«

»

Dorina Stoica – versuri


Când nu Te iubeam

când nu Te iubeam
iubeam o floare
cândva am iubit
un copac
apoi o mulțime
de păsări
cuibărite în sufletul meu
la geam şi‑au făcut cuiburi
a venit o furtună din senin
au căzut cu pui cu tot
ca o pasăre am suferit
ce i‑a păsat naturii
ea nu are nici măcar
un copil din flori

când nu Te iubeam
iubeam o rază de soare
intrată
pe geamul îngust
din biserica veche
parcă eram o gâză
în brațele ei
aşa de strălucitoare era
că‑mi venea
să mă fac Lumină.

când nu Te iubeam
iubeam străzile oraşului
cu pietre rotunde
grele cât luna
şi florile din grădina
cu cireşe coapte
pe care aş fi vrut să le fur
aşa de poftă îmi era

când nu Te iubeam
iubirea părea indiferentă
dar mă pândea
lasă că într‑o zi te prind
să văd unde ai să‑ți ascunzi
inima

când nu Te iubeam
Doamne, lut şi țărână eram

Transfigurare
Păşesc încet prin amintiri
cu teamă
de parc‑aş rupe pânze de păiajen
transfigurând
timidă începuturi
mă colorez în curcubeu pe zare
când mă aşez la margini
de zenit
sunt început de veacuri congruente
şi sunt final de cursă
contratimp
prin porţile stelare
pătrund în alte lumi
ca să mă‑ntorc fără de trup
ACASĂ
şi fără teama morţii să capăt
veşnicii
din boreale aurori
polare

Sunt nimic, sunt toate
marea şi râul
cerul cu stele

viaţa şi moartea
odată cu ele

toate se mişcă
trec şi iar vin

e noapte e ziuă
plouă‑i senin

de unde oare
Doamne
pe pământ le‑ai adus

iar pe mine
om păcătos

peste toate
mai mare m‑ai pus

Tu eşti
Cel ce pe toate

le știe
sunt drumeţu‑nsetat

în pustie
eu sunt petală de floare

Tu
eşti picătura de ploaie

la vreme de secetă
căzută din nor

eu sunt drumeţu‑nsetat
flămând

rătăcitor fără ţintă
alerg zi de zi

Tu
mă ajuți să‑nţeleg

ce pot deveni
faci să răsară

crinii din tină
şi mă scoţi din beznă

la lumină
cine sunt oare

cine sunt oare
pe acest pământ

sunt floare soare
luna sunt stea

sunt nimic
sunt toate
sunt creaţia TA

Tu eşti liman
Scotocind prin gânduri
Tot de Tine dau.
Căutând un sprijin
Tu eşti primul Dar.
Îndrăznesc timid, cu teamă,
Să te aflu tot pe Tine
Şi privind în jur la semeni
Văd icoana Ta în ei.
Gândurile sunt epave
Ce din larg, la maluri trag,
Tu eşti Pâinea şi Vinul
Pentru noi, Iisuse drag.
Peste ochi cad pleoape grele,
Se închid. Tu eşti liman.
Obosită şi flămândă
Cu zdrenţele de vise
Fluturând, cer ajutor,
Iar şi iar mă‑ntorc la Tine
Ducând Crucea Ta să mor.

Greșesc
ai îngădit
să cred
sau să nu cred
să fiu liber
ori să fiu
sclavul
patimilor mele
și să cad
mi-ai îngăduit
să te gust
Trup și Sânge
euharistic
liturghisind
să-ți simt
mângâierea
pe frunte
m-ai lăsat
să-ți sărut
picioarele sfinte
pironite în cuie
pe crucea
răstignirii întregului
neam omenesc
greșesc
cad în fiecare zi
Tu mă ridici
mă iubești
așa cum doar
un tată poate iubi
un Fiu risipitor

(„Când nu te iubeam” Pim dec.2014)

Lasă un răspuns