«

»

Poetul Dimitrie Grama: ,,Voi lua cu mine noaptea”

Interviu realizat de Emilia Ţuţuianu (partea a II-a)dimitri

Emilia Ţuţuianu: Atunci când îţi mărturiseşti afinităţi literare cu Borges şi Jimenez ori Aleixandre, nu crezi că nutreşti şi ceva înrudit cu universul (şi limbajul chiar) unui Saramago (bineînţeles, pe urmele unor Kafka şi Camus?) În această situaţie, nu te-ai depărtat prea mult de un Urmuz, sau, mai aproape, de Marin Preda?

Dimitrie Grama: Afinităţile mele literare cu Borges, Jimenez sau Aleixandre, cred că se bazează pe interpretarea pe care eu, ca şi cititor, o dau versurilor sau prozei acestor creatori.
Poate că o mare parte din ceea ce asimilăm şi, în parte „copiem” din operele înaintaşilor, corespunde cu o imaginaţie similară, cu un model de gândire aparte şi un simbolism deja acceptat şi de unii şi de alţii.
Versurile mele, nu se aseamănă aproape deloc cu cele ale lui Borges, Jimenez sau Aleixandre şi cu toate astea, cred că suntem apropiaţi în „filozofia” textului, în răspunderea faţă de cuvântul expus.
Ai dreptate atunci când aminteşti „universalitatea limbajului şi a expresiei literare”, deoarece majoritatea celor care scriu, combină o inspiraţie proprie, caracteristic individuală cu cunoştinţe mai vechi, cu frânturi de text şi vers ale unor înaintaşi care, vrând-nevrând, ne-au influenţat şi chiar aş avea curajul să susţin, ne-au forţat să le urmăm calea. În fiecare din noi este ascuns şi puţin Homer şi puţin Ovidiu şi puţin Shakespeare, Cervantes, Dostoievski, Creangă, Eminescu sau Sorescu.
Camus este unul din dascălii mei preferaţi, nu atât în ceea ce priveşte nuvela în sine, ci în profunzimea şi seriozitatea cu care te priveşti pe tine însuţi în contextul ideii şi cel al existenţei umane. La fel şi Kafka sau Urmuz, care in absurditatea textului, introduc „omul” care, în fond, creează orişice absurditate.
Pe Marin Preda l-am citit demult, în adolescenţă, atunci când literatura nu avea mare importanţă pentru mine. Îmi aduc aminte vag de „Moromeţii” lui, dar am impresia, că pe lângă proza chinuită, fiind supusă unor reguli de constrângere şi de cenzură, Marin Preda a fost un reprezentant demn al literaturii române din acea perioadă.
Vezi, eu nu mă pot lăuda, ca mulţi alţii, că am început să citesc şi să scriu deja din pruncie şi nici nu am la îndemână „şabloane” pe care unii le folosesc excesiv, cum ar fi: ” Am citit de mic copil tot ce mi-a căzut în mână şi graţie profului cutare de limba română, am fost stimulat să scriu şi texte şi versuri şi teatru şi romane şi, şi, şi…..”.
Nu, eu am fost clasat ca mediocru la limba română, mai ales la liceu, şi la scurt timp după terminarea liceului, am părăsit ţara. Limba în care eu scriu este o limbă pe care mi-o amintesc, câteodată mai uşor, câteodată mai greu şi de aceea mi-a luat mult timp până am „debutat”, primele versuri fiind publicate abia în 1985 de Virgil Ierunca, când aveam aproape 40 de ani.
Deci, nu m-aş mira prea tare, dacă cineva descoperă în versul sau textul meu afinităţi cu Borges, Urmuz, Creangă, Camus, Dante Aligheri sau Stănescu, pentru că nu pretind nici o exclusivitate sau totală originalitate şi sunt mândru că am putut înţelege şi reda, poate în altă formă, puţin mai personală, frânturi din gândurile sau simţămintele unor înaintaşi iluştri.
Cred că marea majoritate suntem influenţaţi unii de alţii. Există şi excepţii, creatori care pretind că sunt inspiraţi doar de muze divine, dar de obicei acei creatori sunt analfabeţi şi înfiinţează religii.

