«

»

Olguţa Trifan – Rătăcire


olguta_trifanS-au adunat atâţia nori pe a mea frunte,

mă contopesc cu vremea în abisul ei,
durerea îmi cade pe umeri ca un munte,
sori plânşi ce-şi au izvor adânc în ochii grei.

În mintea mea şi-n suflet aflu-acum frământul,
mă lupt cu mâine şi cu ieri şi încă sper
să pot s-ajung din urmă clipa, visul, vântul,
ce mi-au adus potopuri de grijă şi dureri.

Îmi suflă timpu-n minte viaţa buimăcind-o,
făcând-o să greşească iar, a câta oară?
În burgul rece-al vieţii , frigul, tulburând-o,
lumina caldă-a candelei mă înfioară…

Lasă un răspuns