«

»

Alexandru Spătaru – versuri


Noapte de Crăciun

Ninge, ninge,
ca în iarna dintâi;
ninge a copilărie,
ca în prima noapte de Crăciun.

Stau la masă
cu un dor nins de ani
şi beau pe îndelete dintr-o
cupă cu dragoste de esenţă tare,
să mă ţină treaz, în aşteptare,
întreaga noapte de Crăciun.

La cântatul luminilor,
s-au deschis ferestrele…
Mâna Împăratului
mi-a umplut cămările,
cât să îmi ajungă până-n
următoarea noapte de Crăciun…

               Dintr-o colindă

Am să le spun magilor
c-am trecut peste
o grămadă incredibilă de ani;
o minune nesperată
mi-a deschis bariera
întoarcerii.

Am să le mai spun
că măcar pentru atât
să se îndure şi
să mă primească-ntre ei,
ca şi eu să mă închin
Pruncuţului Sfânt.

Nu voi avea
daruri preţioase ca ale lor,
dar am să-I aduc
ce am reuşit să iau cu mine
în drumul meu lung
– oricum, altceva
mai bun n-am avut –,

de-un scutec de schimb,
c-am aflat c-a venit în lume
într-un loc lipsit
de cele la o naştere
trebuitoare şi că nici
de-nfăşat nu prea are.

Şi-am să-L rog
să mă ierte în veac
că din sufletul meu
n-a putut să-i facă Măicuţa Lui
decât un scutec sărac…

Să veniţi şi la anu’…

Flacăra înaltă, albastră
deasupra comorii
din noaptea Împăratului,
fulgere cu zurgălăi de stele,
la sania încărcată cu poveste,
numai ochii de atunci au văzut
Cântul acela, pe la ferestre,
doar atunci a fost pe Pământ.

„Să veniţi şi la anu’!”

N-am mai venit.
La anu’, noi eram alţii.

O colindă veche,
dâră de blândă lumină
într-un colţ de Cer.

Lasă un răspuns