«

»

Vlad Badrajan – versuri

Vad badrajanO liră este drumul meu

O liră este drumul meu;
E calea mea și merg cum pot
Și-aș vrea să cred că-n pas mereu
Sunt pus de soartă la mijloc.

Mai schimb ritmul câteodată
Să nu-mi fiu mie monoton
Și merg spre visul meu, dar iată –
Mă scoală voci în unison.

-Dar parcă nu dormeam! –
Tot văd visul în față…
Să-nsemne oare asta că
Viața-i vis și visu-i viață?

Încă nu știu, dar soartă
Aș vrea să cred că-s la mijloc
Și, te rog, pentru speranță
Trimite-n drum puțin noroc.

Rugăciunea unui parlamentar

Doamne, fă așa minune
Să avem petrol și gaze
Să avem salarii bune
Și viețile mai frumoase.

Dă-ne Doamne sănătate,
Mult noroc și bucurie
Fă-ne Doamne și dreptate
Ani să mai trăim o mie.

Dă poporului bunăstare
Bani cu carul, cât a vrea
Nu gândi mult la rugare
Fă doar bine-n țara mea.

Dar mai bine Doamne Sfinte
Ascultă-mă acum atent
Anulează-le pe toate…
Fă-mă numai prezident.

DOAMNE…

Doamne Sfinte,
Bun Părinte,
Candelă sufletului meu –
Mă apără şi mă păzeşte
De tot ce-n lume este rău.
Dă-mi putere să mă bucur
Şi putere dă-mi să iert;
La amărăciune, ură
Fă-mi caldă inima în piept.

Cugetu-mi spală
Cu roua dimineţii,
Aprinde-n ochi lumina
Şi podoaba vieţii.
Ajută-mă în drumul
Cu trei braţe de cruce
Să găsesc steaua
Ce-nspre bine duce.

Să nu uit Legea –
Cuvântul de alin –
Doamne, mă ajută
Acum şi-n veci…
AMIN.

VISELE

Îngerii sunt niște copii
Ce zboară-ntre planete
Purtând vise și-amintiri
Galbene-ntre plete.

Împletind aripile în cer –
( De rău de necuprins )
În zilele posomorâte
Se țin de a lor vis.

Am fost și eu înger cândva…
Zburam în înnălțimi
Părul galben îl aveam
De vise și-amintiri.

Locuind pe o stea
Priveam din depărtare
Cum pământul nu mai vrea
Să creadă-n întâmplare.

Dar într-o zi pe când zburam
De-asupra coastei de azur
Evitând un nor am căzut pe țărm –
M-au sculat pământenii – zicându-mi matur.

Am încercat să mă-nalț
Din cercul cela plin de tipi,
Dar n-am putut. Eram matur –
Și nu aveam aripi.

IARNA BATE FULGII
Cu mâna pregătită pe piesa de șah
Iarna bate fulgii pe câmpul de luptă
De-ai putea Doamne în noul Almanah
Să faci bătălia îngăduit de scurtă.

Iarna se așează peste umeri greu
Se cufundă tabla de piese în troian –
Rămas alb, curat și fără de vreun gând
Te felicit, acum ai mai scăpat de-un an.

MOTIV POPULAR

Gîndu-le, fii cal bălan,
Iamă-n şaua ta de stele
Şi mă du prin zi şi an
Lângă ochii dragei mele.

Visătorule, îmi ştii dorul
Şi doar tu-l poţi lecui –
Mergi! De altul ţi-i galopul,
Dar dă-mi puterea de-ai vorbi.

DELFINUL

E albastru şi tot sare
După raza jucăuşă
Ca un semn de exclamare
Trece valul bătăuş

Şi grăbeşte-n ajutor
Precum raza dimineţii
Cu instinctul bunătăţii
Cu instinctul de delfin.

Colo-n albăstrimi de mare
Fer(m)ecate în mistere
Unde în şirag pe sradă
Lucesc perlele-n căuş

Tot sunt case, sunt oraşe,
Tot sunt Mame, sunt copii,
Grădiniţe, scoli, licee
Şi albastre jucării.

Şi-aşezaţi în bancă picii –
Ascultă poveţile atent:
-Să faci bine, bunătatea
E un mare înţelept.

Minuni neânfăţişate
Copile, tu, bine să ştii
Le ve-i stăpâni pe toate
Numai bun de o să fii.

Neewolah
Asist la un Haloween
Ce nu ar vrea să mă-ngrozească,
Dar mai groaznică este masca
Ce pretinde că-i firească.

Uite că vine minciuna
Îmbrăcată-n adevăr,
Iar doamna cea cu două fețe
Peste una are păr.

Cântă o muzică de iubire
Deși din tobe iese foc,
Iar pe ceafa doamnei
Clipesc doi ochi pe la mijloc.

Invidia plină de mulțumire
Mă invită la un dans…
( Dansul alb din astă seară
Este cel mai negru dans ).

Și privind la cîte
Se întâmplă-n al meu jur
Am decis să iau masca de om rău pe-o clipă
Când toți iau masca de om bun.

CĂLĂTORUL GRĂBIT

Spre ceruri se ridică
Floarea de cireș;
Cupole de biserică,
Liniște în văz.

Pe streșină o vrabie,
O albină-n flori…
Mai verde e alunul,
Mai Soare-i printre nori.

Înțeleptul vișin
Tămăduit cu clei,
Răsare verde iarba
Acoperă vechi răni.

La umbră, mai la umbră
Vântule, te dai?
Se înalț-albastru
Al sufletului grai.

În fântână apa
Mai stă doar tremurând
Să n-o otrăvească
Vreun călător grăbit.

FIORUL

Vă citesc Înțelepciune,
Graiuri sfinte din popor…
Sub ce taină?! Ce minune?!
Stă al vostru cald fior?

El cuprinde tot trecutul
Visat în sufletul meu
De parcă însuși Începutul
Privește gândul, crezul meu.

El de parc-ar fi bunelul –
Doar povețe bune lasă –
E onoarea, e curajul,
Omenia-n cap de masă.

De parcă vântul rece bate,
De parcă lumile s-au rupt
Când glasul vremilor uitate
E versul meu și gându-mi mut.

El lovește cu ochi aspri
În nedreptate și minciună –
Un glas coborât din aștri:
„Și-n urzici e lume bună”.

Vă citesc Înțelepciune
Graiuri sfinte din popor –
Înțeleg: al vostru nume
Veșnic arde-n foc de dor.

Dilemă cupidoniană
Neatent într-o zi cu arcul
În inimă Cupidon o săgeată și-anfipt
Și-acum zile-ntregi băiatul
Stă prin nori îndrăgostit.

Însă are o problemă
Și azi rar cine o știe-
Găsind altora pereche
A rămas fără soție.

JOCUL “DE-A CUVÂNTUL BUN”
Vă propun un joc frumos
Înrudit c-o ghicitoare,
Poate mai ingenios
Căci o regulă doar are.

Ai un cuvânt bun – “dor”
Sunt trei litere dacă socot;
Mută locul lor astfel
Încât să vezi cuvântul “rod”.

“Calul”… sigur, nu înnoată,
Tu, pune-l pe un mal de “lac”.
“Carul” și-nainte merge
Și-nnapoi, precum un “rac”,
Iar ca jocul să fie mai interesant –
Din “capac” fă tot “capac”.

“Iubire” fă din “biruie”,
Mergi deghizat în “alb” la “bal”,
Iar pentru călătorie
Încaleca-acel cal”.

Vezi “acel” “măr” după geam?
Uite bine – stă pe “ram” –
“Roșu” și strălucitor,
Delicios, de-ajuns “ușor”.

Cuvântul “rață”, care-i “țară”
Miră cu exemplul său,
Dar, Copile, uită-l pe “ură” –
Mereu a fost și va fi “rău”.
O MIE DE ANI
O mie de ani –
O stea deveni,
Se stinse pe cer,
Căzu din lumină;
Iubitul ei din urmă grăbi,
Iubitul ei lucind o găsi
Două clipe
Doar o privi…
Aşteptând pentru ele –
O mie de ani.

Peste-o mie de ani
Ea se va naşte,
Peste-o mie de ani
El o va găsi,
Peste două clipe
Ea se va stinge,
O mie de ani
El, va tângui.

O mie de ani el va aştepta,
Va face lumea altfel să pară,
Kosmosul a romanţă cu timpu-o să sune
Şi atunci când Ea va răsări
El, la picioare, tot îi va pune.

RETROSPECŢIE

C-un fulger
De viaţă
Atunci heruvimul
În urma lor
A eşuat.

