cer/Renunță zilnic la rouă (254) … Rotind în jurul trupului/Voalul tău de mireasă/Pânza corăbiei din Alcandoria (297) … Mereu se aruncă în mine cu pietre (300) … Circul cu mimi/Transexuați în a șaptea zi/În chipurile iubirilor/Din Alcandoria (315) … Salamandrele sărind din bulboane/Într-un halou de apă se-nvolburează vid/Viața în eden pecetluind-o (322) … Arginții atârnă cazon/În curviile/Din/Cosmopoliton (329) … S-a rotit în jurul cărților/A nechezat în cabala cuvintelor/Căutând numele poeților/Cu pietre spălați (330) … În piața arlechinului/Ca Samson/Uitând eminența/Lipscăneam transcendența (336) … Nero cântând la harpele focului (337) … Alcandorienii în burta chitului s-au retras ( 338) … Nimeni nu mai vrea/Nume/Toți vor/Numere (351) … În dansul cărților/Profețesc/Cu privirea fixată în lună/Ca un câine/Din cartierele demolate (371-372) … O arlechinadele/Din viața care zilnic ne petrece/În marile districturi neguroase/Suferințe universale (396) … Doamne,/Stăpâne sfânt al universului,/recunoaște-mă (407) … Părerea medicului de familie/”Ești chinuit de propria ta vitalitate” (412) … De lup totemic isidor/Al numelui meu carnivor (424) … Psalmist ori pitie cobitoare (427) … Așa mi-au fost ursitele jurate/Să-mi iau prin veac Sionul sfânt/În spate (428) … în scriptele secrete-au decapitat decorația de eroism, până când istoria și-a consumat al comunismului futurism (473) … O consoanele/Ursitoarele noastre vestale/Ale plutirii tale de moarte/Ofelia (477) … Am văzut îngerii iubindu-se (481) … Menestrelul conjuncțiilor/Pe noi/Hamlet-Shakespeare/În sintaxa rivierelor ne conjugă (485) … Doar voi/Principese din Alcandoria/Mă lăsați goliard de iambir/Să-mi înfrunt singur/Exitusul către nadir (487) … Cu moartea noastră vom păgubi lumea/Ori lumea va fi mai liberă? (488) … Odată cu sufletul paroxistic/Vocalele se volatilizează/În delirul mistic (498) … Polul sufletului/Paranoie de tropice (502) … Însumi tu/Însumi eu (503) … Măiastra/Este Dumnezeu (505) … Doamne/De ce/Toate stihiile/Ajung/Ca emigranții/În sufletul meu? (524) … Viața de mine a obosit/Ca un câine lup de stăpân (529) … Magică lacrimă/La pleoapele șarpelui,/Lanțuri de plete/Ca-n vrăjile șamanilor/Din Ursa Mare (539) … Jertfă a spiritului/Împărtășanie-altare,/Longitudinea gândurilor solitare/Cu melancolia lui Publius Ovidius Naso (540) … Prin plantații de trandafiri/În ghimpi altoiți/Cu virginitate/Sexul poemului/Sângeră/De nuntă și puritate (563) … Hai să săpăm/În inimi/Până dăm de moarte (587) … Fără margini sunt/Malurile Călmățuiului/La Bertești (592) … Veghe de lele/Lebede-iele (598) … Numai eu/Veșnic altul (609) … Eu sunt alchimistul (611) … Luna și sânii madonei/Din grădina-eden a Brăilei (617) … O, domnule Holderlin,/Reîncarnat pe caraimanul gândului (625) … Gumasal/Gumasa/Gumas/Guma/Gum/Gu (669) … Semenii mei,/Hăitașii mei (686) … Unde ești tu Doamne/În cer sau în sufletul meu (687) … Infernul/Pe chipul meu/Își desenează/Ca un pictor suprarealist/Pustiurile geometriei/Deșănțate (764).

Titlurile poemelor sunt de sine stătătoare, cumva autarhice: Minus-romanță – Lucrurile și noaptea – Privalul cu umbre – Amnezia hotarelor – Iliada pe cont propriu. Fabulosul, încă fabulă, abolește, abulic, fabulația. Tratat-oracol-poetic-angelic-fonetic, puține sonete, mulți psalmi, inflație de iambiri, cantorii bizantine, solemnii scolastice. Printre mituri și parapredici: Ion Țuculescu, Matei Caragiale, Mihai Sebastian, Paul Celan, Alexandru Tocilescu, Walt Withman, Da Vinci, Simon din Cyrene,Shakespeare, Orfeu, Holderlin, Serghei Esenin. Și, cum caligrafia lui Lupașcu o fi la concurență cu a lui Macedonski, volumul volumelor sale se încheie, citeț, cu un salut manuscris, de Lucian Chișu. Prefața este semnată de dr. Ioan S. Cârâc.
Poet cult(ic), mito-filosofard caustic, cu delir iambiric, de seninătate goetheeană, într-o Brăilă-Elsinore-Alcandorie, Lupașcu își aglutinează măreț emfatic viziunile supraviețuirii spirituale proprii și cosmice în tot atâtea revanșe aruncătorilor de pietre.