«

»

Adina Dumitrescu – subdimensionare

Adina Dumitrescu - LHar trebui să încapă în unghiul de-aici şi nu-ncap
loc destul nefiind din arc în ţarc
înghesuindu-se, petrecându-se,
osânza, mucegaiul, mocirla,
lentoarea, oroarea, rumoarea arşilor, prea curioşilor,
hoţia, mârlănia, minciuna, neinstruirea, vinovăţia furtului
sau cumpărarea şi vânzarea blazonului,
trufia, mânia nejustificată vărsată pe naţii,
aplaudaţii atrocităţilor,
moara cu valţul scăpat, săparea gropilor viilor, abandonarea abecedarului,
numărătoarea pe degete a profesorului,
discursul diplomatului fără diplomă,
al inimosului dovedit fără inimă,
voalul miresei ca o pecingine,
ambrozia ca alergie,
voiajul ca pribegie,
vânzarea de sate pe doi bani jumate,
fazele lunii nerespectate,
iubirile uitate
şi călcatul pe drumul cu gropile.

cu compasul măsor, nu-i uşor să le-nghesui pe toate
într-o jumătate de unghi drept, bisectoarea fiindu-i latură
alăturată echilibrului balanţei.
nu este loc! oglindă neclară-i pe scoc
şi m-aşez aşteptând clarificare. sau umplere. o, veşnică visătoare,
pariind pe-ntregire!

ar trebui să încapă aici, în celălalt unghi asemănător primului,
privirile prea timide, stinghere, sărace, bolnavii de frică, de oftică, cei care cerşesc alinare
prin atingeri de frunţi sclipitoare, de pietre pe mitre, de patrafire,
infantilii, inocenţii, deznădăjduiţii, uitaţii, părăsiţii, sărmanii, căzuţii în genunchi sau în ani
în a căror batistă încă-s strânşi doi gologani pentru pariul cu viaţa,
povaţa neascultată, ruperea punţii, a nunţii
şi părinţii.

cu compasul măsor jumătatea aceasta de unghi socotit drept
şi la fel, nu-i loc sub arc de cerc
pentru câte se grăbesc să-ţi pătrundă în piept.
ei, înseamnă că printre sutele de iluzii, am şi una optică.
transpun ce văd pe-o tabelă sinoptică
şi ce văd desenat pe hârtie?
fâşie lată de bisectoare, îngroşare de linie
mâncătoare de suflete, nimicitoare, ascunsă pe spatele raportorului.
nu-i eroarea, curbarea si umplerea vectorului,
ilicitul deja instaurat, patul înfăţat
din subdimensionarea prezentului?
ce căută bisectoarea, născătoarea de nor, grederul-excavator
şi de ce-l muşcă nedrept, drept în piept pe poet?

te poartă timpul
subdimensionarea (2)

strângându-te subdimensionarea
din toate încheieturile,
toţi copacii sădiţi de mâna ta
devin pat de frunze moarte.
putrezită ţi-e floarea paştelui,
rodul pământului e doar o şuviţă de fum
şi orizontul nu-şi are rostul.
de ce să cauţi ceva ce nu-i de atins.

pulpele-ţi capătă miros
de floare arsă,
mijlocul te părăseşte urcând
şuviţă de fum,
rămânându-ţi din trup
un semn de-ntrebare ne pus
şi-un răspuns.
nu te căuta
că nu te vei regăsi,
nu-ţi vei cunoaşte nicicând înăuntrul,
un virus nou te-a micşorat,
te-a dezmembrat în bucăţi,
făcându-te pat de frunze moarte
peste care fără să vezi
se desface în toată splendoarea
dintr-un mugure,
floarea lui.

 

Lasă un răspuns