Încins Edenul
Şi porţile fost-au,
Iar timpul rănit
Pe tron
A urcat.
Te privesc
Şi te iubesc
Ca ziua pe Soare
Ca pasărea – zări.
Privesc cerul…
Domnul – Edenul
La tăinuit
În ochii tăi.

Nu-ţi vezi ochii
Nici nu îi ştii
(Oglinzile-s pentru imagini
Nu pentru iubiri):
Priveşte-n ochii mei
Cu ochii tăi
Poate-astfel o să vezi
Raiul din ei.

CE-I ÎN INIMA MEA…

Ce-i în inima mea pe lângă artere,
Atrii, ventricule, urechiuşe, aortă?
Nu-i ştiinţă în stare să spună,
Mai tainic enigmă nu se comportă.

Piramidă încoronată? Dar nu iubeşte sclavia,
Umplută su sânge – nu-i nici ţînţar, nici vampir,
Cred, mai degrabă, i-o pară coaptă
Din care se-nfruptă duşmanul hapsân.

Mai ştiu că aici, adică în inimă
Trece-o cărare numită “Iertare”,
Urcă – un munte – zis “Fericire”,
Luceşte-o “Bunătate” sub formă de Soare.

Ba melancolică, ba tristă, ba-mplinită…
Este poet, vers şi melodie,
Din care cauză aripi prinde
Străbătând toracele de bucurie.

Mai e bună amică cu gândul,
Multe din ea pot fi relatate,
Dar într-un final eşti tu… tu în inima mea
Şi cât tu eşti – ea se mai zbate.

PARADISU-A FOST SĂ FIE

Paradisu-a fost să fie
Pus de Domnu-n ochii tăi;
Acolo frunzele se-mbie
Şi urcă păsări către zări.

Acolo văd pus răsăritul pe strune
E-o altă lume şi-un Soare lucitor,
Iar aghiazma şi lumina lor
Mi-i vis şi rugăciune.

Nu mai galopa
Pe liră
Rimă scumpă, scumpă
Rimă
De-acum s-a risipit.

Şi struna Bucuriei,
Şi struna Iubirii,
Şi struna Amintirii
Din grif ieri a căzut.

Singură, tristă ai rămas
Liră fără strune, liră fără glas;
Doar vântul peste corzi apas-o melodie,
Dar “Nu învie cântul, cântul nu învie”;
În cer păsările din zbor au îngheţat
Şi cad cioburi de vise şi cad, şi cad, şi cad.
Te rog, încetează ritmul! Nu-l mai repeta
A căzut cerul şi… nu mai vine ea.

PASĂREA CU OCHII VERZI

Eu o văd ca pe o artă
Ea mă priveşte întristată
Ce-l ce-i cu ea îi zice fată.

Pasărea cu ochii verzi
Are zborul lângă Soare
Şi nici nu ştie – dimineţi,
Orizonturi, mări albastre
Toate-i stau sub aripioare.

Pasărea cu ochii verzi
Crede – eu sunt fericirea
Ba nu, i-o spun a cîta dată
Eşti floare, înger, Soare!
Tu, eşti pasăre măiastră…

Eu o văd ca pe o artă
Ea mă priveşte întristată
Ce-l ce-i cu ea îi zice fată.

SĂ ZBURĂM SPRE-O STEA

Să zburăm împreună,
Să zburăm spre-o stea
Cât bolta e-nstelată
Ţine mâna mea.

Două stele ochii tăi
Răsar în noaptea mea,
Dar cu tine cum rămâne? –
Să zburăm spre-o stea.

Ba nu, mai bine, nu! –
Priveşte-n ochii mei –
Poate-n oglinda lor
O să-i vezi pe-ai tăi.

DOUĂ TROLEIBUZE

În oraş, pe stradă, cât ziua-i de lungă,
Cât fericirea şi nevoile roiesc în jur cu greu
Un troleibuz – patru, încearcă să-l ajungă
Pe trei – colegul şi amicul său.

El de l-ar ajunge ar coborî o tijă
Şi încet ar pune-o pe cabina sa,
El ar uita de timp, de grafic şi de grijă
Şi toţi pasagerii puţin ar aştepta.

După grafic rece curent trece prin fire,
Motorul arde, şoferul pune bici pe cai,
Iar în troleibuzul trei frumoasa conductoare
Împarte bilete de-acuma de doi ani.

Ea nici nu ştie de câte ori visează
Şoferul conducând celălalt troleibuz –
Să se oprească curentul, el să o ajungă
Şi zâmbete să-şi schimbe timide şi ursuz.

El i-ar spune că trei plus patru-i şapte,
Ea cu tija sa tija i-ar apuca
Şi-ar dansa un vals în lipsă de lumină,
Iar oamenii înţelegători puţin ar aştepta.

Azi conductoarea văzându-l aproape
I-a zâmbit limpede, sincer şi curat,
Dar cum drumul vieţii este-ntortocheat
Pe alt traseu troleibuzul pantofii şi-andreptat.

Dacă asta e viaţa şi graficul e grafic,
Traseul e traseu, iar munca-mpărătească
Spre troleibuzul trei patru pe cerc revine grabnic –
Trebuie, după grafic, azi, să reuşească.

CUSUTĂ ISTORIA STĂ ÎN COVOR

Cusută istoria stă în covor,
Acolo e viaţa bunicii mele
Şi truda întreagă a unui popor
Şi zile cu Soare, şi zile cu rele.

Uite, în mijloc, stă un bujor,
Uite mai jos – o lăcrimioară,
Două fete la rîu cu-n fuior
Şi veşnic tânără – o căprioară.

Covorul acesta-i de o sută de ani;
Vezi cum focul l-a ars uşor?
Acolo-i sufletul bunicilor mei,
Iar sufletul este nearzător.

Iarăşi au venit zile fără Soare,
Dar nu mă tem de noapte, nu mă tem de dor
Doar, şi pentru mine o floare
Cândva va creşte în rândul lor.

Va fi iarnă albă, de poveste
Şi vor veni atunci păsări în zbor
-Mamă, Bunele, Bună Bunică,
Tinerii mei, cum mi-a stat din pridvor?

NU ZI HOP PÂN’ NU-I SĂRI

“Nu zi hop pân’ nu-i sări”
Îmi spunea Bunelul meu;
De-atunci şi-au pus ani şi ani
Între noi hotarul greu.

Acum iar o amintire
Ca o scânteie-n focu-ncins
A sărit în valul vieţii
Şi doru-n valuri a aprins.

Chiar oare viaţa-i în zadar…
Să fie numai o plimbare?,
Dar la ce bun atâţia ani,
Atâta simţ, şi-atîta Soare?

Un copil ieri mă privi,
“Voi câştiga”, zise “ştiu bine” –
– Nu zi hop pân’ nu-i sări –
I-a spus Bunelul meu din mine.

Cântec la chitară după motivele „Scrisorii a I-a” de Mihai Eminescu ( Am, E, G6(no5), Dsus4/5, Dm reprezintă acordurile la chitară )
Am E
Mi s-a spus că sunt venit din haos
Am E
Și că în haos voi pleca;
Am E
Dacă nu acum – peste multă lume
Dm G6(no5)/Am
Când timpul matu-și va lua.
Am E
Că lumea pleacă în nimic
Am E
Ca din nimic iar să renască-
Dm G6(no5)
Și ne vom întâlni cu acest cânt
Dsus4/5+ /Am
În altă viață pământească.

Refren:
Am
Dar eu iubesc
E Am
Ca la începuturi de lume…
E Am
Iubirea mai pot
E Am
Să o salvez
E Am
Și nici un timp
E
Și nici
Dm
O genune
Am
Nu mă poate face
E
Altfel
Am
Să visez.

De ce Geniule mai cauți în lume
Să redescoperi ce-a fost descoperit?!
Aș vrea să știu de tu geniule
Dacă măcar o dată ai iubit!
Dac-ai iubit nu zădărnicia
Și nici dorința de absolut
Ci de-ai iubit la fel ca mine!
Cu simțuri din început!

Refren:
Căci eu iubesc
Ca la începuturi de lume…
Iubirea mai pot
Să o salvez
Și nici un timp
Și nici
O genune
Nu mă poate face
Altfel
Să visez.

Ardă pământul cu tot cu războaie
Cadă răsăritul înghețat în apus
Măcar și marea malul își îndoaie!
Că din lăcomie aur a ascuns…
Eu le voi privi pe toate dintr-o parte…
Ba nu… Fiecare – cu greșeala sa;
Eu după ce din foc te voi scoate
Lângă tine să ard voi cădea.

