«

»

Ştefan Dumitrescu, un episod de creaţie


stefan-dumitrescuDespre poemul ,,Calul Troian al lumii – Luceafărul” şi Nichita Stănescu

Poemul acesta (,,Calul Troian al lumii – America), de dimensiuni mari, întrecând Luceafărul lui Mihai Eminescu, (ca număr de cuvinte şi strofe) a fost scris în anii 1976 si 1977. Îmi aduc bine aminte, în momentul cutremurului din anul 1977 nu era încă terminat. După ce a fost gata şi l-am transcris integral mi-am dat seama că este un poem profund şi sumbru, dar n-am realizat că este un poem de mare valoare. (Acelaşi lucru s-a întâmplat si cu poemul “Ana, strigam” pe care Doru
Moţoc si Tudor Gheorghe mi l-au semnalat ca fiind un poem de mare valoare). Prin anul 1978 sau 1979, eram la Nichita Stănescu, aveam câteva volume de poezie cu mine. I-am citit din acest poem primele două pagini . “Eşti incantatoriu, lasă-mă să-l citesc eu”, a zis Nichita. I l-am lăsat. Ne-am întâlnit peste câteva luni. Avea proaspăt în minte poemul.
                    ,,Bătrâne, acesta este Luceafărul lui Eminescu. În locul Luceafărului din cer apare Calul Troian, şi tot dialogul dintre cele două lumi. Numai că de data aceasta s-a întâmplat ceva îngrozitor în istorie, s-a petrecut o mutaţie cumplită în lume. Cele două lumi, cea pământeană şi cea uranică s-au îmbolnăvit amândouă. Locul Luceafărului şi al Demiurgului a fost luat de Calul Troian, ca substitut decăzut, ca simbol al cursei în care cade istoria, devenirea, în care poate cădea civilizaţia umană. N-am citit în viaţa mea un poem mai întunecat si mai cutremurător ca acesta. În măsura în care şi poemul lui Eminescu şi poemul tău vin din subconştientul colectiv al acestui neam înseamnă că în secolul următor în istoria poporului român şi în istoria civilizaţiei umane se vor întâmpla lucruri înspăimântătoare, mergând până la dispariţia poporului român şi a civilizaţiei umane. Cum în 1983 se vor împlini 100 de ani de la apariţia Luceafărului, înseamnă că acest poem vine la aproximativ un veac după capodopera lui Eminescu, adică tocmai la timp. Însă îţi dai seama că aşa ceva nu se poate publica în România. Este însă bine că un asemenea poem există în poezia românească .”
Într-adevăr peste numai câţiva ani avea să se împlinească un veac de la publicarea Luceafărului în poezia românească.
Pe tot timpul creaţiei poemului meu “Calul Troian al lumii – America” nu mă gândisem deloc la lucrul acesta, că poemul meu conţine în el, pe lângă atâtea motive literare, filozofice, mitologice, topite unele în altele, şi acest motiv, al Luceafărului . Iată însă că de la terminarea acestui poem s-au întâmplat următoarele lucruri. Nichita ar fi vrut să publicăm acest poem în 1983, adică exact la un secol de la apariţia Luceafărului. Poemul i-a fost dat lui Adrian Dohotaru, pe vremea aceea redactor la revista Flacăra. Adrian Dohotaru a socotit că poemul nu poate “intra”, şi el este o critică nedreaptă la adresa Americii, care este simbolul progresului şi democraţiei în istorie. America nu trebuie prezentată ca fiind Calul Troian al lumii, cel care trage, duce spre prăpastie, pierzanie, civilizaţia umană.
Poemul într-adevăr nu putea apare, este sumbru şi cutremurător. După 1989 el ar putea să apară, însă de la discuţia mea cu Nichita Stănescu (discuţie care a fost reluată cu alte ocazii) s-au întâmplat următoarele lucruri . Poemul n-a putut să apară în 1983, adică la un secol de la apariţia Luceafărului, ca să fie astfel omagiată existenţa de un veac în cultura românească a acestei bijuterii divine, uimitoare (poemul Luceafărul este un “mesaj” adresat poporului român, un mesaj divin, folosindu-se persoana geniului Eminescu. Afirmaţia aceasta se face, acum