Emilia Ţuţuianu: În literatura română, din timpul nostru istoric, atât de politizat, vezi posibilă, la noi (după Al. Soljeniţîn, Paul Goma ş.a.) o proză-poetică, de elevaţie filosofică, în stare să respingă (fie şi liric!): minciuna, lăcomia, corupţia, diversiunea şi delaţiunea, trădarea şi protecţia politică?

Dimitrie Grama: Sunt convins că România are multe talente culturale şi are o tradiţie sănătoasă în literatură. Nu pun aici la socoteală, perioada socialist-comunistă de întunecime, dar chiar şi atunci au apărut şi s-au dezvoltat talente de excepţie ca Sorescu sau Stănescu şi chiar controversatul Păunescu şi probabil mulţi alţii pe care eu nu-i ştiu.
În legătura mea literară cu ţara, sunt foarte impresionat de Adrian Alui Gheorghe, poet şi prozator autentic, o voce importantă în acea ţară la ora actuală, acum când intelectualul român încă bâjbâie în ceaţa post-comunistă şi este în continuare „timorat” de vechea gardă, de vechea gaşcă fost comunistă, acum naţionalist-patriotică.
Cred că cu timpul mulţi impostori, oameni fără caracter şi mai ales lipsiţi de talent, dar ridicaţi în slăvi de o noua nomenclatură coruptă şi incompetentă, vor fi înlocuiţi de adevăratele talente care aşteaptă să dispară odată mucegaiul ăla care acoperă şi înăbuşă adevărata cultură românească.
În proza şi versul lui Alui Gheorghe văd talent, văd decenţă umană, văd o perspectivă de viitor. Undeva suntem fraţi de cruce în gândire şi expunere şi asta mă bucură şi îmi dă speranţe.
Probabil că vor mai dura vreo cincisprezece-douăzeci de ani, de literatură şi cultură obscură, servilă unor interese politice sau financiare sau altfel spus, cred că România culturală se va lupta cu o perioadă, sper cât mai scurtă, de literatură mediocră sau chiar slabă, proastă. Acest lucru va dispărea odată cu troglodiţii, corupţii, foştii comunişti care în continuare au monopol la „cultură”.
Nu-mi permit, de aici de unde sunt, să dau sfaturi, dar cred că este foarte important ca intelectualitatea decentă română, care are ca prim interes promovarea unei culturi sănătoase să se ,,găsească”, să se sprijine unii pe alţii şi mai ales să fie ,,dascăli buni celor care acum cresc şi se formează ca intelectuali”.
Doar aşa se poate scăpa de o cultură şi literatură bazate pe „minciună, lăcomie, corupţie, diversiune şi protecţie politică”.
Ţara Românească are nevoie de dascăli buni în toate domeniile vieţii publice, dar mai ales în cel al culturii, care este motorul genetic al unei societăţi sănătoase.

Emilia Ţuţuianu: O întrebare îmi stăruie în minte: Cum s-ar fi auzit în limba daneză, metafore atât de inedite precum: ,,pasărea melancoliei”, ,,făptura cuvântului”, explozie ontologică”, ,,râsu-plânsu”, ,,umbra gândului”? Crezi că minunile poeziei (şi limbii) noastre pot fi translatate cu uşurinţă şi în alte limbi, mai ales în limbile nordice?