Refren:
Căci eu iubesc
Ca la începuturi de lume…
Iubirea mai pot
Să o salvez
Și nici un timp
Și nici
O genune
Nu mă poate face
Altfel
Am Am
Să visez.

CÂNTEC LA CHITARĂ ( C, Em, C7M(no5), E, Am, A(no3) reprezintă acordurile la chitară )
C
Uite pe ceruri
Uite o stea
Em
S-a stins –
C7M( no 5 )/ E
Îmi era dorința;
Am
Stelele
E
De veacuri știm
Am
Ne sunt…
E
Ne sunt ființa.

Am E
Eu o dorință stelei i-am pus
Am E
Steaua a căzut în zăpadă
Am
Și cu lumina
E
La tine s-a dus
Am
Pe urma
E
Lăsată pe stradă.

Refren:
Am
Lucește o stea –
E Am
O stea arzătoare
E Am
Și pe urma ta
E Am
Se așterne Soare.
E Am
Se așterne noaptea
E Am
Se aștern nămeții,
E Am
Dar vin peste toate –
E Am
Zorii dimineții.

Am(no3) Am Am(no3) Am Am(no3) Am Am(no3) Am

Am E
În drum nu-i ușor
Am E
Când noapte-ai adâncă
Am E
Și plină de fiori
Am E
Crește ca o stâncă;
Am E
Dar și de vreodată
Am E
Să cad mai era
Am
De sus
E
Preacurată
Am
Mă salva
E
O Stea.

Refren:
Am
Lucește o stea –
E
O stea arzătoare
Am E
Și pe urma ta
Am E
Se așterne Soare.
Am E
Se așterne noaptea
Am E
Se aștern nămeții,
Am E
Dar vin peste toate –
Am E
Zorii dimineții.
Am(no3) Am Am(no3) Am Am(no3) Am Am(no3) Am

În speranță crede –
Speranța nu-i vis
Cel fără nădejde
Din prima-i învins.
Și chiar dacă steaua
Nu o văd mereu
Am un drum în viață….
Este drumul meu.

Refren:
Lucește o stea –
O stea arzătoare
Și pe urma ta Bis ( refrenul )
Se așterne Soare.
Se așterne noaptea
Se aștern nămeții,
Dar vin peste toate –
Zorii dimineții.
Am(no3) Am Am(no3) Am Am(no3) Am Am(no3) Am Em

PLAIUL DORULUI
Moldova mea frumoasă
Revărsată-n Soare
În suflet cu lumină
Pornită-n viitor.

Precum o crăiasă
Pășești pe iarba moale
Și-n calea ta sublimă
Purtată ești de dor.

Un dor din urmă strigă
Cu doine și colinde,
Iar altul te îndeamnă
Spre un trai mai bun.

Și stai Moldovă Sfântă
La mijloc de punte,
Iat timpul care trece
Te cheamă iar la drum.

BALADA CURAJULUI

Roșu, verde, negru –
Câmp de bătălie:
Prin frunza de cedru
Picură furie;
Din cer cade ploaia
Frunzele le spală,
Dar la tulpină ura
Se varsă-n râu de smoală.
Atunci ploia fierbinte
Aduce vijelie,
Dar albia curată
Se umple cu trufie.

Rupând dușmană carnea
Un șoim străin cu glasul,
Sub frunzele de cedru
Văzu răpus viteazul:
Lângă izvor întins
Cu capu-nnălțător –
Roșu sub cămasă
Avea nu sânge – dor.
Cu sabia în teacă
Și ochii către ape –
El fu omorât
Nu-n luptă – pe la spate.
Întreabă atunci vulturul
Vântul călător:
-Tu, ce-ai fost mereu
În pieptul său fior…
Cine s-ancumetat
Plin de trufie
Și viața i-a luat
Cu-atâta mișelie?!
Zise vântul răcoros
Cu lacrimi de mânie:
-Este Vodă cel Fricos
Adus pentru domnie;
El s-ancumetat
Plin de trufie
Și viața i-a luat
Cu neagră mișelie.

Roșu, verde, negru –
Câmp de bătălie:
Prin frunza de cedru
Picură furie;
Din cer cade ploaia
Frunzele le spală,
Dar ura la tulpină
Curge-n râu de smoală.
A sânge nou miroase
Pe câmpul zguduit,
Învârt roiuri de viespi
Și lupi se-aud vuind,
Dar cât nu erau de flămânzi
Nici unul nu l-a mâncat
Pe Vodă cel Fricos
De vultur sfâșiat.

FRUNZA

… Și apoi o briz-adâncă
O desprinse. La pământ
Coborî încet, smerită
Pe unde firave de vânt.

Căzu trist, mai nevăzută,
Sub o talpă de străin –
Dusă prin noroi și piatră
Se oprise într-un spin.

Apoi vântul… Ninsoarea –
Lumina i-au troienit.
În căderea-i se prea poate
Cândva, și eu, să fi
t
r
ă
i
t.

***

Prin ochiul toamnei cade iarna,
Vara toamnă o să fie;
Frunza își deschide rana,
Trece-n vară primăvara…
Și altă viață-n loc învie.

Același râu și-aceeași vâslă,
Ger de veacuri, altă gheață;
Vâslaș pe val fără vârstă
Lângă el – moartea co vârșă
Stă-ntre apă și-ntre viață.

Aude de ei primăvara
Verzi verile îi mai gândesc
Și îi simte numai toamna –
După ce-și deschide rana,
Când gerurile, de sus, lovesc.

ODA FRUMUSEȚII

Dintre vrăji în drumul vieții
Cred doar în vraja dimineții…
Coborând din cer lumină
Sparge zidul sur al ceții
Revărsând o lume largă
Pe sufletul ‘nalt de poet.
În ochii mei tăcut răsună
Prima Od-a Frumuseții –
Notele cu aripi zboară
Ca-n tablouri cu Veneții:
Ba în cârduri, ba în stoluri
Copiind căderea feței.

Uite! – Oda terminată
Demnă de toți cântăreții –
Așezată lângă tine
Zăpăcește călăreții:
Cavaleri, voinici și prinți
Purtați de valul tinereții
Duc turniruri întregi
Pentr-atenția crăiesei.
Țara lor chiar și la vrăji
Rămâne a punctualității,
Însă Timpul – veșnic rege
A uitat legea cetății
Și competiția se-ntinde
Cât în casă țin pereții.

Noi ieșim tiptil afară
Și lăsăm toți călăreții
Să câștige mâna prințesei –
Mâna Odei Frumuseții.

MOTIV HAIDUCESC
(Am, E… – reprezintă acordurile (notele) pentru chitară)

Am E
Când haiducu-n ziua mare
Am Em/5+
Prin poiană-și face loc –
Am E
Frunza e fără suflare
Am Em/5+ E Am
Și tot codrul stă în loc;
Am E
Soarele ca în amiază
Am E
Crește-n zare-nfloritor,
Am E
Vântul vine, se așează
Am C E
Pe suflet cu foc și dor.

Când vrăjmașul prin poiană
Trece în strai boieresc –
Frunzele sună din goarnă
Și copacii se-mbulzesc;
Soarele în nori se lasă,
Vântul vine cu furtuni,
Iarba se ascute-n coasă
Și-adevărul în minciuni.

Am E
Când mândruța-n codrul verde
Am Em/5+ E
Alergă pășind pe vânt
Am E
Soarele-n ochi i se vede
Am Em/5+ E
Soare este și-al ei gând.
Iar poteca-i luminoasă
Un izvor în capăt are –
Acolo vin să bea apă
B A(no5) B E(no3) B/Am
Și haiduc și boier mare.

CÂNTEC ANTITRUFIE

C#m F#m C#m F#m C#m/5+ C#m/5+

E6(no5) G#
Unde e vântul e fericirea,
E6(no5) G#
Unde e vântul suntem și noi,
E6(no5) G#
Unde e vântul trăiește iubirea,
E6(no5) G#
Unde e vântul suntem și noi.

Nu căuta o altă viață,
Nu căuta să scapi de nevoi,
Nu căuta a ta dimineață,
Nu căuta să scapi de nevoi.

Odată vine viața și trece,
Odată clipa se lasă-n aripi…
Moartea venită stă pe vecie,
Iar clipa odată se lasă-n aripi.

