«

»

Răspunsuri pe care le căutăm: Profesorii nostri (I) – fragmente din cartea ,,Centenar Anghel Rugină: Corespondenţă”

Deviza mea e să nu-mi trădez credinţa. Şi faptul că trăim într-o lume confuză a manipulărilor planificate ale mai marilor lumii, nu e o scuză să mălas intimidat şi să renunţ la convingerea că justiţia va invinge, şi că, atunci când va veni, toate gândurile bune şi de bine pentru urmaşii noştri vreau să fie servite şi vor fi. Din acest motiv, din acest simţ al responsabilităţii şi al respectului pentru predecesorii noştri vreau să promovez şi să duc înainte credinţa şi rezultatul muncii lor.
Oameni de elită în domeniul profesional şi moral ca cei pe care doresc să vi-i prezint astăzi, în paginile revistei dumneavoastra vor fi exemple pentru, şi în rezolvarea drumului nostru şi al copiilor noştri, alături de mulţi alţi giganţi ai credinţei în dăinuirea şi trăinicia neamului nostru românesc.
Pe renumitul profesor universitar şi academician Anghel Rugină l-am cunoscut din media scrisă, iar pe prof. dr. Petre Iosub şi prof. Vasilica Grigoraş personal, prin media vizualului la care am bucuria şi privilegiul de a-i prezenta. Să vă introduc în dialogul lor şi concluziile domniilor lor de o viaţă.

