«

»

Adina Dumitrescu: Alergătorul, purtătorul de năzuinţă

Adina Dumitrescu - LH– Din câte mi se pare, alergi cu o flacără de biruinţă stinsă!
– Nu ştiu ce vezi, flacăra mea este interioară şi e purtătoare de năzuinţă, aşa cum este a tuturor acelora care toată viaţa au alergat, nu după himere, ci despre scoaterea spre lumină. Că este foarte greu să se aprindă, dar mai ales că este greu s-o ţii aprinsă şi ea să se şi înalţe, mie-mi spui? Numai că uite paradoxul, alerg mai mult acum decât în tinereţe, mai aleargă un număr dintre semeni, iar numărul acestora creşte. Alergam pe loc, cum s-ar spune, băteam paşi în cadenţe de noi ştiute, gândindu-ne, unde sunt aceia, cei mulţi, unde să-i căutăm, cum să-i scoatem dintre cei încă mulţi, cum să despărţim grâul de neghină? Trebuie să-i scot în faţă, trebuie să le redau lustrul după patina anilor. Ştii, lustrul, de cele mai multe ori e bine ca subiectul să nu fie lustruit, să i se lase patina anilor, numai că, de multe ori, această patină este atât de uşor oxidabilă, încât acoperă subiectul cu totul. Ori eu vreau subiect curat ca lacrima, vreau model! În viaţă nu răzbatem, ca naţiune, decât cu modele….şi dacă le cauţi, le găseşti.
Miercuri 17 februarie activitate a Forumului Cultural al Râmnicului, Fundaţia Culturală „Sf. Antim Ivireanul” în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Antim Ivireanul” Vâlcea. O mână de oameni dedicaţi îşi iau locul în Sala Multimedia. Membri ai Forumului, Profesori Universitari din câteva domenii artistice, culturale, Preoţi Parohi Conferenţiari Universitari, Preoţi Parohi din judeţ, câţiva oameni ai Bibliotecii şi, ca-n orice lan, neghină, adică hoţi la drumul mare. Îmi spun, dacă-s prea mulţi hoţi plec, dacă nu, stau! Adică înţelegeţi-mă, nu orientarea politică a oamenilor mă face să stau ori să plec de undeva, ci hoţia. Hoţi sunt aceia, care indiferent de concepţiile părinţilor, indiferent de orientările lor politice trecute, prezente sau viitoare, după Revoluţia din 89 au băgat mâinile până-n coate, nu în averea „chipurile”a statului, adică într-o noţiune controversată, ci în averea ţării acesteia, sugându-i ca lipitorile toată seva interioară, nicicând ajunşi la saţietate. Puţini hoţi în sală! Stau, decretez în foru-mi interior! La început subiectul nu mi-a părut altfel decât de obicei, ca apoi, să mă fure cu totul şi să mă plimbe iar pe deasupra oraşului, satelor, timpului. Cei omagiaţi au fost înv. preot paroh în Drăgăşani Ştefăneşti-Dobruşa, folclorist, etnolog, publicist, scriitor Teodor Bălăşel de la a cărui moarte a trecut peste o sută de ani, iar al doilea, ing. Florin Mihăescu, continuator al primului, nepot de al său, decedat şi el, ambii doi fii de seamă ai Vâlcii. Moderatori au fost profesor doctor Ioan St. Lazăr, colonel în rezervă Mihai Popa, profesor dr. Gheorghe Deaconu, pr. prof. dr. Ion Gavrilă, prof. mstd Lavinia Giurgiu, Elisabeta Pearcu – bibliotecar. Li s-au asociat pr. George Truşcă Ştefăneşti, pr. Lucian Bozdog Bujoreni, prof. Sorin Istocescu – Tomşani. Şi treptat, pe parcursul expunerilor, a expoziţiei de carte a omagiaţilor, proiecţiei de filme power point, figura preotului luptător s-a desprins din mulţime, şi-a arătat treptat culoarea, i s-a perceput parfumul, ca a ghioceilor plăpânzi, primii ghiocei care spărgând pojghiţa de gheaţă irump, cresc, fiinţează şi se ofilesc, neuitând ca la sfârşit, la ofilire, să-şi lase în urma lor pentru multă vreme, nepopulat locul. Teodor Bălăşel… Închipuiţi-vă un preot de ţară sărac cu o frunte eminesciană, o privire din care parcă a furat colegul său mai tânăr din Glăvile Bartolomeu Anania, o barbă de ascet înconjurat de doamna preoteasă, ţărancă îmbrăcată în strai popular, dusă de lângă el când ea avea numai cincizeci şi doi de ani, unsprezece copiii, din care trei fete înfiate din sat, fete ai căror taţi au dispărut pe câmpul de luptă. Imaginaţi-vă o biserică refăcută în Dobruşa de chiar preotul îndatorat, bolnav, imaginaţi-vă un şir de cărţi, de studii de folclor pe care nu le-a putut edita la timpul lor din lipsa banilor, tocmai el, cel care a înfiinţat o societate de credit pentru săteni, o revistă, Izvoraşul, care pe atunci a apărut în tiraj limitat, un om care înainte de a deveni înger, te ia de mână şi zburaţi amândoi spre – mai bine pentru fibra acestui popor, aranjându-i soclul format din lipsa datornicilor, a veşnicei datorii a ţăranului sărac, spre lipsa cametei, a neîmpilării de către arendaşi, a analfabetismului, spre statornicia legilor bunului simţ, a ştiinţei de carte, ale virtuţilor fără de care un popor nu se poate ridica din ghearele întunericului. Şi am plutit fericită pe urma lăsată de acest OM, fără să-mi poată ieşi din minte raza, lumina. „Şi lăsaţi-mă să ne căutăm lumina şi să ne aşezăm sub ea, lăsaţi-ne să ne curăţim, să ne închinăm datului acestui popor chinuit, amărât, dar frumos şi mândru!” ………..Lăsaţi-mă să zbor, calea îngerilor n-o găseşte decât cel care nu vrea s-o găsească!

Lasă un răspuns