Sunt multe primejdii în zbor,
Ce te izbesc ca fulgul de munte –
Sunt multe primejdii în zbor…

Căzut jos fii învingător!
Căzut jos fii învingător!
Spuneți: Sunt, deci – înainte…
Căzut jos fii invingător.

Curajul nostru ca vulturul zboară,
Curajul nostru trece prin foc,
Curajul nostru și moartea doboară,
Curajul nostru trece prin foc.

Învingătorul știe căderea,
Învingătoru-i nemuritor,
Luptând cu lege dreaptă
Chiar și înfrânt e învingător.

Deci, la o parte trufia –
Spre a stâncii ghiare în zbor!
Deci, la o parte trufia –
Învață să fii învingător.
Învață să fii învingător.
Învață să fii în-vin-gă-tor.

LEGENDĂ CU DORUL-DOR

E Am
La șold lucind cuțitul
E Dm
Și la brâu purtând pistol,
Am Em/5+
Înfruntând cu pieptul vântul –
E Am
Tânăr trece Dorul-Dor.

Unde pune el piciorul
Albastre răsar izvoare
Și sclipește lung fiorul
Înzestrat cu-aripi de Soare.

Izvor în izvor se varsă
Urmând pasul haiducesc
Și lovind trupul de piatră
Relele-n potop sfârșesc.

Către dimineață sfinții
Privind, din cer, au văzut
Cum se odihnea voinicul
Între Nistru și-ntre Prut.

E Am E Am
Dorul-Dor… Dorul-Dor –
Am Em/5+ E
Prin timpuri pribeag ecou
Dorul-Dor… Dorul-Dor –
Prin timpuri pribeag erou.

-Dorul-Dor… Dorul-Dor…
-Dorul-Dor… Dorul-Dor…
FLORILE LEGENDEI (cîntec la chitară)

Florile legendei printre ani există –
Mirosul lor în mânile de mit
Înconjoară zile, secole, milenii
Cu grijă povața și eposul cântând.

Vezi capitoliul? Ajuns în vremea noastră
Vezi deasupra norii cu aripi de zăgan?! –
Cîndva cu-aceeași ochi îi vedea și Ianos
Și ura oarbă de sabinian.

Ei căutau răzbunare, sânge,
Să-și apere ficele și rostul părintesc,
Dar harul lui Ianos și lacrima femeii
Pornesc lupte și luptele opresc.

Trec anii… templul lui Ianos
Ca o amintire pe timp de război
Ține porțile deschise
Și-ajută soldații răpuși de nevoi.

Uite o săgeată dușmană
Flămândă de moarte, orbită de sete –
Pe porțile templului Ianos sare
Cu pieptul de scut, cu pieptul de pietre.

Ori uite o sabie – fluieră-n vânt,
Și-ndreaptă tăișul și colții își scoate –
Soldatul căzut, fără speranță
În vede pe Ianos cum luptă cu moartea.

Dar cum lupta sfârșește
Și militarii zâmbesc triumfând,
Trosnind cu glas de milenii
Imensile uși spre templu se-nchid.

Florile legendei printre ani există
Și vin cu fapte, vin cu eroi
Apoi pleacă trist, ne-ndrăznind să-ntrebe:
„Pacea, se apără, doar la război?”

CU INTENȚIE FABULISTĂ
Motanului ce m-a trezit în miez de noapte
Pisicuțul Informică
După șoarece aleargă,
Cu lăbuța pe I-Phone
Lucrurile stau mai ușor.

Dar mare îi fu mirarea
Atunci când la înhățat –
Chițâind cu glas de câine
De sub labă a scăpat.

Umblă șoarecii prin casă
Cât ziulica e cu spor.
Motănic-al nostru prinde
La I-Phone și monitor.
FLOAREA ZILELOR DE AZI

Din floarea zilelor de azi
Am împletit dalbă cunună
Și am dat-o dimineții
Frunții tale să o pună.

Floarea dorului încinsă,
Lateral floarea răbdării,
Iar în față cu migală
Lucesc florile iubirii.

Pusă-n al tău păr
Înflorește în privire;
Din floarea zilelor de azi –
Floarea zilelor de mâine.

Colindă, tu colinjoară
Am
Colindă, tu colinjoară
E Am
Crescută din dor de țară
Am E
Ne urează doar de bine
Am E
Către Anul care vine.
Am E/C7M
Urează de sănătate,
Am E
De noroc și spor în toate.

Am E
Urează de omenie
Am E
La copii – copilărie.
Am Dm
Urează cu o acasă
Am Dm
Cu o viață-n ea frumoasă;
Am Dm
Mai urează – de se poate
Am E Am
Cu semințe de dreptate.

Am Dm
Și din al tău cânt de dor
Am E Am
Mai ureazu-n viitor.
Am
În viitor – de nu e mult
E Am
Să fim buni ca în trecut.

Acordurile la chitară:

PENTRU PĂRINȚI ȘI COPII

Să știi Copile – ești un zeu
Și ai aripi crescute-n spate
La fel ca și îngerul tău,
Ce te veghează-n zi și noapte.

Dar să nu crești mândrie-n tine,
Ură să nu adăpostești
Și de strigă cu cruzime
Invidia să n-o primești.

Să nu bagi minciuna-n seamă,
Vorba amară de pe străzi,
Neascultarea, nerușinarea
Și trufia – de o vezi.

Iar de le ve-i întâlni vreodată
Și-ar vrea în suflețelul tău
Să nu le lași, căci toate-acestea
Taie-aripile de zeu.

O AMINTIRE

Bunelul meu viața întreagă
A muncit din greu cinstit
Purtând a războiului povară
Nicicând cinstea n-a ferit.

Bunica mea ca o icoană
De la ziuă până-n zori
În a lumânării pară
Sta pentru fică și fecior.

În casa mereu liniștită –
Fără furtună și potop,
Cu icoană pe perete
Și cu fir de busuioc.

Trecut-au ani, trecut-a vreme
De dor timpul e purtat
Și-o amintire care geme
Către drumul adunat.

Azi mersul timpul și-a uitat
Poate pentru prima dată
Azi firul său s-a dezlegat
Din nodul fără capăt.

E vis ori e o arătare? –
Mă netezi o mâină cald
Parcă-i la fel o zi cu Soare
În ochiul vremii înturnat
Ca și atunci – o alinare
În pâlcul luminii pascale

Hristos, a înviat!

DOMINO ( CÂNTEC LA CHITARĂ )

Refren:

Am
De ce Timpule
E
Joci Domino?
Am
Când pe alb
Aaug
Și când pe negru?
Am
Oare nu-nțelegi
Aug
Tu, Gerule? –
E
Să faci bine
Am( no C ) Am
Este mai simplu.
Am
Uite azi
E
O domnișoară
Am E
Trecea, pe stradă încet,
Am E
Iar tu aduci ploaie
Am
Când eu
Am (no C ) Am
Aștept omăt.

Dm
Este miez magic de iarnă
Am
Cu fulgi albi, mășcați și moi,
Dm
Iar timpul joacă în toamnă
Am Am ( no C) Am
Cu ploi, ger și noroi.

Refren

Mi se pare mie poate
Ori poate tu ai uitat
Cum poezii de iarnă
Zăpadă ți-am închinat;
Și acum
Când veni rândul
Din zăpadă să răsai
Ascunsă într-o poveste
Doar tristețea ne lăsai.

Refren

Și sigur, domnișoara
Am ajuns-o: ,,Hei, salut!’’
Și aici dezmeticită
Tu zăpadă ai căzut.

Refren

Acordurile:

Grăbiți-vă să faceți bine
Grăbiți-vă să faceți bine
Fără de-a fi răsplătiți
Grăbiți-vă să face-ți bine
Fără să fiți despăgubuți.
Grăbiți-vă să faceți bine
De e noapte,
De e zi,
De e Soare,
De e lună
Și când dînsele n-ou fi.
Grăbiți-vă să faceți bine
De e pace,
De-i război
De vă simțiți ca pe ace
Sau s-a strigat către voi.
Grăbiți-vă să faceți bine
La surori,
Părinți și frați,
La bunei,
Colegi
Și semeni
Bine grăbiți să le dați.

Grăbiți-vă să faceți bine
Căci prin bine ve-ți primi
De la cei din jur tot binele
Ce-l dați în fiecare zi.

Chiar de se-ntîmplă cîteodată
Tot ce-ai făcut să nu se-ntoarcă,
Nu GRĂBI a te schimba pe tine…
GRĂBIȚI-VĂ să faceți bine!

Anii trec, timpul se scurge
În pământ toți ne vom duce
Toți: Și-acei ce țin la tine…
Grăbiți-vă să faceți bine.

