«

»

,,Voi lupta până la ultima picătură de sânge ca tu să ai dreptul să nu fii de acord cu mine”. (Ion Raţiu)

Maria RaiuDespre Ion Rațiu s-au scris tomuri întregi, articole în presă, i-au fost luate interviuri pe când era în viață, s-a vorbit peste tot despre personalitatea lui, asta pentru că a lăsat mereu, pe unde a trecut, urme în sufletele oamenilor. O personalitate care cumula istorie, spirit românesc şi eleganţa României interbelice, Ion Raţiu le purta pe toate cu nonșalanţă şi zâmbet condescendent, niciodată forțat, fiind gata mereu să dezmorțească atmosfera cu o glumă englezească, dar spusă ca la români, cu tâlc. 

Acolo unde era Ion Rațiu erau tinerii şi acolo unde erau tinerii ajungea ca prin minune şi Domnia Sa. Era primit întotdeauna cu bucurie de către oamenii simpli, cu speranță de către tineri, cu certitudinea că vor avea audienţă, de către reporterii şi moderatorii posturilor de TV şi radio şi cu interes de către oamenii politici, dar mai ales de către membrii PNȚCD. Modul lui de a apare in public, îmbrăcat impecabil, cu nelipsitul papion, a devenit şi este şi astăzi o emblemă a eleganţei, stilului şi spiritului nu numai în politică ci şi în viaţă. Împărtășea cu generozitate ideile sale, invitând şi provocând mereu la dezbatere, pentru ca interlocutorul să-şi susţină ideile după ce le expunea, argumentând la rândul lui pe ale sale. Fiul său, Nicolae, povestea că nu era uşor să-i stai în preajmă pentru că trebuia mereu să comunici cu el idei, concepţii, iar nu fapte dar mai ales să ţi le susţii bazându-te pe concepţia şi pe suportul tău ideologic. Voia să te vadă că gândeşti şi cum gândeşti, să găsească şi să stârnească în interlocutor capacitatea de a îndrăzni să-şi exprime ideile, opiniile, în mod articulat şi argumentat.
Îndrăznea!

