«

»

Ştefan Dumitrescu – versuri

Stefan-dumitrescuTu erai soarele portocaliu

Tu erai soarele portocaliu care răsărea imens
eu alergam însetat nebun înspre tine
în lumea ailaltă înfloreau merii și corcodușii
Domnului nostru Iisus Christos pe cruce îi era bine

eu tot alergam clătinându-mă, tresăltând și țipând
cu mâinile întinse iubito să te ating
materia devenea din ce în ce mai albastră
sfinților în biserici le era frig

tot alergând de mii de ani să te ating
tu urcai pe cer imensă maiestuoasă ancestrală
să lăsa o noapte rece în tot universul
tu străluceai mai tare, mai fierbinte, mai goală

ORIZONTUL S-A CONTRACTAT, IUBITO

Orizontul s-a contractat şi a devenit un punct
Păsările din văzduh au căzut secerate
Corăbiile au încremenit în pustiuri
Ţipătul meu s-a auzit până departe

Când te-am pierdut pe tine, iubito,
Nimic n-a mai avut sens pe lume
Crucile din cimitire s-au întors în păduri
Horcăind satele au început să scoată pe gură spume

Plângând în cer Domnului i s-a făcut milă de mine
Şi mi-a dăruit atunci o iubire mai mare
Pădurile au înflorit în lumea ailaltă
Eu am pornit pe ţărmi cântând cu oceanu-n spinare

UN ŢIPĂT SUNT !

Un ţipăt este plopul
pe vârful dealului
un ţipăt este crinul pe colină
şi firele de iarbă sunt
ţipetele câmpiei
şi păsările sunt ţipetele văzduhului
şi răsăritul soarelui
este un ţipăt

vai, un ţipăt sunt şi eu
în lumea aceasta !

mamă, al cui ţipăt sunt eu
pe lumea aceasta
mamă, al cui ţipăt sunt eu
pe lumea aceasta
al cui ţipăt sunt ?

E-ATÂTA MELANCOLIE PE LUME !

Oh, e-atâta melancolie, iubito, pe lume
Parc-ar fi în istorie o toamnă monumentală
Pe vârful munţilor străluceşte stins o catedrală
Jos în văi satele sunt tot mai bătrâne

Noi mergem pe ţărmi cântând pierduţi de-atâta jale
Cu doi plopi în mâini ca două lumânări
Ninge, iubito, de-ngroapă, amarnic pe mări
Prin neguri se vede stins lumina frunţii tale

E-atâta dragoste în jurul nostru că văzduhul ia foc
Pe zări răsar porţi scheletice şi altare
Carii prin păduri cântă în gura mare
Dragostea noastră imensă şi fără noroc !

GLORIE ŢIE FEMEIE FRUMOASĂ !

Glorie ţie femeie frumoasă şi bună
Pe care Domnul mi te-a dăruit de soţie
Tu faci sevele-n arbori să cânte
Moartea se pierde pe zări străvezie

Sufletul tău înmiresmează văzduhul
În lumea subatomică răsare uriaşă luna
Satele înfloresc ca livezile primăvara
Melancolic pe fundul lumii cade bruma

În materie a venit demult primăvara
Crucile înfloresc şi ele în cimitire
Sufletele în oameni sunt corăbii bete
În cer Domnul a început şi el zâmbind să se mire

Lasă un răspuns