«

»

Mihaela Oancea – versuri

În număr

Înfiorată de talazurile
Înălţate din genuni,
Închidea pleoapele
Încercând să-şi găsească identitatea
În intervalul dintre yin şi yang,
În durerea celor trei ceasuri de pe Golgota,
În preceptele celor patru stâlpi ai destinului,
În taina celor cinci cărţi sacre,
În mirabilul celor şase zile ale creaţiei,
În simbolistica pitagoreicului şapte,
În toate cele opt direcţii ale rozei vânturilor,
În lecţia celor nouă fericiri evanghelice.
Înaintând, a descoperit
În număr puterea crengii de aur
Întinse de indivizibilul Unu.

Respirând nemurire

Geamurile verandei n-au, iubite, niciun sens!
Nici vitraliile catedralelor, nici lentilele lunetelor!
Toate se succedă-n eter, concentric rânduite,
Dar sufocante, amăgitoare.
Chiar felinarul nopţii a pălit
Cu ochelarii pe nas rătăciţi.
În noi s-au deschis
Dalbe ferestre respirând nemurire
Spaţiul şi-a umplut plămânii de armonie
Şi-am învăţat rostul
Când ea, iubirea,
A dansat pe spinarea vremii
Îmbobocind sub genele tale!

Te-am întrebat adesea

Vântul înnoda crengile
Pe drumul spre peşteri ostenite
Ce glăsuiau în van
Despre umbrele moi.
Se rumenise infinitul
În cuptorul regenerării
Şi-am poposit
La locul hotărât,
Dar tot n-ai apărut!
Spaima săpa sardonic
Acolo, în alveola pădurii,
Unde duhuri nocturne
Şuierau în văile-abrupte.
Acolo, în desişuri silvestre,
Ai încercat cândva
Să baţi în piroane veşnicia,
Însă chingile s-au rupt
Şi din vina mea,
Îmbolnăvindu-ne iremediabil
De năzuinţe
Cu un cod azi ilizibil,
Furişat în orbite.
Pribeagă,
Fremătam de nerăbdare,
Recuperam anii,
Derulând un absurd dialog
Între Spaţiu şi Timp.
Te-am întrebat adesea
Despre reguli, limite, sensuri.
De ce oare, niciodată,
N-ai vrut să-mi vorbeşti
Despre moartea clipelor
Ori despre imposibilitatea
Zborului invers?

1 comment

  1. sava sifora

    FRUMOASE VERSURI PLINE DE PROFUNZIME. Mulțumim !

Lasă un răspuns