Trăim într-un secol puțin cam ciudat
Trăim într-un secol puțin cam ciudat
Pe unul îl plouă, altu-i plouat
Cineva moare bând prea mult vin
Altul sorbește din gralul divin.
Unul se-nneacă în credință și pace
Altul trăiește cu vinele sparte.
Trăim într-un secol puțin cam ciudat
Pare că-i coșmar, dar i-adevărat.

Și afară ninge cu fulgi mășcați…
Unu-i orfan, altul cu prea mulți frați
Unul în luptă cade răpus
Altul de rude din spate-i străpuns.
Cineva construiește zgârie-nori
Altul nu poate ieși din noroi.
În autobuz un om umbrela și-a uitat –
A căutat-o mult, găsind-o în pat…
Trăim într-un secol puțin cam ciudat
Straniu, fals și atât de adevărat.

Și doar zăpada ce cade din nori
Cu fulgi albi, mășcați și moi
Asemeni frumoasă rămâine mereu
Pură, divină cum o știu eu,
Iar pufoșii smaralzi ce cad din cer
Gândesc că pot schimba lumea de fier.

Viziune
Am plâns că nu simțeam nimic
Am plâns din întâmplare,
Dar n-am fost ( de Domnul ) izgonit
Căci lacrima nu moare.

Vestitorii toamnei
Tot rugenesc pe zi ce trece
Frunzele moi de pe ram
Și pădurea trist petrece
Cântăreții săi de neam.

Ploi ciobănești udă pământul,
Vrăbiile vestesc anotimpul:
,,Este toamnă pe la noi!’’ –
Toamnă plină de tăcere,
Toamnă-ntre iarbă și stele,
Toamnă gândurilor mele…
Și cum vine aurește –
Poiana-i toată de poveste,
Iar păsărelele măiestre
,,E toamnă’’ – ne tot dau de veste.

Iarăși toamna
Ziua este mai puțină
Păsările au plecat
Și o frunză de rugină
Prin vânt cade din copac.

A venit pe neașteptate,
Dar știam că e aproape
C-o să vină iarăși toamna.

Și-acum frunza-i rugenie,
Poiana codrului pustie,

Sufletul – melancolie.

E atât de firesc
E atât de firesc
Să vreau să trăiesc
E atât de firesc
Pe Pământ să locuiesc.

E atât de firesc
Să am o Mamă
E atât de firesc
Să știu de tată
E atât de firesc
Să am un frate
E atât de firesc
Să am dreptate.

Pământul durut în bubuituri geme
Case întregi cad de ghiulele
Avioane au început clădiri să dărme
Cu lumină plâng până și stele.

Amărâți sunt ochii celor ce luptele privesc…

Doamne, e atât de firesc.

Astfel și…
Acolo în înalt
Acolo îndepărtat
Soarele a înghețat.
Și în Pământ
Din centru-i strâmt
Lumină a zvâcnit.

Astfel și iubirea câteodată
Când mai este înșelată
Pare a fi înghețată.
Dar din Universul mare
Din Oceanul plin cu sare
Izbucnește cu splendoare.

Raza lumii cea divină
Zvâcni ca și celelalte din sâmbur de lumină
Între rău și bine raza cea divină,
O rază mică, și-atât de importantă
În sclipirea lumii pe-atunci atât de slabă.
Și-astfel de mii de veacuri, milenii în șir
A stat mereu aproape de-al nostru destin –
Mereu aproape ca un vis real
De o chemi ea vine, căci nu-i în zadar…
De o strigi, de plângi sau chiar de taci,
De ești trist tot vine pe aripi de smaralzi.
Alină, liniștește, dă curaj în viață –
O, Atotferice și dulce speranță.

Un pic de răbdare
Mă adresez către voi oamnei buni:
Un pic de răbdare ar face minuni
Un pic, doar un pic, nu trebuie mai mult
Nu costă bani, dar e ceva scump.

Poate cu toții am fi mai cumpătați
Când am avea timp pentru surori și frați
Un pic de răbdare ar face minuni –
Mă adresez către voi oameni buni.

Părinții, soțiile, copii și soți
Au nevoie de răbdare, răbdarea-i pentru toți
Căci este o vorbă din buni, străbuni:
,,Un pic de răbdare ar face minuni.’’

Un joc de șah
Este doar un joc de șah
Fără reguli stabilite
Unde mulți s-ar face praf
De ar lupta înainte.

De-ar fugi tot ar fi bine,
De-ar da șah, ar fi ceva
Rămânând în amintire
Bătălia de cândva.

Căci cu pași grăbiți firește
Toți cei mari s-ar avânta,
Dar de te tabla de piese
Asemeni iute ar cădea.

Și doar nebunul înaintează
Prin mulțime cumpătat
El nu ia și nici cedează
Din drumul ce l-a urmat.

Și-ajungând acolo unde
Alții nici nu au visat
Trebuie să mai pronunțe,
În zadar, c-a câștigat?

Călărețul de fulgi
A nins ieri, ninge și azi
Printre munți și brazi
Tu călăreț de fulgi
Zilele le scazi
Mânând caii de spumă
Spre-a bolții talaz
Cu aripi de gheață
Și neauă pe obraz,
Brâu de stele,
Aurore pe grumaz
Aduci fulgi, troiene
Ca niște cumularzi
Prin albul calm al iernii,
Case și zăplaz.

Zurgălăii de Crăciun
Iar pe plaiul meu bălai
Ninge pufos și mășcat
Fulgii toți – vesel alai
Rânduri, rânduri cad și cad.

Alb i-acoperișul casei,
Alb e hornul, alb e tot,
Albe gene au și brazii
În al fulgilor potop.

S-a oprit puțin ninsoarea
Cu flori dalbe de magiun
Și se-aud în depărtare
Zurgălăii de Crăciun.

Muza
Am citit cum că muza,
Muza, domnilor, nu meduza
E-o fetișcană cam deșteaptă
Doar că puțin e săracă.
Are fata minte mare,
Dar vântu-i umblă-n buzunare
Căci de-atâta vreme nu-și permite
Niște haine ponosite.
Îngheață probabil groaznic iarna,
Soarele o arde vara
Și așa chinuită,
Opărită, obosită
În loc de poezie
Ea inspiră nerozie.

De-aceea știți ce m-am gândit?
Noi, cei ce ne-am pricopsit
Hai să punem mâină la mâină
Să-i cumpărăm suman de lână
Și ceva mai ușor vara
Că tare-ngheață fetișcana.

La moartea lui Ștefan cel Mare
Plânge codrul plin de jale
Nu mai e Ștefan cel Mare
Plânge Pădurea de fag
Pentru domnul nostru drag.

Pustie ești Moldovă în aste dimineți
Pustie, fără viață ca printre scăieți
Trist e tot omul și vestejesc stejari
Întunecă orizontul hoarde de dușmani.

S-a dus Ștefan cel Mare, dar ca o dinioară
Colindă-n țară a turcului povară
Și cum vine doina nimicește
Până și iarba verde cu vorba-i pârjolește.

Dar din codrul falnic un freamăt voinic străbate!
Oastea noastră mică însă cu dreptate
Și tot steagul moldav, strigă dând din frâu –
– Domnul nostru Ștefan! În veci este viu!

Soarele ce nu apune
( Varianta a )
Atunci când Soarele apune
Și se cufundă-n zare
În ziua următoare
Din nou pe cer apare.

Lumina-i pâlpâindă
Chiar și-n întuneric
Luna o arată
Și are s-o ascundă.

Iar raza-i prealucie
Vestește dimineața
Aduce strălucire
Dăruie speranță.

Tot astfel și Ștefan
E-asemeni unui Soare
Neapus vre-odată
Răsare și răsare.

Avem
Avem prea mult timp
Să gustăm din ură
Avem prea mult timp
Pentru o minciună
Avem prea mult timp,
Dar n-avem măsură
Avem prea mult timp
Pentru a nu fi împreună.

Și vine o vârstă cu fulgi albi ca arama
Când cu speranțe mari, dar deșarte
Nu ne mai sunt mințile presărate
Și de multe ne dăm seama:

Avem prea mult timp
Pentru a putea vorbi
Avem prea puțin timp
Pentru a mai auzi
Avem prea mult timp
Pentru a putea iubi
Și mai puțin timp
Pentru a trăi…

Vin sărbătorile de Crăciun
Pe zăpadă lucesc florile
Din amiază în ajun –
Vin sărbătorile,
Vin sărbătorile,
Vin sărbătorile de Crăciun.

