«

»

Ştefan Dumitrescu – versuri

Stefan-dumitrescuVine iubirea

Vine iubirea ca şarpele prin iarbă
O muzică stelară te-nvăluie trist
Aerul devine dulce de ametist
Universul începe înalt să te soarbă

Sufletul tău e un văzduh, iubirea mea
Amestecat cu aerul şi cu lumina
Ca un apus sfâşietor. Străina
Cade pe dealurile lumii ca o stea

Aud prin ani cum mă topesc în tine
Mie-un dor sfâşietor de univers
Şi de-nceputul lumii. Stins şi şters
Pe ţărmurile lumii plâng, tresalt.

Cum mă-mpresori iubirea mea ca o ninsoare
Şi ca un crin. Şi Ţipăt orbitor
De începutul şi sfârşitul Lumii îmi e dor
Şi toată lumea asta ucigător mă doare!

De atâta iubire aiurez

De atâta iubire aiurez şi cânt
Un fulger sunt încremenit pe dealuri
Răsare soarele în porţelanuri
În biserici azi noapte s-a sinucis un sfânt

M-aud clipocind în univers
Prin biblioteci cresc lalele înalte şi crini
De steaua polară fruntea-ţi anini
Râurile şi fluviile curg melancolic invers

Ce se întâmplă, iubito, cu noi ?
Atomii şi celulele în trupurile noastre înfloresc
Pe cer răsare chipul tău îngeresc
Eu mă pierd cântând în gura mare prin amarnice ploi !

Te voi căuta

Te voi căuta mereu, iubita mea
Eu fiind în firul ierbii tu într-o stea,

Simţi-voi cum ochiu-mi devine privire,
Cum fiinţa-mi se scurge către tine ţipător şi subţire,

Când după mii de ani voi ajunge în steaua ta
Te vei fi mutat demult într-un fulg de nea,

Îndurerat şi cântând voi porni din nou
Dar abia la sfârşitul timpului ne vom întâlni într-un ou.

Lasă un răspuns