«

»

Gheorghe Pârlea – versuri

Gheorghe ParleaDă-mi mâna, s-o sărut!

Când din iubire-am apărut
Şi-n lume am pornit pe brânci,
De mână Tu m-ai prins atunci
Şi mersul, zbor mi s-a părut.
Dă-mi mâna, s-o sărut!
*
Când zările mai largi le-am vrut,
Privind orbit spre necuprins,
Uşor de mână Tu m-ai prins
Şi ochii nu m-au mai durut.
Dă-mi mâna, s-o sărut!

*
Când inima pereche mi-a cerut
Şi-n noapte căutam lumină,
M-ai prins atunci uşor de mână
Şi inimă pereche Te-am avut.
Dă-mi mâna, s-o sărut!

Când din iubire-am apărut,
Când zările mai largi le-am vrut,
Când inima-mi pereche te-a cerut,
Cu mâna ta, pe toate le-am trecut.
Dă-mi mâna, s-o sărut!

Imn îţi închin, Mamă

Tu mi-ai fost izvorul vieţii, Mamă,
iar eu încă sunt apa care-ţi susură numele…
Tu mi-ai fost floarea câmpului, Mamă,
când eu, cu nesaţ, îţi sorbeam nectarul…
Tot atunci, demult, când aveai aripi, Mamă,
erai îngerul de zi şi de noapte al începuturilor mele…
Pe câmp erai neîntrecuta ciocârlie, Mamă,
când tata, prăşitorul, înfruntând soarele, te chema jos…
Erai, Mamă, Adâncul iubirii şi-al răbdării
şi aprigă lupoaică în juru-mi, când mă-nvăluia primejdia…
Ai fost, Mamă, şi încă mai eşti, Înaltul –
pe care eu n-am ştiut să-l măsor, ca să-i aflu cuprinsul…
Acum, Mamă, tu eşti şi mai sus, atât de sus!…
Iar eu, de jos, nu ostenesc să-ţi cuprind…necuprinsul.

Bluza vişinie

Indiscret, răscolesc
în garderoba cele ce mi-i soţie,
năzărind, ca motiv,
o bluză vişinie –
amintiri din care
s-a născut viitorul,
acum, trecutul şi dorul.
Nicidecum, bluza vişinie
nu a supravieţuit
parfumului fosilizat
în nările-mi încă neatrofiate
de timp şi de agresiunea
aldehidelor societăţii de consum,
nicidecum…
N-am găsit bluza cea vişinie,
ci doar inconfundabilul ei parfum
de toporaşi
şi amintiri, o mie,
răsfrânte peste un timp
cu originea
într-o primăvară timpurie.
N-am găsit bluza cea vişinie,
dar e aici, lângă mine,
purtătoarea-i de-atunci,
acum, încoronată,
în buclele timpului ei,
ca o mângâiere pe creştet,
cu o diademă de ghiocei.
Şi eu, lângă ea, năzărindu-mi
că poartă bluza cea vişinie,
ca atunci, cu mulţi ani în urmă,
să fie vreo… mie.

Lasă un răspuns