«

»

De ziua poeziei


emilia tutuianuRevenire

Cuprind în braţe căldura verii
şi-n suflet vreau s-o strâng
pentru tine, când vei veni..
Singurătatea, vicleană vietate,
sfidându-mă duşmănos, mă privea…
Mă ghemuiesc în mine, obosită;
Şi adun în braţele ce-mi flutură în vânt,
amintirile rămase, din alt timp.
Inima se deschide ca o rodie,
Cu picături roşii, ce se-amestecă
cu scurgerea haină a Timpului,
cu nisipul lucrurilor pierdute,
cu osteneala trupului zbuciumat,
cu arşiţa febrei…ce mă devoră

NOSTALGIE

Ea trece pe stradă făcând paşii mici
şi simte în ceafă, în spate, pe-obraz,
privirile celor ce grav o condamnă:
„Păr verde?!…Păr verde?!…
s-aude ecoul.

Ea merge înainte –
şi vântul pribeag îi mângâie părul…
„-Ce verde închis!?…E pădurea?!
uimit îşi pune-ntrebarea..
Iar fata, încet îi şopteşte:
„-Pădurea e-n sufletul meu,
mi-e dor de pădure şi nu pot să o văd,
şi numai suflarea ta ştie să mângâie,
Pădurea din părul meu.”

SALCIA

Pletoasă, gânditoare , cu pleoapele închise
Şi vântul dezmerdându-i faldurile grele,
Pe malul solitar al unui râu rămase,
O salcie pletoasă, sub cerul plin de stele.

Era sublim sub lună, când briza ne cuprinse,
Cu braţele ei grele de frunze şi-nfloriri…
Ne-nfioră tainic de amintiri apuse,
Şi-n oglinda apei se-apleacă murmurând:
Tu la izvor, Eu la vărsare
ne legănăm cu vise şi iubiri,
.. cuprinşi de neuitare!

JOC

De mică, am visat să merg pe valul apei înspumat,
S-adun în ochi mişcarea lui şi reflectarea cerului,
Să simt răcoare-i la picioare,
Să simt că-ntregul corp mă doare.

Şi într-o zi…

Priveam la droaia de copii care cântau voios, săreau
Şi pietricele zvârlite departe, pe mal adunau
Erau zeci, sute şi mii
şi albe şi negre, maro, cenuşii,
Dreptunghiuri, triunghiuri, pătrate şi sfere
Venind de departe, vorbind de alte ere.

***

M-am aplecat şi-am strâns şi eu…
Le-am aşezat chiar la uscat,
Le-am ridicat şi m-am jucat
Zvârlind în sus pe rând, mereu,
Una, două, trei, patru…dar au picat
Din nou în praf. S-au murdărit!
Şi-atunci iarăşi am pornit
Pe prundul aspru să găsesc
Doar pietre albe, negre, maro şi cenuşii…

***

Trecut-au anii…Te-ntâlnii pe malul apei argintii
Eram ca doi îndrăgostiţi, ce-nlănţuiţi
Mergeam încet, călcând uşor,
Nisipul ridicând în zbor,
Dar, deodată am simţit intrând în tălpi
prundişul galben-cenuşiu,
Şi am strigat, ca şi atunci când pietricele azvârleam
În apa în care mă scăldam;
Înnebunită am ţipat: Sunteţi aici? Nu m-aţi uitat?

…………………………………………………..

Le-am strâns apoi pe toate-n mâini
albe şi negre, maro şi cenuşii,
Dreptunghiuri, triunghiuri, pătrate şi sfere,
Venind de departe, vorbind de alte ere.

***
Strângeam, strângeam şi trupul mi-l simţeam
Plin de fiori şi de durere…
Dar nu ţipam; ci iar strângeam,
Mai tare, tot mai tare vream…

***
Şi sângele simţeam că-mi fierbe,
Ceream ceva şi nu ştiam
Că-n mâini s-a plămădit durere şi plăcere,
Şi pietrele-mi intrau în piele iar
sângele curgea şuvoi…
Iar mâinile lipsite de viaţă şi moi
se desfăcură încet, pe rând,
ca şi o vorbă dintr-un gând.
Pe degete, sângele-mi făcuse inele
iar ele, sfintele pietricele,
Dreptunghiuri, triunghiuri, pătrate şi sfere
Venind de departe, vorbind de alte ere,
Nu mai erau: albe, negre, maro, cenuşii
Ci roşu aprins, cu pete aurii
Şi-n mâini parcă aveam zeci, sute, făclii.

***
Pioasă, genunchii i-am pus pe pământ
Şi ochii şi faţa şi gura-mi rosteau în cuvânt
„Ce-amarnică-i truda!…
Dar, iar am plecat pe malul apei înspumat
Pietricele s-adun: albe şi negre, maro, cenuşii
Să le dau strălucirea, să le fac roşii-aurii….

VISUL MEU

Tu cauţi aur,
Eu caut armonie –
La fel de năprasnic, căutăm
Amândoi.

Visul, fără să-mi răspundă acum,
Se-ascunde sub perna nopţii,
Şi-l legăn, pe şoptite, l-adun –
Să-l dărui mai târziu vieţii.

Tu cauţi aur,
Eu caut armonie!
Năprasnici suntem,
Amândoi.

ACCEPTARE

În intervale de ani
tipicul Vis se repetă,
şi-ntr-o lume paralelă,
cu umerii plecaţi păşesc
potrivindu-mi paşii
cu tăcerea din regresul cuvintelor…

Un vânt pribeag mă poartă
peste pământul verde,
zămislitor de viaţă
şi-n mâini cuprind înfiorată
izvoarele cu apă cristalină
în care mă privesc ca-ntr-oglindă…
Aştept şi Tac,
Plâng şi Zâmbesc
…Trăiesc!

Emilia Ţuţuianu

1 comment

  1. boris david

    Cu cât citesc mai mult din versurile tale, pătrund în tumultul sufletului tău complex…E frumusețe, e vâltoare, e suferință…mă simt neînsemnat în preajma ta, dar mă reconsider sub soarele prieteniei tale!

Lasă un răspuns