«

»

Dimitrie Grama – Reîntâlnire


Dimitrie GramaMă trezesc lângă o fereastră deschisă

în care o femeie tânără
ţine un prunc în braţe. Mă
îndeamnă
din ochi să mă apropii.
Fără să privesc îi spun:
Sunt eu acest copil, mamă!

De ce mi-l arăţi tocmai acum
când m-am reîntors?
Nu-mi răspunde. Îşi întoarce
privirea
înspre interior.
Acolo pe un scaun înalt e tata.
Fumează şi tace.
Eu cresc în braţele mamei care
mă scapă în stradă unde eu
bine-nţeles sunt şcolar, soldat.
O clipă om matur. O clipă doar.
Şi, dintr-o dată, bătrân. Mă clatin
şi cad pe piatra dură. Nu simt
nimic.
Din fundul camerei vine acum
şi tata. Cu mama de mână coboară
în stradă.
Îmi spun: Nu mai este nimic de
făcut. Eşti mort!
Închid fereastra şi se întind
pe piatră lângă mine.

Din volumul: “Dă-mi mâna, străine!”

 

 

La mulţi ani Dimi!

Lasă un răspuns