«

»

Adina Dumitrescu – Nesecat, ne revărsat

Adina Dumitrescu - LHPe dealul cu curpenii, tufele murilor, al florilor de fâneţe, pe dealul cu prunii bătrâni lăstăriţi printre costrei, al florilor mici de drăgostele şi-al fluturilor, pe dealul în care se-aud greierii cântând de dimineaţă până spre seară, vine boare umedă. Izvorul ieşit dintre rădăcinile stejarilor bătrâni, încurcate, acoperite de frunze, curge la vale lin, trimiţând solie de picuri în aer, aburi de zici că-s imateriali. Niciodată n-a secat, niciodată nu şi-a ieşit din matcă. Înaintează ca şi cum cutează să-nfrunte urgiile lumii, tristeţile, bucuriile, pierderile de vieţi omeneşti, priveliştile groazei. Neabdicarea, neoprirea cursului te duce cu gândul la traiul şi tăria omului. Numai că-s oameni printre oameni, aşa cum sunt izvoare printre izvoare. Pe vârful picioarelor păşim fără să-i stânjenim omului acesta nici felul, nici ţelul, nici privirea spre zare sau spre fundul de mare în care odată, se va aşeza. Are coloană vertebrală dreaptă aşa cum are dreaptă smerenie, omenie. Mă înclin, mă închin ca-n faţa icoanei şi-mi zic, iată că încă omul sfinţeşte locul. Şi dacă mă uit şi mai bine, ca la roiul de albine ce se întoarce la stup înainte de ploaie, mai văd câteva suflete identice. Cel de care fac întâi vorbire este mulţumit, jovial, modest, jun. N-a împlinit decât nouă zeci de ani şi are un nume ce-l va petrece-n renume, acela al colonelului în rezervă Giurcă I. Gheorghe născut în Pietrarii de Sus judeţul Vâlcea, fostul conducător al Catedrei Militare a Universităţii din Galaţi, prima instruire militară de fete. Multe locuri i-au văzut raniţa, multe familia plimbată aşa cum se obişnuieşte în armată! Numai că anul 2002 a sosit peste un pensionar ce a hălăduit prin ţară cu gândul la vatra satului natal. Şi n-a avut stare până nu s-a hotărât; vechiul Monument al Eroilor construit între cele două războaie mondiale pentru cinstirea căzuţilor în luptele primului război mondial, vechiul monument vandalizat, ciuntit de răufăcători prin smulgerea şi dispariţia vulturului lipit de soldatul ţintuit în mers, cu baioneta deschisă, trebuia redat satului, prin cinstire. Trebuia întregit cu pasărea înălţimilor, spre onorarea luptătorilor, a satului, locului, pavăză timpurilor, stâlp-simbol al vitejiei acestui popor, lecţie de învăţătură tinerilor şi continuitate spirituală a locuitorilor Pietrarilor. Ţesându-şi temeinic planul reconstrucţiei, dârz, a început să colinde precum în tinereţe, căpătând din mers ajutorul preotului parohiei Pietrarii de Sus Viorel Diaconu, David Gheorghe veteran de război, Anica David învăţător şi poet popular, Constantin Diaconu, director al Căminului Cultural şi dirijor al corului de elevi. Luând decizia, în consens cu roiul enumerat au ales sculptorul. Şi aici izvorul nostru îşi lasă o viţă de apă după o piatră ca şi când s-ar despărţi, numai că ocoleşte piatra, întâlnindu-se cu restul şuvoiului mult mai întremat. Aceasta, întremarea, îi vine din spiritul de dăruire artistică al sculptorului, ziaristului, omului de cultură, inginer Simion Petre Cichirdan, care nu numai că s-a învoit, că a terminat şi montat noul vultur pe locul celui vechi, dar şi-a lăsat drept a doua iscălitură, hieroglifa sufletului şi a trupului uşurate prin urcarea la ceruri a daniei sale.
Au urmat alte monumente, dintre care Troiţa Sf.M. Mc. Gheorghe, Crucea de Hotar – restaurare, lucrări la Cimitirul Militar Râmnicu Vâlcea, Prăsnicarul, unde se oficiază slujbele de parastas ale membrilor cimitirului.
Dar cum peste dealul cu curpenii, tufele murilor, al florilor de fâneţe, pe dealul cu prunii bătrâni lăstăriţi printre costrei, florile mici de drăgostele şi-al fluturilor, pe dealul în care se-aud greierii cântând de dimineaţă până spre seară, cântări cereşti ne luminează cărările sufletului. Din lumină împrăştiată în raze se aşează apariţie serafică. E semn de revelaţie, iar această revelaţie devine carte, îmbinare de energii solare şi lumeşti. Exact la împlinirea a nouă zeci de ani de viaţă ai domnului colonel, apare cartea Vulturul de la Pietrari scrisă de acelaşi Simion Petre Cichirdan cu al cărui nume ne-am obişnuit. Este descriere, sudoare, sănătate dată, drumuri, lovituri de daltă, cuminecătură pe care noi, publicul şi membrii Forumului Cultural al Vâlcii, veteranii prieteni, sătenii dansatori şi spectatorii, o luăm cu evlavie înainte de Sărbătorile de Paşti, aşa cum luăm Sfânta Împărtăşanie, fără de care nu ne-am socoti români credincioşi.

Lasă un răspuns