«

»

Emilia Ţuţuianu – poesis

Emilia ŢuţuianuDragostea

Fericire într-o bucurie,
Eternitate, într-o zâmbire,
Clipă într-o amintire,
Când argintie… când cenuşie!

Genune în gânduri profane,
Cu lanţuri de foc, de glezne legate,
Iubirea ce duce cu sine,
Lumina s-aprindă, o inimă-n uitare.

Bucurie, soare – celest totodată,
Apoi prezent şi viitor în devenire,
Nectar dătător de viaţă…
Învingător mereu, reculul niciodată.

 
Bob de dor cu amintiri

Te priveam,
aşa cum erai…
Cu dorurile strânse-n tine
şi sufletul gârbovit de ani…

Îţi priveam ochii,
tăcuţi şi grei…
Cu umbre însingurate
şi lumini de stei…

Desprinsă din sufletul tău
o stea va rătăci mereu…
Şi când va veni o clipă,
cu zile fără de dureri
Ne vom privi tăcut…
în ectenii boabe de-amintiri.

Flori de mac

Cât de roşii sunt florile de mac
Ca pârgul buzelor de fată,
Ce mistuitor sărutul aşteaptă
Pentru a se închina iubirii

Cât de roşii sunt florile de mac
Când nu le atinge arşiţa soarelui,
Misterul lor e neliniştea grea,
Ce-nalţă o rugă aprinsă de şoapte.

Cine?

Cine poate să-mi răspundă?
Pacea sufletului să o găsesc,
Ca viaţa să curgă clar, fără margini,
Până dincolo de moarte,
Până dincolo de întrebări…?

Voi răbda şi voi îndura orice,
Cu speranţa că într-o zi
Voi desluşi Adevărul,
Şi când orbirea, cedarea va veni…
Mă voi opri…pecetluind întrebările
…cu tăcerea.

2 comments

  1. Sifora Sava

    Doamnă Emilia,
    Mă bucură versurile dumneavoastră…în ele există speranță, iertare, răbdare și un dincolo…
    Mulțumesc mult !

  2. Iulia Barcaroiu

    Traversand prapastiile „gandurilor profane”, contopind prezentul si viitorul, trecand printre „umbre insingurate”, doruri si stele ale sufletului catre un final care pecetluieste intrebarile cu tacerea, poezia dumneavoastra, doamna Emilia Tutuianu, este misterioasa si greu nelinistita cum sunt si florile ei de mac inca nearse de soare. O bucurie pentru cititor.

Lasă un răspuns