Pentru început

Un dialog cu prof.dr. Petre Iosub

Aproape 18 ani aţi fost alături şi împreună cu marele gânditor Anghel Rugină, atât prin corespundenţa scrisă, telefoane, dar şi prin cele 14-15 vizite la Colegiul economic care-i poartă numele. Care a fost prima lui impresie despre vizita din 16 mai, 1991, la Vaslui?
Chiar dacă scrisorile dezvăluie trăirile sale sub aspect emoţional, dar şi raţional, precizez că a fost puternic frapat de două lucruri: a) calda şi frumoasa primire pe care i-am făcut-o împreună cu profesorii şi elevii şi b) mirarea de unde ştim atâtea lucruri despre activitatea lui ştiinţifică şi chiar despre participarea la război. Era extrem de derutat în modestia lui, când i-am explicat că sursele noastre de informare au fost universitare, mai ales prin prof. de doctrine economice – Mihai Tudosia şi prof. Gh. Dolgu, pe care el însuşi îi preţuia.
Dacă „Centenarul Rugină” a fost puternic marcat la Universitatea de stat din Galaţi, la Vaslui apare a treia lucrare privind personalitatea marelui gânditor. Atunci să credem că celelalte spaţii sunt neutre faţă de gândirea economică a lui Anghel Rugină, cunoscut şi recunoscut în întreaga lume ştiinţifică?
Întrebarea dvs. mă ruşinează şi sunt indignat că nu am văzut că forurile academice şi chiar oficiale să fi făcut vreun gest în această direcţie – vreun simpozion, apariţia vreunei lucrări comemorative sau din creaţia acestui mare finanţist al lumii. Însuşi Parlamentul şi Preşedinţia – chiar dacă e patronată de un substitut uman – se ocupă de „încoronarea ţiganilor” şi „câinii vagabonzi”, iar oamenii şi valorile noastre de patrimoniu sunt aruncate în uitare ori la periferia preocupărilor!
Aţi recitit corespondenţa cuprinsă în această lucrare şi cred că întâi aţi tresărit de bucurie, iar apoi aţi lăcrimat într-un anumit ungher al sufletului. De ce?
S-a deschis parcă mantia timpului să mă recheme în pajiştea mirifică a amintirilor. În mijlocul celor câteva sute de profesori şi elevi, mentorul nostru vorbea, iar eu gândeam şi rosteam în taină: „Doamne, ce oameni frumoşi şi mari, prin demnitate şi gândire, poate să nască această minunată Românie”!
De ce aţi tăcut, aşa dintr-o dată?
Nu-i nimic… Parcă totul ar fi fost ieri! Şi încerc, cu aceeaşi intensă trăire, să refac cu gândul drumul nostru comun de a face o şcoală a copiilor şi a viitorului. Îl însoţesc şi parcă îi aud paşii şi vorbea acea limbă românească rămasă în istorie ca o frumoasă Cătălină eminesciană, expresivă, vie, plină de nuanţe şi sensuri armonioase!
Chiar dacă aş vrea să mă detaşez de acest trecut imediat, nu am puterea căci acolo mi-am zidit o mare parte din viaţă, dar şi multe bucurii, împreună cu prietenul meu drag şi cu minunaţii mei copii – care au suportat vitregii până la terminarea şcolii.
Scrisorile mi se par pagini sentimentale, dar şi rodnice realizări aruncate spre viitor, spre cei care vor şti să se bucure de ceea ce am făcut noi şi să întregească, prin dăruirea şi puterea lor, moştenirea pe care le-am lăsat-o.
Mi-a fost şi încă mi-e greu să cred că Anghel Rugină nu mai este. Este o uriaşă pierdere pentru tot ce mişcă în ţara asta şi lumea asta, pentru că el îmbrăţişa pe toţi oamenii cu întreaga lui bunătate. Mai ales pe tinerii studioşi şi dornici să se realizeze în viaţă prin muncă cinstită.
Pentru mine este un mare gol afectiv pe care îl voi purta mereu şi nu-l voi putea umple niciodată. Cele câteva prietenii pe care le mai am, între care şi cea de faţă, sunt de aceleaşi dimensiuni, deşi ştiu că nu pot stăvili timpul care se năpusteşte barbar peste noi.
Totuşi, scepticismul dvs. existenţial nu vă pune în faţa renunţării la ideal, la viaţă, la dragostea pentru oameni. Şi ce spun nu sunt poveşti sau adulări gratuite şi găunoase – cum ni se mai întâmplă în viaţă. Din parcurgerea, cu mintea şi cu sufletul, a corespondenţei, v-am cunoscut chiar cele mai tainice locuri ale fiinţei şi mi-am întregit imaginea pe care mi-o croisem în timp despre dvs. Şi totuşi, ce aţi regretat cel mai mult în urma acestei pierderi?
Nu e vorba de regret, ci mai ales de faptul că nu mai pot reface nimic din ceea ce a fost. Amintirile ne iluzionează doar că ţin locul prieteniilor. Or, a îmbrăţişa o amintire este altceva decât a simţi strângerea caldă a celor dragi. Amintirile sunt „dialoguri monologate”, nu limba vie a comunicării între oameni. A-ţi aduce aminte înseamnă a trăi iluzoriu o realitate care a fost cândva viaţă adevărată şi bucurii. Mă doare însă că nu am aflat de ce o cardiopatie ischemică poate duce fulgerător la moarte şi nu la viaţă. Deşi d-l Rugină avea 96 de ani, eu încă nu cred în acest diagnostic, ci în alte cauze, care rezidă în mizerabila luptă a moştenirii, şi care au băgat şi bagă mereu, înainte de vreme, mulţi oameni în pământ. E vorba de un fel de eutanasiere chiar înaintea sorocului. Egoismul şi bestialitatea fiinţei noastre…, „hingherismul” comportamental faţă de cei buni din apropierea noastră! Într-o lume în care pătura gregară deţine puterea şi băgăţia, clădite pe înrobirea şi înfometarea, dacă nu şi cerşetoria a milioane de nefericiţi, un om de geniu de talia lui Anghel Rugină nu poate să supravieţuiască, întrucât aplicarea ideilor lui ar strica mecanismul acestei puteri. Şi, atunci, ori dispare, ori este declarat dement şi ascuns undeva. Aşa s-a întâmplat şi cu Eminescu, dar nu numai.
Credeţi că „a treia revoluţie economică” a lui Rugină ar fi schimbat lumea?
Nu cred că sunt convins. Exemple sunt numeroase: de ce maşinismul nu renunţă la arderea petrolului şi a gazelor natural
e şi înlocuirea acestora prin energie electrică şi resurse agricole anual regenerabile? S-ar prăbuşi industria automobilismului şi marii magnaţi ai petrolului, adică şi-ar pierde poziţia dominantă pe piaţa mondială.