Cad mai vesel ninsorile
Pe tărâmul de săpun –
Vin sărbătorile, vin sărbătorile,
Vin sărbătorile de Crăciun.

Aleargă la vale săniile,
Iar copiii astfel spun:
,,Vin sărbătorile, vin sărbătorile,
Vin sărbătorile de Crăciun!’’

De la Polul Nord în coace
Pe reni vine moșul bun
Căci vin sărbătorile, vin sărbătorile,
Vin sărbătorile de Crăciun.

Era aseară ca o pată
Luna galben colorată
Era aseară ca o pată
În suflet vestea un fel de rece
Afară timp dornic să plece.

N-am mai văzut niciodată
Regina așa ciudată
Ca un strop de lumină
Căzut pe bolta nesenină.

Noaptea a trecut îndată
Am uitat biata pată,
Dar când m-am sculat – afară
Parcă a căzut o iarnă.

Cupidon
Îl văzu-i pe Cupidon
Într-o dimineață blândă
Era de paisprezece faur
Când ateriză în tindă.

Și întinse el săgeata
Către inima-mi direct,
Dar când să mă lovească
A zburat dânsa-n dărăt.

Și tot vine de atuncea
Zi de zi la patul meu
Că s-au terminat săgețile
Și i s-a ros arcul rău.

Neuitare

S-a stins fără de urmă
O altă-mpărăție
A rămas o umbră
Roasă-n temelie –
Timpul o curmă
Armele – scurmă.

Să fie Doamne oare
Asta neuitare?
Iubirea Lelitană
În vâltoarea zilelor de azi
Și-n graba anilor de seamă
Multe cupluri se despart;
Cine oare le destramă?

Cică demult. Pe când Pământul
Din oameni îl avea pe-Adam
Decise într-un sfârșit Domnul
Să-i dea un ajutor din neam.

Astfel a apărut Lelita
Menită-n toate să-l susțină,
Dar mai tare-l încurca
În misiunea cea divină.

Văzând Domnul că pe ceartă
Și gălăgie e pornită
I-a dat lui Adam altă femeie
Eva – cea preapomenită.

Lelita de supărare
În demon s-a transformat
Și colindă de-atunci veacuri
Și cupluri multe a stricat.

În vâltoarea zilelor de azi
Multe cupluri se destramă –
Tinerii să fie altfel
Ori Iubirea Lelitană?

Hai cu toții să zâmbim
Hai cu toții să zâmbim
Măcar în fiecare dimineață
Când ne sculăm din așternut
Zâmbet să avem pe față.

Hai cu toții să zâmbim
Un mulțumesc când ni se spune,
Când dăm ceva sau luăm,
Când se pronunța-l nostru nume.

Hai cu toții să zâmbim
Un zâmbet e atât de dulce.
Unui trecător necunoscut
Câtă bucurie îi aduce?

Hai cu toții să zâmbim
De e noapte, de e zi,
Când Soarele cerurile colindă
Și Soarele va răsări.

Hai cu toții să zâmbim
Ca îngerii raiului de seamă
Și nicicând să nu uităm
Pe zâmbet sufletul îl cheamă.

Lira fără nume
Părea că drept în față
O poartă se deschise
Cu buchii luminate
Și cântece nezise.

O liră de aur
Apoi ivi-n lumină
Având strune-aurite,
Și talie sublimă.

Și uite o crăiasă
Strunele-i atinge!
Și tăcerea moartă
Cântecul o frânge.

Și zboară melodia
Înconjoar-o lume
Apoi se întoarce
Spre lira fără nume.

Locul lumii
În Soare-i adevăr,
În lună mister,
În lume nedreptate,
În ceruri?… moarte.

Unde Doamne oare
Găsești azi alinare?

Anii
Ca o corabie în spumă
Anii trec, pe rând se duc
Și rămâine doar o undă
În urma vâslelor de lut.

Apoi și ea se pierde-n zare
De parcă nici cândva a fost
Și printre valuri zbuciumate
S-o cauți nici că are rost.

Asemeni viața mea decurge
Ca o undă-n așteptare
Să ajungă corabia
Dispărută după zare.

Rețetă
De ei puțină bunătate
O amesteci cu dreptate
Mai adaogi omenie
Și un pic de bucurie
Capeți cel mai bun desert
A unui copil deștept.

Iar de-l împarți cu cei din jur
Și cu cei din a lor jur
Desertul încă e mai bun
Și mai gustos nu știu cum.
Prepară-l în fiecare zi
Și sănătos mereu ve-i fi,
Căci pe lângă vitamine
Mai conține și mult bine.

Sunt cuvinte
Sunt cuvinte,
Care rostite
Devin sentimente.
De exemplu,
Spunând Dumnezeu
Simt siguranță
Cuvântul Bunătate
Dă căldură,
Iar Răsăritul
Inspiră Fericire.

Și doar rostind
Eminescu
Le simt pe toate –
Și căldură,
Și siguranță,
Și fericire,
Și…
Viață.

Nesomn
Singurătate…
Liniște,
Neliniște,
Noapte.

O priveliște –
Aproape
Departe –
Se naște.

Mă ține.
Ce-i pasă?
N-am somn.

Revine
Mă lasă
Adorm.

Surâsul Monalizei
Surâde timpului Djokonda
În camera de la Paris
Și al ei zâmbet de grațiere
Mai e privit ca un menisc.

De ce râde-așa tăcută?
Ce înseamn-al ei surâs?-
Paza de-o mare bucurie
Sau teama de-un amarnic plâns?

Pe mine dacă m-ar pune
Într-o cameră cu vid
Și m-ar unge cu vopsele
Bătrânețea să n-o prind.
Apoi zi de zi priviv-or
Buzele-mi prin microscop
Cred, c-aș zâmbi de fericire
Că slavă Domnului sunt mort.

Toate sunt de o potrivă ( cvartprogres )
Toate sunt de o potrivă
Vremuri noi și vremuri vechi
Le trăieste-aceeași lume
Și le văd aceeași ochi.

Binele și răul –
Toate sunt de o potrivă
Chiar de balanța speranței
Spre Bine pare că înclină.

În locul crengilor uscate
Alte ramuri noi răsar
Toate sunt de o potrivă
Toate, chiar de altfel par.

Și la fiecare vorbă spusă
Mereu o vorbă tace
Vorba, ce de la început se obișnuiră
Că toate sunt de o potrivă.

Elegie cu final fericit
Internetu-i defectat
Și trăiesc în sihăstrie
Nici o vorbă, nici un sfat
Nici un spam de mulțumire.

Vremuri grele mă prinseră
Și pline de necăjire
Când acest tsunami virtual
Nu mai face prăbușire.

Pierduți-s toți, pierdută-i lumea,
Pierdută este în vecie
Sortită singurătății
Și trăirii în neștire.

Dar, vai ce minune
Monitorul îmi arată?
Este Wi-Fi-ul sacru
Tot așa ca altădată.

El scumpul vine, conectează
Și tristețile-mi alină…
Prima pagină pe NET
Ah, cât e de sublimă!

Nu mai știu de singurătate
Am alungat-o de aici
Între patru pereți fără parolă
Cu laptopul stau pe brânci.

Stolurile
(Este o poezie care în prezentarea ei necesită un ritm muzical. În cazul dat ritmul este susținut de chitară. Am,E, C7M(no 5), Asus4 reprezentând acordurile)

Am E Am E C7M(no 5) E Am

Am E
Dimineața a început,
Am E Am E
Cerul de|asupra este mut
Am E
Și noi doar înnainte
Am E Am
Cu aripile frânte –
E Am E
Nu e loc de înapoi.

Am
Gheața ne-a intrat până la oase,
E Am
Până în inimi drumul își coase –
E Am
Nu-ți doresc niciodată, nici pe poduri de fier
E Am
Să treci râul Oder.

Am
Sub aripi se înalță foc
E Am
Și miroase a praf de pușcă,
E Am
Sur, roșu, mort – tot,
E Am Am
Peste fronturi moartea lacom mușcă!

Am Asus4 Am Asus4 Am Asus4 Am Asus4

Am E
Fericiți sunt cei cu zborul frânt
Am E Am
Și mai fericiți de n-au ajuns să zboare –
Am E
Acum cu drept de înnapoi,
Am E Am Am
Dar unde ne întoarcem oare! –
Am E
Inima mocnește pe pământ,
Am E Am Am
Iar sus stoluri mai zboară:
Am E Am E
„Pace vouă, pace în casă,
Am E Am E
Pace în lume, pace în țară”
Am E Am E
Pace vouă, pace în casă,
Am E Am E Am
Pace în lume, pace în țară.