Dimitrie Grama: Nordicii, în general, sunt foarte poetici şi limbile nordice sunt şi destul de „sentimentale” şi destul de abstracte, încât aproape orişice ar putea fi tradus şi asimilat de daneză, suedeză, norvegiană sau islandeză.
Ioan Grigorescu, fostul cineast, poliglot şi scriitor român, entuziast cititor al poeziei mele „scurte”, a crezut puternic că versurile mele se pretează foarte bine traducerii în alte limbi. Probabil că dacă mai trăia, s-ar fi străduit în această direcţie, dar el mort, eu diasporean…Am citit câţiva poeţi români actuali traduşi şi expuşi Vestului ca virtuoşi, dar ori traducerile au fost de proastă calitate, ori poeţii slabi, pentru că impresia pe care mi-au făcut-o acele „opere” a fost deplorabilă. Multe texte de mare vulgaritate, greoaie în metaforă (dacă exista vreo metaforă) şi mai ales fără miez, fără noimă, fără inimă. Vorbesc aici de traduceri şi nu de textul original, care sper, spre binele creatorului, să fie mult mai interesant şi mai bun.
Cred că există o mână de „poeţi ai curţii”, care continuă „tradiţia” comunistă în post-comunism şi sunt susţinuţi puternic de cei care acum încearcă să-şi ascundă trecutul şi să-şi construiască un viitor promovându-şi slugile.
Din păcate, există încă multă prostituţie culturală în România şi eu înţeleg foarte bine de ce acest fenomen este posibil, dar cum am mai spus, sunt convins că această perioadă de vreo 50 de ani, reprezintă o formă de tranziţie, de metamorfoză, din „vierme” în fluture.
Aleşi cu grijă şi răspundere, poeţi şi scriitori români din ţară dar şi din diaspora ar putea să fie traduşi bine şi ar putea avea succes literar în ţările scandinave şi în restul lumii.

Emilia Ţuţuianu: Cum ar putea înţelege nordicul (în Europa) problemele de care se loveşte, astăzi, România: corupţia, diversiunea (noaptea minţii), impostura (în plan axiologic sinonim cu răsturnarea ierarhiei valorice), nepotismul politic ?

Dimitrie Grama: Bine-nţeles că toate aceste „fenomene sociale”: corupţia, imoralitatea, nepotismul, etc. există şi în societăţile din Nordul Europei, dar oricum există o mare diferenţă de atitudine şi responsabilitate. Pe când în Sudul Europei nepotismul, şmecheria şi iresponsabilitatea, fac parte din activităţile cotidiene curente şi sunt acceptate de toate păturile sociale şi politice, ca un „armament” pentru succes, în ţările nordice, aceste atribute fac parte din Codul Penal.
De multe ori am auzit români, chiar şi aici în străinătate, comentând diverşi parveniţi sau criminali social – politici atribuindu-le caracteristici, în mentalitatea lor, „pozitive”: „Ce vrei domnule, s-a învârtit, a fost deştept!”
Deci adânc în concepţia românului Şmecheria este pusă la egalitate cu Deşteptăciunea/Inteligenţa şi omul imoral care foloseşte tot felul de trucuri murdare ca să parvină, este deştept!!!
Mai la început, mă revoltam şi aceşti oameni „normali” mă întrebau foarte serios: „Lasă-mă domnule în pace, parcă D-ta dacă aveai posibilităţile alea, nu făceai la fel?”
Ei, bine, eu nu făceam la fel, pentru ca „sa fac la fel”, însemna să mint, să fur, să distrug alţi oameni, etc., etc. şi n-am fost niciodată antrenat în acest sens.
Lumea din ţările nordice ştiu că există corupţie în România, dar ei ştiu lucrul acesta aşa, în teorie, dar nu sunt capabili să-şi imagineze amploarea corupţiei de care suferă acea ţară. Pentru ei este de neimaginat că un ales al poporului este hoţ, fură avutul poporului şi prins la furt, este iertat! Nu pot să-şi imagineze ca un Prim Ministru îşi pune gagica sau sora sau fiica în diverse posturi grele prin ministere sau pe la ambasade. Etc., Etc., Etc.
Aici iresponsabilitatea politică, furtul, minciuna şi în general corupţia oricărui demnitar este aspru pedepsită. Un om compromis din punct de vedere moral, nu poate face cariera politică şi probabil că nu poate funcţiona nici ca portar la Primărie.
În principiu, Nordicul poate să-şi creeze o imagine mintala a Corupţiei , dar în realitate nu înţelege nimic. Pus în direct contact cu „cotidianul românesc”, face scurt circuit cerebral şi exclamă: „Aşa Ceva Nu Există!”

Emilia Ţuţuianu: Asistăm la o schimbare în ce priveşte criteriile de apreciere a artei. A existat o artă păgână, care a fost căutată în umbre, mistere, aspiraţie şi infinit, într-un cuvânt: melancolie şi o artă creştină. Acum romantismul este exclusivist şi exagerat. Într-un vers care m-a fascinat afirmi:

,,la moarte, voi cădea
din vise, de memorii
din viaţă şi din fotografii.
La moarte, numai moartea
o voi lua cu mine
în pumnii strânşi închişi”.

