«

»

Ştefan Dumitrescu – poesis


Suntem mâini

Păsările sunt mâinile mele întinse către tine
să te mângâie, iubito,
vântul este mâna mea gingaşă întinsă către tine
râurile sunt mâinile mele limpezi care te caută pe tine,
să te mângâie, iubito
şi crinii sunt mâinile mele înflorite
care te caută pe tine, iubito, să te mângâie

şi eu sunt o mână, iubito
din care pornesc mii de mâini
ca ramurile unui copac ca să te caut pe tine,
oh, dar a cui mână sunt eu, iubito
a cui mână întinsă sunt eu
a cui mână ?,
şi Acela a cărui mănă sunt eu
a cui mână întinsă este, iubito,
a cui mână,
a cui mână întinsă este, iubito ?

şi tu eşti o mână întinsă, catifelată, gingaşă, iubito
pe care te caut cu toate mâinile mele întinse să te mângâi
oh, şi către cine te întinzi tu, iubito,
să-l mângâi,
către cine te întinzi tu , iubito
să-l mângâi,
către Cine ?

şi El a cui mână întinsă o fi, iubito,
a cui mână,
şi El a cui mână întinsă o fi, iubito,
a cui mână ?

ORIZONTUL S-A CONTRACTAT, IUBITO

Orizontul s-a contractat şi a devenit un punct
Păsările din văzduh au căzut secerate
Corăbiile au încremenit în pustiuri
Ţipătul meu s-a auzit până departe

Când te-am pierdut pe tine, iubito,
Nimic n-a mai avut sens pe lume
Crucile din cimitire s-au întors în păduri
Horcăind satele au început să scoată pe gură spume

Plângând în cer Domnului i s-a făcut milă de mine
Şi mi-a dăruit atunci o iubire mai mare
Pădurile au înflorit în lumea ailaltă
Eu am pornit pe ţărmi cântând cu oceanu-n spinare

Lasă un răspuns