Haibun despre bunătate

Eu nu cred că există oameni răi: toți copiii când se nasc sunt buni. Plânsul (dovada că vor să-și vadă Mama) răsare din iubire și din bunătate.

Omu-i ca un anotimp –
Binele vine…
Omu-i ca o pasăre –
Binele pleacă;

Câte păsări pe atâtea pene; Câte anotimpuri pe atâtea frunze, pe atâtea zăpezi, ghiocei și rândunele.

Se scutură toamna – lumină-ntârziată
Și iernile veșnie odată se topesc –
Eu nu cred că există oameni răi
Ei pur și simplu sufletul altfel călăuzesc.

SCRISOAREA
Motto: „Cu merinda îmbucată
Te-ai suit până-n cravată…”
Tudor Arghezi

Am vrut insitent și nu odată
Să-mi urce furnica pe cravată –
Căutatam mușuroaie, firimituri le-am dat…
Vruta nu s-a întâmplat.
(Ori că furnica era încăpățânată,
Ori că eu n-aveam cravată).

Când copilăria a plecat în lume
Verde pe umeri punând paltonul
A schimbat și telefonul
Înnapoi uitând să sune.

Puful anilor cu timpul
Crescu în aripi peste mare
Și când începură zborul
M-au luat cu ei în zare:

Alte vise, ținte alte,
Alte scopuri, munte alt,
Altul – poate-ar ține minte –
Eu… de visu-mi am uitat.

Și stând pe aripa anilor
Tot căutam la mersul lor,
Dar într-o seară lucrând la computer
O zării pe monitor –

Ea se așeză pe i,
De sus privi în scrisoare,
Printre litere păși
Și se duse la culcare.

Nu-i vorbă că furnica s-a modernizat, CI –
De multe ori auzind vorbe spuse din popor,
Care trec mai greu, care mai ușor.
Eu una am înțeles-o cu adevărat –
În zadar se-ntâmplă visul de timpul e plecat.

S-adormi copile dragă…
S-adormi copile dragă
Sub pomul de alun
Unde creangă din creangă
Cântece își spun.

S-adormi copile dragă
Sub un stejar bătrân,
Căci ramurile sale
Înțelepciune țin.

S-adormi copile dragă
Lângă un izvor
Alături de-a Ta Mamă
Îți va cânta de dor.

S-adormi copile dragă
În câmp de dimineață
Unde este tihnă
Și doinele veghează.

Pagini de cronică pierdute
Acmu să nu-ți fie rușine
De limba care o vorbești
Că română slovă este
Ce din suflet izvodești.

Că deacmu trecut-a vreme
Și altfel poate să hie
Așa de la mine vine
Tu îndreapt-o după tine.

Dar ai grijă mare nepoate
Ca printre al tău scris latinesc
Să nu strecori din întâmplare
Graiu altu – păgânesc.

Fărâme de suflet
Din geamul spart
Cioburi adun
Vrei și tu? Te rog, chiar ține
Ai grijă să nu te tai
Și-i găsi, la sigur, bine.

Nu-ți fie teamă de povară
Nimic în lume nu-i ușor –
Și aerul poate să doboare
De-l respiri pângăritor.

Iar dacă nu o să-ți placă
Te rog, nu le arunca
Să le-ngropi ar fi mai bine
Căci peste ani te-or aștepta.

Nici să plângă nu-s în stare
Cum în viață nu au plâns,
Dar ar fi o bucurie
Mâina care le-a atins.

Din geamul spart
Cioburi adun
Vrei și tu? Poftim, chiar ține…
Grijă ai să nu te tai
Cu cioburile sufletului din mine.

Regele naturii
Bradul – regele naturii
Pe mantie poartă povară
A zăpezii care cade
Din ceruri fără măsură.

Și de stă drept
Nu e nimica,
Dar se-ntâmplă și așa
Că zăpada cade, vine
Și n-are unde se-ndoia.

Răpus de grijile omătului
În iarnă stă bradul cufundat
Gândind că-n țări cu zăpezi multe
Greu e să fii împărat.

Triunghi
Eu
Tu
Doar un ,,u’’
Mai mult nimic.
Tu,
El –
Nepotrivit,
Dar v-ați întâlnit.

Lecție de geografie
Sudan-Khartoum – trompă de elefant
Hong Kong – golf înmiresmat
Adis-Abeba – floare nouă și rară
Japonia – a Soarelui Răsare Țară.
Peru – Nu lenevi, nu fura, nu mințiți
Laos – țara celor 1000000 elefanți
Bangladesh – floarea națională-i un lotus frumos
Kuala Lampur – tărâm noroios.
Singapore – orașul leilor
Mongolia – tărâm al călăreților
Indonezia – născută din foc și apă
Zimbabwe – casă de piatră.
Bhutan – tărâmul dragonilor
Bahrain – arhipelagul perlelor
Nepal – locul unde Buda viață a luat
Ciudat de Mexico – ciudat de poluat,
Brunei – domiciliul păcii
Coreea de Sud – tărâmul păcii.

Strugure de poamă, mireasmă, apă, humă
Numai în Moldova-s toate-mpreună.

Minciuna
Când o minciună buzele-ți atacă
Și vezi că e asupritoare
Pur și simplu-nchide gura
Căci e unica scăpare.

Apoi de se zbate-n minte
Și piciorul în prag pune
Întărește cetatea minții
Prin gândul la fapte bune.

Și când este izolată
Treci la contraofensivă
Spunând total opusul
A ce dânsa î-ți imprimă.

Crâncenă e bătălia?,
Dar trecând peste potop –
Bătălie cu bătălie
Războiul nu mai are loc.

Am văzut… ( sau în viitor aflând trecutul )
Am văzut:
Stele plângând,
Pământul aproape,
Pustii înverzind
Și-n oameni bunătate.

Deci, sunt fericit.

Moș Ion
Foaie verde-ntr-o lulea
Moș Ion își împletea
Și cum sta mi se chitea
În gură o răsucea;
Și avea de fumărit
La griji multe de gândit.

Of, of, of și iară of
Moș Ion e filozof.

Cearta
I
Nu îmi ieșea acordul la chitară
Și certam mâinile,
Dar nu pe mine.
Un om fără mâini
Cerșea în stradă…
I-am dat câțiva lei
Și

II
Am început să mă cert.
III
Era stranie cearta tăcerii.

Înger sfărâmat
Din lut am vrut să fac o inimă,
Dar inima nu mi-a ieșit
Apoi am vrut să fac o lume,
Dar până lutul am modelat
Lumea s-a schimbat spre bine.

O floare cafenie
În lut mirosul și-a pierdut
Apoi chiar și acel lut
A căpătat coajă surie.

Multe din el am vrut să fac
Și tot multe mi-au eșuat,
Ca în final să modelez
Un înger sfărâmat.

Floricică măr cotat
Floricică măr cotat
M-am pornit la însurat
Și peste cine am dat? –
O mândruță vrea parale,
Alta om cu minte mare,
A treea – gospodărie,
Alta – om de omenie.
Numai frumos ca și mine
Nu vrea nici o măritime.
Frumușel și voinicel,
Fecioraș de haiducel
Și cu Multă modestie –
Nu trebuie azi la nime’’.

Foaie verde măr rotat
M-am pornit la însurat.
M-am pornit la însurat,
Dar necazul ma-nturnat.

Casă dulce casă
Casă dulce casă
Cu câmpii mănoase
Casă dulce casă
Și cu munții brazi.
Casă dulce casă
Cu văi adânci mereu
Casă dulce casă
De la Dumnezeu.

Casă sfântă casă
Cu numele tău drag
Casă sfântă casă
Și copii în prag
Casă sfântă casă
Cu văi adânci mereu
Casă sfântă casă
De la Dumnezeu.

Țara Copiilor
Pe steagul Moldovei
Neamul Moldovenilor
Cu bobul pâinii
Și bobul de dor –
Au desenat cu grijă,
Au desenat ușor –
Au desenat drept inimă
Un zimbrișor.
E fără barbă
Și fără mustăți,
Iar între coarne
Crescut un moț
Lucește la Soare,
La lună, la stea,
Lucește la floare
Cu Patria sa.

De veacuri lucitor,
Ne-mbătrânit vreodată
Toată țara
În ochii săi poartă.
Are doar câmpii
Și verde ogor –
Înseamnă că-i țara,
Că-i Țara Copiilor.
Și cât în ochii lor
Înfloresc minuni –
Răsări-vor doi sori
Și o mie de luni.

