«

»

Apariţie editorială: ,,Ideea unirii” autor Sorin Ullea


În acest volum Sorin Ullea demonstrează cum marii domni ai Moldovei: Ştefan cel Mare, Ștefăniță, Petru Rareş şi Movileştii au urmărit unirea ţărilor române, unire care în ciuda eforturilor lor nu s-a putut înfăptui. A trebuit să mai treacă 150 ie ani pentru ca domnitorul Cuza să facă primul pas spre Marea Unire de la începutul secolului XX prin unirea Moldovei cu Ţara Românească.
Dacă ideia reunirii pământurilor româneşti de către Ştefan cel Mare, Ștefăniță şi Petru Rareş reiese din analiza evenimentelor politice ale epocii, la baza descifrării ideii unioniste a Movileştilor se află, în schimb, „uriaşul program teologic al Suceviţei exprimat prin cea mai extraordinară îmbinare de teme iconografice

Sorin-Ullea

din întreaga istorie a picturii bizantine precum şi a tuturor şcolilor de tradiţie bizantină” care depăşeşte cu totul ‘testamentul artei clasice moldoveneşti’de care vorbea Paul Henry, fiind în realitate testamentul întregii teologii a lumii ortodoxe exprimată în imagini”. De aceea, numai prin exegeza teologică a întregului program iconografic al monumentului se poate înţelege mesajul picturii Suceviţei. Este o metodă nouă.
Cum a ajuns autorul la această metodă? Aşa cum mi-a mărturisit, în toamna anului 1957 aşezat pe iarbă la unul din monumente şi contemplându-i pictura exterioară gândea că în cei doi ani (1955-1957) de cercetare exhaustivă a tuturor monumentelor moldoveneşti din secolele XV-XVI, arhitectură şi pictură deopotrivă, a stabilit cronologia picturii moldoveneşti şi, ca urmare, şi-a încheiat investigaţiile majore. Dar… contemplarea picturii exterioare în faţa căreia se găsea 1-a făcut să aibă „revelaţia” că ea are un mesaj ! Acesta a fost, spune Sorin Ullea în 2001, „începutul noii mele metode de cercetare – ce mărturisesc că nu ştiam la ce mă va duce… Prin exegeza teologică a întregului program iconografic al picturii exterioare moldoveneşti” a ajuns la descifrarea mesajului acestei picturii: o mare rugăciune militară iniţiată de Petru Rareş în numele poporului Moldovei pentru victoria împotriva puterii otomane. înaintaşii săi, români şi străini, socotiseră că acoperirea în întregime a faţadelor bisericilor moldoveneşti cu pictură avusese un scop pur teologic: o „lecţie de religie” scoasă la lumina soarelui. Doar Paul Henry şi André Grabar au considerat că unele teme reprezintă aluzii la actualitatea politică a vremii. Astfel, Paul Henry a văzut în Asediul Constantinopolului de către necredincioşi reflexul preocupării majore din vremea lui Petru Rareş care era lupta împotriva turcilor. Grabar a preluat ideea socotind că şi reprezentarea turcilor ca damnaţi în Judecata de Apoi, sau uciderea sfântului Ioan cel Nou, ocrotitorul Moldovei, de către tătari, precum şi imaginile sfinţilor militari călări ucigându-şi duşmanii aveau aceeaşi semnificaţie. Aceste reprezentări le-au socotit însă intruziuni întâmplătoare ale spiritului laic într-un ansamblu eminamente religios.
Din păcate, susţine autorul, istoricii de artă n-au studiat teologia monumentelor, ei limitându-se doar la descrierea scenelor şi la aprecieri estetice, „metodă” ce nu i-a putut duce la concluzii temeinice şi nu le-a permis să înţeleagă că în epoca clasică a picturii moldave gândirea, simplă la începuturi, a devenit foarte complicată teologic spre mijlocul secolului XVI. Este cauza pentru care „n-au înţeles nimic din uriaşul ansamblu de pictură al Suceviţei” bazat pe o „ vastă şi erudită gândire teologică”, căci, întocmai ca pictura exterioară, pictura Suceviţei, interioară şi exterioară, are şi ea un mesaj: Unirea. Devine evident că nu numai pentru istoricul de artă ci şi pentru istoricul politic al evului mediu teologia trebuie să fie un instrument de cercetare căci ea îl poate feri de aprecieri eronate dându-i informaţii care nu se află în alte documente, şi autorul trage concluzia: „Ce au văzut istoricii politici în uriaşa desfăşurare iconografică a Suceviţei? Doar frumuseţea exterioară a picturii. Dar chiar şi aşa, însăşi acea uriaşă desfăşurare nu i-a impresionat? Nu. Nu s-a întrebat nimeni dacă asemenea măreţ spectacol ar putea avea o cauză ascunsă”. Noua metodă i-a permis totodată lui Sorin Ullea stabilirea cu mai mare precizie datarea unora din ansamblurile de pictură ale acelei perioade.
Mare iubitor al limbii române, autorul deplânge în addende sărăcirea şi degradarea continuă a acesteia însoţită, firesc, de prăbuşirea rigorii cercetării ştiinţifice care cedează tot mai mult locul inculturii şi necinstei pentru că, „murind rând pe rând – exterminaţi în chinuri sau de bătrâneţe – toţi exponenţii elitei cerebrale din toate domeniile, limba fatal a decăzut până la nivelul atât de rudimentar de azi, în care nu se mai pot închega idei înalte. Căci inteligenţa omului se exprimă prin cuvinte şi idei”.

S.I

Sorin Ullea, Arhanghelul de la Ribiţa. Angelologie, estetică, istorie politică, Bucureşti, Ed. Cerna, 2001, p. 144.
P. Henry, Les églises de la Moldavie du nord, Paris, 1930, p. 238-241.
A. Grabar, Les croisades de l ‘Europe Orientale dans l ‘art în Mélanges Charles Diehl, vol. II, Paris, 1935, p. 23.

Lasă un răspuns