«

»

Daris Basarab – poesis


I love you so!…

I love you so!…
Now, let me go!
Don’t say good by,
Don’t try me stop!

I know so well
That if you cry,
I’m not myself
But just your slave.

I must now live
This life, this world,
And even you…

You must me help!
To be myself
And not a shade of you.

Iubirile de-o clipă

Iubirile de-o clipă
Sunt oaze în deşert;
Sunt raze de lumină,
De ce să nu le iert?!

De ce cuvântul clipă
Ştirbeşte al lor sens?
Nucleul nu e mare,
Dar cât este de dens!

De ce măsori o clipă
Cu ceasul pământesc?
Ea-i parte integrantă
Din veşnicul ceresc!

Tu vrei iubiri de-o viaţă,
Iubiri fără sfârşit;
Ce-i viaţa? doar o clipă
În veşnic infinit!

Ascultă-mi sfatul care
Nu-i cod bisericesc!
Iubeşte fără preget
C-aşa e pământesc!…

O nouă valenţă

Trecut-au ani
Şi nu puţini
Mi-ai dat un semn
Ca altădat’
Şi-am alergat
Şi ne iubim.

Trecut-au ani
Şi am uitat
Că ne iubim
Ca altădat’
Dar alergând
Mi-am amintit.

Ştiu că n-a fost
Ca altădat’
Şi e firesc
Îmbătrânim
Dar noi valenţe
Am aflat.

Părem maturi
Dar nu şi-n fapt
Iubirea, nu!
Nu s-a schimbat!
Doar jocul nu-i
Ca altădat’.

E mai profund
Mai rafinat
Trecut-au ani
Şi am aflat
Că ne-am dorit
Cu-adevărat.

N-ai vrea?…

Tu ştii că morţilor din cimitir
Li-s rezervate drepturi sfinte?
Ei cer ca cei ce le-au fost dragi
Să stea de veghe la morminte.

Aşa şi-al tău amor înmormântat
Îşi cere dreptul de la tine –
Mormântul e aşa cum l-ai lăsat!
N-ai vrea să-l vezi, trecând azi pe la mine?…

Ce mult…

Ce mult te-am iubit
N-ai să ştii niciodată –
Nu-n ceea ce-am scris
Simţirea-mi stă toată.

Cu felu-mi de-a fi
N-o spun niciodată –
Căci totu-n priviri
Ascund eu de gloată.

Doar noaptea o strig –
Mi-o dă libertatea –
Prin visuri plutind,
Cu imunitatea.

Atunci, chiar şi tu,
Asculţi fermecată –
O spun, chiar o strig –
Căci lumea-i plecată.

Şi-n vis, că e vis,
Se-ntâmplă de toate –
Şi tu îmi răspunzi,
Că totul se poate.

Iar eu, te ascult,
Cu pleoapele-nchise –
Să nu mă trezesc
Uitând cele zise…

Fugară amintire…

Fugară amintire, lumina unui fulger,
Mi te-a adus în faţă, o clipă doar, şi-atât;
S-a-ntunecat iar cerul şi chipul tău de înger,
A dispărut în noaptea ce iar mi te-a răpit.

În fapt, nu putea ţine mai mult decât o clipă –
O clipă-a fost şi-atuncea când tu ai strălucit –
Fugara amintire ştia c-ar fi risipă
Să luminezi trecutul, când totul s-a sfârşit…

Ai venit…

Ai venit iar lângă mine
Eşti din nou în preajma mea
Eu, stăteam cu ceaşca asta
Ia şi soarbe o cafea!

Gura ta s-o pui pe urma
Ce-a lăsat-o gura mea
Soarbe-ncet trecutul nostru
De pe ceaşca de cafea.

Eu ţi-oi urmări privirea
Ca să ştiu de-ai regăsit
Gustul buzelor ce-n noapte
Sărutau la nesfârşit.

Dacă da, atunci privirea-mi
Te va mângâia ca ieri
Te vei aciua la pieptu-mi
Primind tot, fără să ceri.

