«

»

Mariana Gurza – poesis

Mariana GurzaFiravă, în mijlocul tumultului

Firavă, în mijlocul tumultului
Incerc să descifrez
Limbajul timpului.

Mă încolăcesc neputincioasă
De copacul ce mi-a fost dat
Atingând frunza lucioasă.

Este mereu verde, luminoasă
Acolo mi-am stocat visele
Pentru tine, nație frumoasă!

Și anii s-au prelins…
Tâmplele albe își strigă neputința
În al meu plâns…

Copacule, ce-mi spui azi?
De ce vremurile sunt așa tulburi?
Prin freamăt îmi răspunzi…

Lăcrimez încremenită…
Nu mai putem face nimic?
Țara mea batjocorită?

Doamne, privește-ne!
Nu ne lăsa în rătăcire,
Doamne, Doamne miluiește-ne!

Ce mai este omul azi ?

Ne-am ascuţit armele
Pregătiţi de ce va veni…
Mirosul de puşcă
Îl simt de la cei care îl produc…
Totul a deviat într-o şaradă,
Un joc al celor care se vor stăpâni…
Ce mai este omul azi?
O ţintă,
O sfidare,
Un încătuşat…
Te simţi liber?
Poţi oare zbura
În trecut, prezent şi viitor?
Ne războim cu Dumnezeu
Pentru că aşa vor alţii?
Unde am ajuns
Prin indiferenţa și toleranţa noastră
Sau prin voia “stăpânilor”?
Mă doare ce văd
Cuvintele par cenuşii
Moartea nu mai este o pedeapsă
Doar o binecuvântare
Pentru cei care se frâng
Pentru visele lor.
Doar acolo sus
Cineva are grijă
Să ne primească eroii
Cu lauri,
În Grădina Veşniciei…

Uimită privesc…

Uimită privesc
cum lumea încet
coboară
fără tăgadă
în adâncuri.
Dorinţa de a capta
universul
dezlănţuit
de răutatea din noi.
Purtăm încă povara
neîmplinirilor
a iubirilor risipite
în troiene de aur
pentru a stăpâni
ceea ce nu vom avea niciodată…

Lasă un răspuns