ion-ratiu

Într-o ţară care a trăit aproape 50 de ani sub deviza ,,nu gândi, gândeşte Partidul pentru tine!”, Ion Raţiu îndrăznea să vină şi să spună în public: ,,Voi lupta până la ultima picătură de sânge ca tu să ai dreptul să nu fii de acord cu mine”. Dacă la Revoluţie am luptat pentru a ne elibera de un sistem care ne încătuşa fizic în interiorul graniţelor lagărului comunist, Ion Raţiu a venit să ne elibereze dincolo de libertatea graniţelor, arătându-ne că există o altă libertate pe care fiecare individ trebuie şi poate să o cucerească: libertatea de a gândi cu propria minte şi cu propriul spirit! El a fost cel care ne-a dezvăluit că doar libertatea gândului te face să fii cu adevărat liber ca individ în comunitate şi în societate.
Grea misiune şi-a ales!
A avut tot atâtea dezamăgiri câte bucurii. Dezamăgirea cea mai mare a fost când a înţeles că oamenii, societatea românească, nu a crescut în toţi aceşti 50 de ani de oprimări, ci a regresat. A găsit, întors în ţară, atâtea manifestări de dispreţ pentru intelectualitatea vie, adevărată, atâta lipsă de verticalitate şi de onestitate intelectuală şi morală încât nu o dată se întreba cu disperare: ,,unde este românul pe care îl cunoşteam eu? Unde este ţăranul român cinstit care nu punea mâna pe un fir care nu era al lui, omul simplu, respectuos, educat? Unde este bunul simţ al românului, bunul simţ adevărat nu acela de tip – nu vreau să deranjez, dar am nevoie să-mi daţi, asta şi asta, dumneavoastră aveţi, nu mă lăsaţi -, sau – daţi-mi vă rog, dar mai vreau că nu-mi ajunge.”
Cu toată durerea şi disperarea a rămas vertical, luând în piept cu curaj tot ce a venit de afară, cu resemnarea dar şi cu dârzenia şi tenacitatea pe care, ancestral, le-a moştenit de la poporul român.
În campania electorală, a suportat ironiile şi vorbele urâte, ameninţătoare, a celor trimişi de comuniştii lui Iliescu, a suportat hoţiile şi devastările bunurilor sale când au venit minerii dar, mai ales, ceea ce l-a durut cel mai tare, a trebuit să suporte trădarea celor pe care îi considera apropiaţii lui, trădarea celor pe care el i-a ajutat cu bani, cu lucruri materiale…
Apoi, a venit şi o alta trădare, a colegilor de partid, prin modul în care nu i s-a permis să facă din PNŢCD, aşa cum ştia că poate să facă, un partid care să fie recunoscut la scară internaţională, la început prin el, apoi prin membri selectaţi pe criterii de merit, aşa cum era Partidul Naţional Ţărănesc în anii 1940-1948.
Ar fi vrut să facă din PNŢCD un partid puternic, care să aibă un cuvânt de spus între partidele puternice din Europa şi din lume aşa cum a făcut din Uniunea Mondială a Românilor Liberi: o tribună a românilor şi românismului, de unde să se poată aduce foloase economice şi politice ţării.
Toate aceste obstacole nu l-au făcut să renunţe nici un moment la bătălia spirituală pe care o ducea cu ignoranţa noii societăţi româneşti.
Credinţa lui nestrămutată că românul îşi va recăpăta calităţile strămoşeşti fundamentale, calităţi care l-au făcut sa fie un popor şi o ţară respectate în perioada interbelică, astăzi este materializată la Turda şi Cluj, în inima Ardealului strămoşesc, prin Centrul Raţiu pentru Democraţie. De acolo, din locul acela, de unde au prins viaţă ideile paşoptiste, de unde a prins viaţă Partidul Naţional Român şi ideile unioniste, de acolo, prind viaţă astăzi, ideile democraţiei şi acţiunile pentru a crea o societate civică responsabilă şi activă.
De acolo, de la Turda, practica pionieratului democraţiei, a transparenţei, a participării şi mai ales a ideilor şi dezbaterilor politice îşi iau drumul spre ţară anunţând că Ion Raţiu şi Familia există şi există pentru România.
Nici nu putea fi altfel!
Asta pentru că Ion Raţiu a ştiut să transmită dragostea lui pentru România, dar mai ales pentru că a avut alături soţia şi fii care îi desăvârşesc opera şi îi susţin credinţa. Prin ei, Lordul politicii româneşti îşi urmează drumul de dincolo de tărâmurile terestre, făcând să renască spiritul adevărat al poporului nostru, aşa cum l-a moştenit el de la strămoşi. Acest spirit pe care comuniştii l-au schingiuit, l-au aruncat la lada de gunoi a istoriei şi l-au îmbâcsit de noroi, Ion Raţiu l-a luat în mână şi cu migală, răbdare şi durere în suflet a început să-i amintească cum era odinioară, să-l încurajeze şi să-i scrie cărţi, să-i arate prin exemplu propriu că se poate. Se poate să ai demnitate, se poate să te respecţi şi să respecţi pe alţii şi munca lor, se poate să gândeşti cu propria minte, dar mai ales i-a arătat drumul curajului propriilor idei şi a propriilor credinţe. I-a dat forţa să strige cine este şi să arate că există şi că nu trebuie ignorat.
Ion Raţiu a lăsat fiilor săi această moştenire, iar ei, acum, duc mai departe misiunea tatălui, aşa cum românul a făcut din moşi strămoşi.
Aşa să ne ajute Dumnezeu!

   Maria Raţiu

2 comments

  1. Stefan

    Ion Ratiu a fost un mare Roman dar si un mare neinteles pentru romanii ramasi acasa. El a inteles sa lupte pentru democratie in Romania cu armele democratiei si abia tarziu a inteles ca regimul comunist ii pervertise pe romani. Descoperirea acestei realitati nu l-a descurajat dar cu siguranta l-a intristat profund…
    Nici astazi, din pacate, romanii nu prea inteleg „democratia veritabila” si aceasta carenta produce consecintele nedorite pe care toata lumea le vede dar putini cunosc radacinile raului.
    Va fi nevoie de inca doua-trei generatii pentru ca lucrurile sa se aseza pe un fagas normal…
    Iar aceasta se va intampla numai daca va exista un curs ascendent in conditii de pace sociala.

  2. Ignat Alexandru

    Da, asa este d-na Maria Ratiu, de la Turda se incearca, prin cateva activitati, sa se transmita ,,duhul lui Ratiu” asa cum, din Apuseni, s-a transmis ,,duhul lui Iancu” in inimile ardelenilor. Vrem ca personalitatea lui Ion Raţiu sa fie ridicata la nivelul pe care il merita. Noi, PNŢ CD Turda, impreuna cu Familia Raţiu, vom demara cateva activitati in cinstea ,,lordului”, activitati care sa le reaminteasca turdenilor ce barbat politic a trait printre ei si sa-i faca pe acestia si pe toti romanii sa fie mandrii de natiunea care a dat astfel de OAMENI!

Lasă un răspuns