«

»

Mihai Merticaru – Sonetul sonetului

Mihai MerticaruSonetul
Un imn de slavă e fiece sonet
Pentru clipa care trece grăbită,
Pentru sfântul Duh şi pentru iubită,
Invitaţie la un zeiesc banchet,

Metaforă scumpă, blagoslovită,
Declaraţie şi legământ secret,
Pios comportament de anahoret
Care se-mbăiază-n apă sfinţită,

Vocală într-un alfabet dispărut,
Strună vrăjită din lira lui Orfeu,
Culoarea ce lipseşte din curcubeu,

Minunile lumii topite-n sărut.
Prin galaxiile poemului meu
Se plimbă nestingherit doar Dumnezeu.
CUVÂNTUL

Cuvântul e floarea care încântă,
E soarele ce-n suflet luminează,
Ziua de primăvară la amiază,
Flacăra firavă-n candela sfântă,

Dar poate fi, când mintea nu e trează,
Piatra scăpată din praştia frântă,
Glonţul ce în inimă se-mplântă,
Stiletul ce în rană vibrează.

Bucurie, mâhnire -n el se-mbină
Ca-n frunza veşnic verde de ienupăr.
E trist că-i mic, dar fruntea-i în lumină,

Creşte la înălţime, n-are nicio vină,
Iar eu mă bucur şi mai mult când sufăr,
Din balta tristeţii creşte-n mine nufăr.

FEMEIE

Cine ţi-a îngropat comoară-n piept,
În ameţitoarele coapse, viori
Şi sub sprâncenele negre, doi sori
A fost Creatorul cel mai înţelept.

Pentru tine-a născocit atâtea culori,
Mie mi-a alungat somnul, să rămân deştept,
Necontenit să veghez, să te aştept,
Ca nu cumva, în altă grădină, să zbori.

Bine ai venit, cerească minune,
Mai mândră decât floarea de câmpie
Şi pioasă ca sfânta rugăciune!

Sper că ai să-mi faci numai zile bune,
Să-mi luminezi calea cum o făclie,
Să intrăm împreună-n veşnicie.

REVERIE

Te-am zărit prin fereastra unei secunde
Cum plimbai melancolia pe stradă,
Enigmatică precum o şaradă,
Izvor imaginaţie-mi fecunde.

Tinerii s-au bulucit să te vadă,
Erai ţinta mulţimilor bolunde,
Alt soare mai răsare de niciunde
Şi toţi pomii înfloresc în livadă.

Lumea devastează o pepinieră
Şi-aruncă spre tine cu flori în delir,
Şi alţii la nebunie aderă.

Eu nu contenesc deloc să mă mir
Cum înşfaci din zbor un fir de trandafir
Şi mi-l prinzi, zâmbind, la butonieră.

ISPITĂ

Femeie, fascinaţie, iubită,
Suflet din arome şi trup din stele
Urzit din vise şi acuarele,
Cea mult dorită, veşnică ispită,

Abilă, înzestrată cu toate cele,
Luminoasă ca o zi însorită,
Sensibilă precum o dinamită,
Cum văd, mă provoci la lupte grele.

Totuşi, tu-mi aduci ofrande şi nectar,
C-un tărâm, mă ispiteşti, de lotuşi nins,
Încălzit şi luminos ca un solar,

Să-nvăţăm, spui, al dragostei abecedar.
Darurile tale inima mi-au aprins,
Depun armele şi mă declar învins.

2 comments

  1. Marian Malciu

    Am lecturat cu plăcere…
    Felicitări, Mihai Merticaru!

  2. boris david

    Îmi place mult, Dle Merticaru! Iubesc această formă fixă și concisă…

Lasă un răspuns