«

»

Emilia Ţuţuianu – poesis


emilia tutuianuZefirul

Zefirul mi-aduse pe aripă,
Un gând de iubire stingher –
Timid, el se arată o clipă
În blânda lumină, pe cer.

Şi vântul se plimbă prin păru-mi…
M-atinge cu pasu-i uşor,
Mă-ntreabă:
„- Cui vrei să te dărui,
   Cu-atâta iubire şi dor ?”

Ş-atunci, murmure sfinte, curate –
Buzele-mi calde-ţi şopteau
Regretul, că nu eşti aproape,
Spunându-ţi mereu …că te vreau!

Visul dragostei

Mă fură parfumul florilor de tei
Şi-l simt cum m-alintă în somn
În vis îmi apar statui măreţe cu zei,
Şi Feţi Frumoşi şi-nfricoşaţii zmei

Şi totul în jur e feeric…
Iar noi umblând printre ei,
Simţim ridicându-se din scoarţa bătrână
În valuri de aburi, mirosul de tei.

Pe aripi de vânt ajunge la mine
Chemarea ta sfântă şi plină de dor
Şi-n văl de mireasă mă-ndrept către tine,
Plutesc prin pădure…păsări ne cântă în cor
Imnul iubirii eterne…
Dar visul se stinge. Din nou mă trezesc,
Pun mâna pe buzele-mi aprinse,
Te caut peste tot…şi nu te găsesc!

…………………………………….
Mă-ntorc spre poteca cu tei înfloriţi,
Pe ea merg, alene, perechi de-ndrăgostiţi
Au ochii doar stele şi buze-rubine
Şi iarăşi îmi aduce, aminte de tine..

Lasă un răspuns