«

»

Gheorghe Vicol – povestire pentru copii

Gheorghe.VicolBoabele de rouă

Ursuleţul se aşeză comod pe stânca din faţa peşterii, pe care îşi făcea de obicei temele. Începu să se gândească la tema pentru acasă pe care le-o dăduse învăţătoarea. Avea un titlu simplu: „Ce sunt boabele de rouă?”
Dar când luă tocul, îşi dădu seama că nu-i în stare să scrie nimic. Se mai foi un timp, se scărpină în cap, dar nimic! Nu-i venea nici o idee.
Luă o foaie de hârtie şi un cărbune şi ieşi în pădure să-şi încerce norocul. Primul pe care-l întâlni fu uliul.
– Spune-mi, dragule, ce sunt boabele de rouă?
– Păi, cred că boabele de rouă sunt ochii frunzelor răstigniţi spre cer.
– Mulţumesc, spuse ursuleţul, luminându-se.
După ce-şi notă pe hârtie părerea uliului, plecă mai departe şi, doar după câţiva paşi, o întâlni pe vulpe.
– Spune-mi, drăguţă, ce sunt boabele de rouă?
– Boabele de rouă sunt mărgelele cu care se împodobesc florile în aşteptarea sărbătoririi răsăritului de soare.
– Ba eu cred, spuse o bufniţă aflată în apropiere, că boabele de rouă sunt lacrimile nopţii pe care le şterge ciocârlia cu batista cântecului ei de dimineaţă!
Ursuleţul îşi notă repede răspunsurile, le mulţumi şi plecă ceva mai vesel spre pârâu. Aici dădu nas în nas cu cerbul, ciuta şi iedul lor.
– Scumpilor, spuneţi-mi, vă rog, ce sunt boabele de rouă?
– Boabele de rouă sunt începuturile lumii, spuse cerbul.
– Eu cred că boabele de rouă sunt lacrimile Maicii Domnului, şopti ciuta.
– Boabele de rouă sunt ouşoarele de cleştar ale nopţii, adăugă şi iedul.
– Vă mulţumesc! strigă bucuros ursuleţul.
Apoi sări sprinten pârâul şi începu să urce coasta muntelui. După nişte tufe se întâlni cu bunii săi prieteni, ariciul şi bursucul.
– Măi băieţi, ia spuneţi-mi, ce sunt boabele de rouă?
– Boabele de rouă sunt oglinzile în care se admiră soarele dimineaţa, zise pe nerăsuflate ariciul.
– Boabele de rouă sunt transpiraţia naturii, îşi dădu cu părerea şi bursucul.
– Boabele de rouă sunt vinul în care se îmbată fluturii în zori, se trezi vorbind şi ursuleţul.
– Boabele de rouă sunt suspinele frigului şi apei în foşnetul luminii şi întunericului, îi bâzâi o libelulă la ureche.
– Măi, măi, măi! exclamă ursuleţul spre cei doi. În pădurea noastră toţi sunt poeţi!
Izbucniră în râs, apoi se despărţiră.
Întors acasă, ursuleţul îşi copie în caietul de teme tot ce notase în scurta sa plimbare. A doua zi, învăţătoarea, Barza cea Înaltă, îi dădu pentru compunerea sa zece boabe de zmeură, că aşa se dădeau notele la şcoala din pădure. Asta însemna nota zece.
– Nu le mănânci? îl întrebă învăţătoarea, văzând că le pune cu grijă în ghiozdănel.
– Nu, doresc să le împart cu nişte prieteni, răspunse ursuleţul zâmbind!

1 comment

  1. rodica53

    Multumim pentru boabele de roua Gheorghe Vicol! La randul meu le voi imparti cu prietenii!

Lasă un răspuns