Dacă nu, voi spune-o glumă
Voi vorbi de ce n-a fost
Va fi semnul resemnării
A ceva fără de rost…

Dezvaţă-mă…

Dezvaţă-mă de ce-a fost bun,
Dezvaţă-mă de ce-a fost minunat!
Doar n-o să-mi spui că-ţi vine greu
Când toate astea, tu, m-ai învăţat.

Dezvaţă-mă de zâmbetu-mi de ieri –
În el, şăgalnic tu mă trimiteai –
Cine-ar mai şti să-l smulgă azi
Când tâlcul lui întreg doar tu-l ştiai?

Dezvaţă-mă de-acel ceva
Ce azi mă-ndeamnă viaţa s-o iubesc –
Să scap cumva de ce-a fost bun,
Să mor încet, cât încă mai trăiesc.

De ce să scap de ce-a fost bun?
Aşa, să fiu şi eu pe-al lumii plac!
Eu îţi promit să-nvăţ să uit,
Şi-n loc să-ţi reproşez, să-ncerc să tac…

Nu te-atinge!…

Nu te-atinge de tristeţea,
Soră geamănă a mea –
Nu o-mpart, parte-i din mine,
N-are rost, nu te-ntrista!

Lasă-mi mie doar povara
Clipelor ce ne-au strivit –
Sunt un trist, de când e lumea,
Fi-voi până la sfârşit.

Nu tristeţea vreau s-o-mpart eu,
Nu absurdul împlinit –
Vreau să-ţi dau doar amintirea
Clipelor ce ne-au unit.

Tu, să duci, şi eu, păstra-voi
Doar ce-a fost sublim în noi –
Clipe pline de lumina
Risipită de noi doi.

Luminam ce e mai tainic –
Sufletul din noi ascuns –
Chiar de am umbrit privirea
Celor ce nu ne-au pătruns.

La ce bun să fii, tu, tristă?!
Trist rămâne-voi doar eu!
Tu, păstrează amintirea
Zilelor când eram Zeu…

Intuiţie

Ce forţă zace-n voi
Făpturilor din coastă,
Că-n tot ce facem noi,
Citiţi, de parcă goi,
Am sta în faţa voastră?!

Ce ochi pătrunzători
V-a hărăzit Acel
Ce-a făurit din noi
Al vostru chip gingaş
De l-a iubit chiar EL?!

Cu ei citiţi în noi,
Cu ei vorbiţi în şoapte,
Şi-n tot ce-avem ascuns
Găsiţi drumuri deşarte,
Şi ne chemaţi spre voi.

Ce forţă zace-n voi
Făpturilor din coastă,
Că-n tot ce-ascundem noi,
Citiţi, de parcă goi,
Am sta în faţa voastră?!…

Chiar dacă…

Chiar dacă-mi vei spune, tu, mâine,
Că totu-i un vis destrămat,
Nimic nu va smulge din mine
Iubirea ce-n lanţ ne-a legat.

Chiar dacă, la braţ cu un altul,
Vei trece zâmbind cu păcat,
Nimic nu va spune privirea-mi –
Călit sunt să-ndur, resemnat.

Dar dacă-mi ve cere vreodată
Să uit că iubirea ţi-am dat,
Să ştii că va fi prima dată
Când chipu-ţi va fi refuzat…

Chemarea mării

Mă cheamă marea –
Nu vrei să mergem amândoi?
Chiar de-o fi toamnă, iarna-n toi,
Să-i simt suflarea.

De-nchid şi ochii –
Închide-o clipă şi pe-ai tăi!
Mă plimb pe-a’ valurilor văi,
Mă scaldă stropii.

Aud şi-un ţipăt –
Ascultă! Spune că şi tu!
Şi pare-un vino! sau te du!
Al apei clipot.

Mă cheamă marea –
Nu vrei să credem amândoi,
Că zarea-ntreagă suntem noi,
Şi-n noi, suflarea?…

2 comments

  1. Boris David

    Sunt coplesit, draga Melidonium! Cuvintele de multumire nu ar putea reda starea mea sufleteasca…
    Boris, pentru toata lumea

  2. Sava Sifora

    Felicitări poeme pline de sensibilitate şi profunzime ! Mulţumesc !

Lasă un răspuns