«

»

Mihaela Oancea – versuri


Vox clamantis

Crepuscul – decor sepulcral.
Nimicul cuprinde
cu braţe noduroase
spaima, revolta, declinul,
nevroza şi febra viscerală laolaltă.
Din călimară,
poeţii pot coagula cu greu
stări în silabe.
Ca pe maidan,
literele, schizofrenice,
aleargă pe catalige,
purtând pe umeri
cuvintele – bufoni trişti.
Clovnii lumii părăsite
au buzunarele pline de sensuri
din care clădesc
incomode întrebări.
Azi, când grijile şi-au rupt în coate hainele
şi-aşteaptă cu pupilele dilatate
finalul teribilei nopţi valpurgice,
omenirea îşi strigă disperarea
precum Orfeu,
fuge tipând înfricoşată
ca-n tabloul lui Munch.
Oare în urmă va rămâne
doar o voce
care strigă în pustiu?

1 comment

  1. GT

    Foarte frumos! Felicitari!

Lasă un răspuns