«

»

Autograf poetic Ovidiu Vasile

 

Iertări şi vină

Suntem pământuri, ape şi mister
Epigonii abisului şi-ai culmii
Suntem fragmentul slavei din eter
Şi martorii la-nfăptuirea lumii

Crescuţi pe subacvatice-nălţimi
În pietrele muşcate de milenii
Desăvârşim în forme şi mărimi
În spaţiu-timp murdare curăţenii

Purtăm în noi tectonicele resturi
De la ciocnirea lunilor în ceruri
Adâncuri nepătrunse, Everesturi
Şi-a legilor materiei transferuri

În întuneric am adus Lumină
De unde se sfârşeşte începutul
Ca să redevenim iertări şi vină
La-mbrăţişarea apelor cu lutul

ÎN VIRTUTEA NEMURIRII

Prin nefiinţa vie a minţilor sărace,
Într-o fiinţă moartă care trăieşte bine,
Caută ale sale într-un preaplin de sine,
O viaţă ca o luptă ce nu ştie de pace.

Până când veselia nu ştie ce-i mâhnirea
Şi nu simte netimpul că timpul i se scurge,
Sălbatica natură îşi cheamă mântuirea,
Cuvântul şi Lumina din plaiuri demiurge.

De viitoare fapte a şti nu se cuvine,
Cum nu ştie juneţea ce este senectutea.
Şi-i de ajuns a crede că-n rău există bine
Şi-a nemuri prin moarte, căci asta e virtutea

RÂNDUIELI DE TOAMNĂ

De fiecare dată când vine marea doamnă
Se primeneşte-n viaţă îmbrăţişarea humii,
La noi în miazănoapte e după vară, toamnă
În voia cea Divină din rânduiala lumii.

Dacă grădina noastră ştia că toamna vine,
Stătea cu frunza verde căzută-n rugăciune,
Din taina verii zile pe cele mai senine,
Le-ar fi păstrat să-i facă smerită plecăciune.

Şi codrul într-un freamăt ar fi ţinut prelegeri
La păsări şi la fluturi că şi-au plinit menirea,
I-ar fi rugat pe greieri să tacă-n reculegeri,
Pe licuricii nopţii să-şi drămuie sclipirea.

Cu ramuri cărunţite mesteacănul din vale
Dacă ştia că toamna îi gălbeneşte ramul
Şi-ar fi crescut o cruce din rădăcini la poale
Rugându-se la glie să-i pomenească neamulovidiu 3

1 comment

  1. Florica Facalet

    Frumoase versuri, felicitări suflete ! Fie -ti viața sărbătoare , tie , om drag !

Lasă un răspuns