EROII

Nu-nţeleg de ce ne-arată
Lupte la televizor
Şi eroi care se laudă
Cu forţe de nemuritor.

Ori alţii care zboară
Fără avion în cer
Apărând, nu ştiu ce fată
Cu piepturile lor de fier.

Şi bunelul a luptat
Cu răni multe, a învins,
Dar cum a trecut prin război
Niciodată nu mi-a spus.

M-a învăţat să fiu om paşnic
Binele să iubesc mult:
-Tu de ce bunele
Actor nu te-ai făcut?

UN COCOR ÎNTR-UN PICIOR

Eu cocor,
Trezit de zor
Stând într-un picior
Broscuţele privesc.

Una îmi spune
Cu vorbe bune
Pe ea anume
Să nu o înghit.

Ce pot să fac? –
Frumos m-a rugat,
Iar vorba bună
Foamea alungă.

COPIII ANULUI 3000

Copii
Ai anului trei mii
Către voi mă îndrept.

Voi
Fiii noi
Ai timpului incert.

Ajunși în evoluții
Ce nu măsoară gândul
Eu știu că încă viu
A rămas cuvântul.

Că răul de acum
Și la voi tot rău este,
Și binele epocii mele
Vă călăuzește.

Că veacuri lungi se sting
Iubirea doar rămâine!
Doar și la voi este iubire?
Și s-o găsești i-atât de scump.
Se vede doar puțină vreme
Și-o ve-i găsi cum n-ai știut.

Ea va veni în zori de ziuă
Cu-același simț pur, omenesc,
Doar iubirea e în toate –
Și-n sufletul mășinăresc.

Ea va veni și de-i primi-o
Timpul îți va sta aproape
Căci acel, care iubește
Doar acel nu are moarte.
::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::::

Această poezie
Din gură de robot
Ori poate că nu te interesează
De acum de loc.

Aș vrea să te înduplec
Spre un lucru primitiv
Deschide cartea
Din colbul de sicriu.

( Mașina vremii, sigur
În lume-i vânt străin );
Din ea printre timpuri
Noi doi, o să vorbim.

NODURILE

Ține-o viață, o funie și-un vârf
Drumul îl alegi care-ți convine,
Dar nu uita că viața, muntele – ‘nalt grif
Tot de funie se ține.

Făcând un pas în lături, călcând pe putrezime
Funia lunecată ținându-te în nod
S-a făcut deși mai apoi rușine
I se făcu deodată că n-ai avut noroc.

Se prea poate sigur, deși cu greutate
Să ai fără noduri funia în vârf
Și-ajungând acolo privind în depărtare
Zâmbind într-o poză s-auzi cuvântul: sfârrr!

Căci atunci orbit de-atâta fericire
După atâta noroc dai de nenoroc
Și-alunecă funia de pe munte-n vale:
Scuză-mă, dar tu nu ai pe dânsa nod.

DIVORȚ
Venise-i pe la mine
Mai că necerută
Și fără rușine
Te prefăcui durută.

Mă rog, mi-a fost milă
Așa să te las
Și intrând în inimă
Acolo stai și azi.

Dar faci mare marafet –
Pulsul nu-ți mai place
Și că mai atent
Pe-alocuri gândul tace.

Că felinarele ce chemau
Acum doar luminează
Și de la cinci la nouă
Zi de zi ești trează.

Cu amară privire
Măsori făptura noastre-i sorți –
Nu-mi fă necaz fericire
Că îți dau divorț.

MOȘ NICOLAE
Când plină desaga iernii
Peste ramuri dă târcoale
Prin noianuri de troiene
Vine Moșul Nicolae.

Și tîrând așa cojocul
De la o casă la casă
Unde-i atârnat ciorapul
Multe bunătăți mai lasă.

Pune-un pic de bunătate
Și bomboane – cââât încape!
Adaogă onestitate
Și iubire peste toate.

Și apoi dă la plecare
Cu Moș Ger o mâină caldă
Ca să mai aducă Soare
Și căldură peste iarnă.

SOARELE BUNĂTĂȚII
Atât de greu crește o piatră
Un centimetru – mii de ani
Și cât de ușor se sfarmă
De pe munte dac-o dai.

Apoi ajunsă la poale
Și cuprinsă de pământ
Rară piatră-i cu-ncercare
Să pornească în avânt.

Așa ajunsă bunătatea,
Care-n drumul ei coboară
Rar om, rar o face
Peste munte să răsară.

31 decembrie 2013

FULGUL DE PE MUNTE
Bunele și relele
Din trecut
Amintirile le smulg.
Avalanșa de pe munte
O pornește-un fulg.

În drumul său
Zăpada
Prin unduiri abrupte
Zile lungi și veacuri
Poate să astupe.

De pildă:
Pe la brâu
Creștea un castel
Și după atâta trudă
Lovesc pietrele-n el.

Se prea poate
Castelul
Să fi fost pustiu,
Căci oamenii pe munte
Lucrau zidul mijlociu.

O fi reușit ei să fugă?
Ori în șanț să se astupe…
Nu-ți doresc să fii
Vreodată
Fulgul de pe munte.

IARNA BRADULUI

Cu fulgi albi dintr-o poveste
Podoaba cetinii de brad
Încărcată cu lumină
Voinicește dă din cap.

Uite-o stea pe cer răsare
Luminând prelund și cald
Și pășind din depărtare
Vezi că-n vârf s-a așezat.

Apoi de pe felinarul –
Prieten de-o viață devotat
Coboară raze de lumină
Pe pletele-i ninse curat.

Și doar banca de sub cetini
Ninsă și uitată este
Odată cu a iernii friguri
S-au dus și eroi și poveste.

Îmbrăcați în haine groase:
Pe geana ei cade omăt,
Iar în ochii lui de seri albastre
Toate stelele se văd.

ZURGĂLĂUL LUI MOȘ ION

Cu venirea iernii și cu Anul Nou
Pășesc amintirile despre Moș Ion.
Nu știu câte geruri și-ntunecate toamne
Încărcase timpul pe genele lui albe,
Căci mereu senin și neobosit
Părea cu tristețea că este învrăjbit.
Și cu înțelepciune, de sărbători mereu
Ne spunea cuminte despre-un zurgălău:
,,Era în plină iarnă cu ger și lupi flămânzi
Și zăpezi bogate căzute peste grinzi;
Un zurgălău singur rămas în troian
Îngheța părăsit sub stratul diafan.
Treceau pe-alături păsări și animale multe,
Dar nici un păstor să-l vadă, să-l ajute.
Era atât de mic și neobseravat
Că mai să n-audă Soarele cum plângea ,,clin-clat”;

Acesta veni zâmbind și radiind lumină
Și făcu pădurea cu verdeață plină,
Iar izvorul curgând cu dânsul în duet
Înnălță peste pădure sală de concert.
Și de atunci unde-i izvor e și-un clopoțel
Exact ca tine de mic și sprintenel.”
Multă vreme povestea a fost o amintire –
Ne spunea și el o veche născocire…

Ieri, cu clasa am fost la orfelinat
Cu o misiune de voluntariat
Eram mâhnit și-acasă voiam să mă întorc
Se-apropie un copil: „Zi-mi un basm, te rog.”
Nu știam povești cu Feți-Frumoși și zmeu,
Mă rugase… zâmbind, i-am zis de zurgălău.

RUGĂMINTE RUGĂTOARE DE GRABĂ

Bune-s serile de iarnă
Cu armonie și magie
Cu drumurile-n felinare
Și ninsori cu feerie.

Bune-s sărbătorile
Îmbrăcate-n strai de gală
Și bune-s întâlnirile
De la catedrală.

Dar scumpe domnișoare
Ce mi-ați căzut cu tronc
Dacă la ora opt ați zis
Grăbiți-vă, vă rog.

Adresare
Să ai o fericire mare ca un curcubeu
Pe un cer albastru ca în zi de vară
Și de-o fi să-l treacă un nor mai negru, greu
Soarele în față victorios s-apară.

Iar dacă se întâmplă să afli de rău
Pe-a infinitului drum nebănuit, ceresc –
Dă-mi un telefon și din tot tristul meu
O să simți cum cu sufletu-ți zâmbesc.

Vlad BADRAJAN
Originar din Republica Moldova, satul Zăicani, r-nul Râșcani
Student, anul I la Facultatea de Filosofie a UnAȘM
e-mail: badrajanv@mail.ru

Lasă un răspuns