şi aici, pentru prima dată în cultura română), în schimb în locul acestui eveniment s-a întâmplat altul, profund dureros. Este vorba de moartea lui Nichita Stănescu . Aşadar Nichita a murit exact la o sută de ani de la apariţia Luceafărului lui Eminescu, si eu afirm că moartea lui în acest an nu este întâmplătoare. Prin moartea lui, Nichita “aniversează”, ca să spun asa, apariţia Luceafărului, dar şi moartea mentală, spirituală a lui Eminescu. Se ştie că Eminescu s-a îmbolnăvit (a înnebunit) grav, şi din păcate şi definitiv, în 1883, din acest an Eminescu n-a mai creat nimic. ( facem aici o cuvenită precizare. Am intenţionat, la a doua ediţie, să respectăm întocmai Prefaţa scrisă în 1993, când s-a ivit ocazia apariţiei acestui volum de poezii. După 1990 au apărut în România mai multe cărți, având o solidă documentaţie, ne gândim în primul rând la cartea criticului Nicolae Georgescu, “A doua viaţă a lui Mihai Eminescu”, şi la cărţile doctorului Vuia, cărţi care demonstrează absolut convingător că în iunie 1883 Mihai Eminescu nu a “înnebunit”, aceasta fiind o legendă “fabricată de francmasonerie, în frunte cu Titu Maiorescu şi Petre Carp, principalii vinovaţi de înscenarea nebuniei marelui poet, făcută tocmai pentru a-l scoate pe Eminescu din gazetărie şi din viaţa publică.”.
Nebunia poetului a fost, aşadar, un scenariu, o legendă care a fost lansată de Maiorescu şi de către francmasonerie, lucru absolut abominabil, pentru că în final avea să ducă la grăbirea morţii poetului. Nu este adevărată nici afirmaţia că după 1983 Eminescu nu a mai creat nimic n.n.) Ei bine, Nichita Stănescu moare exact la o sută de ani de când Eminescu n-a mai putut să creeze . Nici această “coincidenţă” n-a fost sesizată. Autorul celui de-al doilea Luceafăr în poezia românească, așa cum spunea Bătrânul, n-a fost la moartea lui Nichita, ca să poată să-l vadă mai departe viu înaintea ochilor. A aprins în schimb lumânări şi s-a rugat pentru autorul Necuvintelor într-un oraş de provincie sau în satul lui.
Anul acesta, 1993, se împlinesc zece ani de la moartea lui Nichita Stănescu. M-am aplecat încă o dată asupra acestui poem, “Luceafărul sau calul troian al lumii – America” (”descoperit” de Bătrânul Nichita), care începe să-l îngrozească şi pe autorul lui. Poemul ar fi trebuit să apară la sfârșitul anului 1992 , într-o antologie, probabil că va apărea în 1993 (nu a apărut) , adică la zece ani de la moartea Bătrânului , adică a lui Nichita .
Lecturat astăzi “Calul Troian al lumii-America” se dovedeşte un poem plin de premoniţii, de revelaţii. Între timp, America (SUA), într-un război subtil, mascat, vast şi extraordinar de complex şi cinic, a învins fosta URSS şi Lagărul socialist, si acum este singura “locomotivă” a istoriei umanităţii, care trage după ea popoarele planetei. (America este totodată Centrul şi Vârful generator al fenomenului Globalizării, globalizarea fiind de fapt un război mascat dus împotriva popoarelor, a economiilor şi culturilor lor). Este exact ce se spune în poemul “Calul Troian al lumii-America” . În poem se spune că această locomotivă care trage după ea popoarele lumii în istorie, le va duce în prăpastie, la dispariție. Şi acest fenomen se prefigurează a se întâmpla în viitor. Acum suntem şi mai aproape de dezastrul final, de prăpastie. Se vede că civilizaţia umană este cuprinsă de o criză profundă şi generală, că este posibil în anii următori un cataclism de proporţii nemaiîntâlnite în istoria umanităţii. Or ceea ce se întâmplă acum este “prevăzut” să se întâmple în acest poem, iar lucrul acesta a fost sesizat pentru prima dată de Nichita Stănescu .

Ştefan Dumitrescu, 1993

Lasă un răspuns