Un scriitor, Mateiu I .Caragiale – mai puţin cunoscut, din păcate – ne-a lăsat o valoroasă observaţie de inspiraţie proustiniană, un mare adevăr psihologic: ,,imaginile ce le păstrăm despre semeni sunt alcătuite dintr-o serie de clişee parţiale şi moartea nu le eclipsează pe toate deodată”. Putem spune că în poezie există o lume ideală împăcată, unită, în care se liniştesc discordanţele realităţii şi durerile pământului?

Dimitrie Grama: Arta şi Cultura s-au schimbat mult de-a lungul veacurilor şi probabil că acest dinamism va continua şi în viitor. Noi, oamenii, putem să avem mai multă înţelegere şi afecţiune pentru o anumită formă de expresie, pentru un anumit stil şi acest lucru este normal şi face parte din selecţiile atât conştiente, cât şi inconştiente pe care, presupun, le facem ca să ne simţim bine. Şi mie îmi place mai mult „romantismul” clasic, aşa cum îmi place şi muzica clasică armonioasă, dar apreciez mult şi proza sau teatrul absurd. Sunt de asemenea fascinat de evoluţia tehnică, sunt fascinat de acel viitor în care voi fi jumătate om, jumătate maşină. Care parte din acest organism simbiotic va crea? Fiecare cu arta lui, sau vor colabora, sau şi una şi alta?
Această atitudine indulgentă faţă de diversele curente, nu mă face să fiu imun la tâmpenie sau la extrema vulgaritate.
Oskar Wilde a spus că: „tot ce este scris şi publicat, este făcut cu cele mai bune intenţii” şi sunt de acord cu el, dar acest lucru nu mă obligă să accept totul sau să-mi placă totul în aceiaşi măsură.
Vezi, dragă Emilia, eu sunt un romantic şi mare parte din poeziile mele, cu toate că sunt scurte, sunt romantice. Dialoguri cu dumnezei, şoapte de iubire, prietenia, iarba, păsările şi lacul, dar şi relaţia cu actualitatea şi cu eternitatea.
,,La moarte numai Noaptea
o voi lua cu mine
În pumnii strâns închişi”…Ca să vă las vouă Lumina!
Poezia, zic eu, este un act de ,,descărcare”, aproape instantaneu, care se produce atunci când eşti plin de cuvinte care „spun ceva”, cuvinte care se potrivesc aşa de bine unul cu altul că aproape că au sens şi luate doar două – câte – două la o poezie pe care o aştern pe hârtie, nu prea am ce să schimb, nu vreau s-o fac mai frumoasă sau mai interesantă decât este. Pentru mine sau pentru demonii mei am scris-o şi dacă cititorului nu-i place şi ar vrea s-o schimbe, însemnă doar că eu şi acel cititor nu avem aceleaşi forme de expresie şi de înţelegere. Nimic rău în asta! Dar de aceea cred că în poezie nu poate fi redată doar o lume ideală, împăcată şi unită. Lumea poeziei este nemărginită, atât în conflicte, durere şi mizerie, cât şi în înţelegere, compasiune şi fericire. Şi aceste sentimente îl bântuie atât pe poet cât şi pe cititor.
Eternitatea şi Moartea, reprezintă pentru mine, cei mai buni sfătuitori.
O poezie în care magia instantaneului este şlefuită prea tare, nu mai este poezie!

va urma

***
Dreptul de a aproba copierea articolelor prezentate Melidonium aparţine deţinătorilor de copyright (autorul/autoarea) care trebuie contactaţi şi informaţi în timp util. Orice preluare de texte din Melidonium fără aprobarea autorilor și precizarea sursei Melidonium intră sub incidenţa legii dreptului de autor. Redifuzarea preluării prin alte medii (presă, televiziune, radio, net) trebuie să indice pe mai departe autorul şi Melidonium ca sursă originală. – Director şi editor-şef, Emilia Ţuţuianu

Lasă un răspuns