«

»

Gheorghe A.M. Ciobanu – „Vulcanii de Candoare” din Vlădeni

Gh.A.M.CiobanuDe vulcanisme Terra noastră nu a dus lipsă, de la geneza cosmică a sa şi până astăzi: tectonice sau submarine, taifunuri, turbioane, revoluţii, acele personalităţi accentuate, sau şocurile abrupte din viaţa spirituală a omenirii. Nu vreau să mă opresc nici la Vezuviu, nici la Etna sau la Vulcanul fără nume, ce a erupt cu câţiva ani în urmă, aflat odinioară pe lotul geografic de la Liceul Roman-Vodă, spre a nu vă tulbura stresata existenţă, fragilă ca o pânză de păianjen.
Fiţi calmi…E vorba de acel lanţ cu ghiozdan în spate, apartenent masivului şcolar din Vlădenii Iaşului, numit şeherezadic 1001 de Măşti şi animat din umbră de bagheta demiurgică a profesorului Alexandru Dumitra Şerbănescu.
Epicentrul, la Filiala Iaşi a Ligii scriitorilor, toate găzduite de acea Sală Domnească moldavă, Cercul Militar ieşean, nu cu mult timp în urmă.
Micii vulcani şcolari au potopit scena cu o impresionantă revărsare de lavă coregrafică, provocând în sală un neegalat seism de admiraţie şi entuziasm. Cum să numim, ca gen, acest spectacol inedit, dominat, mai presus de orice,de spontaneitate dinamică ? Să-i spunem jazz coregrafic, în contra…timp minoric. Se vorbeşte că în trecutul mijlociu ar fi fost o Cruciadă a copiilor. Iată, la început de nou Mileniu, o reluare a acestei – poate nu – legende, la care baricada este scena cu intrările ei în sală, iar drept ca spade, fragile braţe de copii.
Un megaplural de monoindividualităţi distincte. E o revoltă mignonă, împotriva planetei Terra care, de la începuturi, caută să ducă totul, prin gravitaţie, la starea de repaus. Un evantai de evadări în spaţiu, prin expandări,ce nu cunosc deloc o cât de similară repetare. În faţa noastră, astfel, o Temă cu variaţiuni, aleatorică total.
O scenă, nu colocvială, ca de teatru, ci defileu montan, prin care micii balerini sunt doar pe fugă, nevrând cortină, nici decor. O scenă devenită cuib de păsări, ce-l părăsesc, se pare, prin primul zbor al lor, de azi. O scenă ce s-a transformat în cer, un microcer galactic, învăluit într-o cădere de meteoriţi florali – copiii balerini ai Terrei.dumitra-copii
Sau, ca să folosim limbajul astronomic cel de-acum, avem iluzia că nu de mult, cu trei minute doar, s-a mai produs un al Big-Bang în urma căruia s-a generat o nouă galaxie, aflată încă în etapa unei copilării astrale. Şi sigur şi ea are Terra ei, noi, cei din sală, îndrăgind sclipirea ochişorilor umani ai grupului de mici meteoriţi.
Copiii balerini de la Vlădeni. Cu mască, cu sau fără, ei sunt, pe scenă Vulcanii…norocoşi ai unui Neam, cu o Istorie vulcanică şi ea.
Simbol, similitudini sau destin? Coregrafie vezuviană sau o grupare de vezuvi, schimbaţi teluric în balerini?
Vlădeniana candoare cu aripi s-a impus, în ultimii ani, pe plan euro-mondial, uimind publicul prin ineditul noii formule spectacologice care întruchipează autenticul de viziune al omenirii, atunci când acesta păşeşte pe Terra, cu ochii inocenţi şi cu trăirea unor Aurore rurale. Se poate vorbi ca despre o nouă Artă, avându-şi perimetrul, de desfăşurare, nu în curtea pietruită a maturităţii,ci în acea nemărginire pierdută la orizont, spre infinitul căreia copiii puri ai omenirii doresc să zboare şi chiar o fac. De aici şi avalanşa de studii planetare, ataşată, prin lucrări universitare de specialitate, la această tematică, urmărind a se surprinde necunoscutul acestui imponderabil univers – candoarea paşilor dintâi, spre viaţă.
Când, oare, mai erupe Vulcanul din Vlădeni, ca să urcăm şi noi pe vârful măiestriei sale, spre-a fi învăluiţi mereu de lava sa, fără pereche?

Lasă un răspuns