De ce această caracatiţă mondială- băncile şi „companiile internaţionale” – care domină şi exploatează la sânge resursele şi forţa de muncă ale ţărilor nu renunţă la banii de hârtie sau la cedarea unei părţi din profit în favoarea renaşterii economice a naţiunilor subjugate… De ce? De ce? În ţările unde accesul le este limitat, inventează „reguli de democratizare”, provoacă războaie civile şi uneori, trec direct la distrugeri prin armatele de mercenari. Dacă prin sec. I d.H., carele cu aurul României duceau la Roma, apoi spre Istanbul şi acum au altă destinaţie, iar noi rămânem mereu săraci şi singuri în istorie, deşi suntem unii dintre cei mai vechi europeni.
În unele scrisori între 1996 şi 2005, Anghel Rugină apare trist, revoltat, dar încă visează la „miracolul românesc”. Credeţi că e ceva utopic tip Atlantida, care, cu cât ne apropiem de ea, se îndepărtează tot mai mult”
Cred că niciodată acest mare savant nu a construit utopii, nici măcar pentru sine, darmite pentru atâtea state şi mai ales pentru patria sa natală. Îmi vine greu să nu cred total în argumentele sale bazate pe o bogată cunoaştere ştiinţifică şi pe experienţa acumulată în aproape un veac de existenţă. Mai curând sunt convins că ţara natală şi chiar lumea nu sunt încă pregătite pentru a-i asimila şi a-i testa marile sale idei. Însă sunt destui şi cei care nu citesc şi nu înţeleg că lumea economică trebuie schimbată din temelii pentru supravieţuirea planului, dar şi a noastră. Şi avertizările sunt multe în această direcţie, mai ales că nici săracii şi nici bogaţii nu au unde se refugia, deşi ultimii mai cred demenţial în acest refugiu şi în veşnicia lor!
Şi totuşi…?
V-am intuit întrebarea. Este o mare onoare pentru noi – foştii şi viitorii profesori şi elevi ai Colegiului „Anghel Rugină” Vaslui că nu aţi lăsat să moară aceste sentimente şi gânduri în vreun cotlon de arhivă şi le-aţi dat viaţă tocmai când prietenul nostru ar fi împlinit un veac. Toată preţuirea şi aleasa mea gratitudine pe care vi le port pentru această uriaşă şi istovitoare trudă. Mai ales că aţi inclus şi o parte din corespondenţa marelui dispărut cu organismele administrative şi ştiinţifice ale ţării, organisme care ar trebui să aibă coşmaruri pentru lipsa lor de iscusinţă, dar şi pentru laşitatea cu care au respins Planul Rugină pentru prosperare a ţării. Viitorul va decide de partea cui este dreptatea! Dvs. oferiţi un dar de mare preţ posterităţii şi inteligenţei româneşti şi mai ales generaţiilor care visează şi, probabil, vor reconstrui această ţară.
Ce credeţi că dorea cel mai mult să facă omul Anghel Rugină şi a rămas nefăcut până acum?
Marea şi singura lui dorinţă era să realizeze o Românie a românilor invidiată, dar şi preţuită de întreaga lume şi mai ales de cei care simt şi gândesc româneşte cu adevărat!
Cititorul va sesiza lipsa unor scrisori de-ale dvs. Ce-i putem spune?
Mare parte din scrisorile mele sunt la Boston şi doar o mică parte au fost păstrate (cele dactilografiate în 2 exemplare).
Vă mulţumesc şi sper că în această lucrare am cuprins măcar o parte din sufletul şi gândirea extraordinară a lui Anghel Rugină, parte prin care să sesizăm viitorul că ţara asta nu trebuie dărâmată şi hulită, ci reconstituită şi iubită!

Vasilica Grigoraş

***

Am să iau capitole pe sărite din cartea “Centenar Anghel Rugină : Corespondenţă” ca să intrăm în lumea Marelui Profesor Anghel Rugină.

CARE ESTE ULTIMA SPERANŢĂ ?

Mai întâi numai când cineva a murit, nu se mai poate face nimic pentru a-l readuce la viaţă. Toate celelalte greşeli care se fac în lumea asta de oameni de rând sau de instituţii (private sau publice) pot fi corectate, mai devreme sau mai târziu. Guvernele la putere nu fac excepţie de la această regulă.
Toate resursele materiale, naturale şi umane, de care dispune o ţară, sunt limitate şi deci se pot epuiza. Există o singură resursă care nu se poate epuiza şi acesta este spiritul, gândirea omenească, pură sau practică, cum le împărţea marele gânditor german Immanuel Kant.
Omul – “L’Homme, cet inconnu!” cum îi spunea Alexis Carrel – este o fiinţă umană în căutare continuă de idei, de explicaţii noi, de metode noi de producţie, de imagini poetice şi literare noi. “Cântarea care n-a fost spusă e mai frumoasă ca oricare“, a spus un poet tecucean, Ştefan Petică, melodii neauzite şi 1001 de alte faţete ale spiritului şi vieţii omeneşti pe care un mare filosof-economist francez şi bun prieten al autorului, Henri Guitton le-a sintetizaz numai în două cuvinte şi anume “penser autrement“, adică în româneşte – “să gândeşti altfel“ decât ai gândit, sau decât s-a gândit vreodată. Acesta este secretul cel mare al gândirii ştiinţifice, evident să gândeşti cu sens.
Homo Sapiens, prin Graţia Divină, a fost făcut să gândească de la origine, chiar şi când face greşeli. De altfel, repet să nu uităm niciodată că toţi trăim supuşi aceleaşi legi universale a imperfecţiunii omeneşti. Dacă prietenului meu de altădată C.K. nu i-a plăcut planul cu “miracolul economic“, sunt sigur că a fost de bună credinţă – cel puţin ştiinţificeşte – adică a crezut în ceea ce a scris.
Dacă şi acest autor greşeşte – judecat după modelul unei societăţi şi economii libere, juste şi stabile – atunci sunt sigur că alţii vor relua aceste probleme fundamentale şi le va studia şi mai vârtos, şi mai profund ca să ajungă la alte ADEVĂRURI mai valoroase, cerute de progresul ştiinţei cât şi de o viaţă mai bună a populaţiei într-o economie naţională mai bună şi mai dreaptă decât cea de ieri.
Pentru cercetătorii economişti de mâine în căutare de idei noi îmi îngădui să trimit mai departe cuvintele înţelepte ale unui mare învăţat sociolog economist german Max Weber spuse într-o Conferinţă către studenţi (Wissenschaft als Beruf), în româneşte “Ştiinţa ca Profesiune“ în 1919, um moment greu prin care trecea ţara lui: “Să fii întrecut în ştiinţă, nu este numai destinul nostru al tuturor, dar şi scopul nostru final. Noi nu putem lucra fără să sperăm că alţii vor merge mai departe decât noi“.
Scriind aceste rânduri, tot mai am speranţe că se va ridica un om politic de statură naţională, cât şi internaţională, care să vadă lumina nouă economică şi să descopere greşelile economice, monetare şi financiare făcute între 1990 şi 1998, apoi corectându-le ca atare în mod riguros şi onest, chiar dacă în ceasul al 12-lea sau la ora 24. Francezii au un proverb înţelept “Mieux plus tard que jamais“, adic

Lasă un răspuns