«

»

Personalităţi liberale din judeţul Roman

Ionescu, Nicolae ( 1820, Bradu, judeţul Roman – 24 ian. 1905, Bradu, judeţul Roman)

Fiu de preot, a fost fratele mai mic al lui Ion Ionescu de la Brad și unchiul lui Petru Poni. După absolvirea Academiei Mihăilene din Iași, continuă studiile la Paris, unde își ia licența în drept. Aici ia parte la acțiunile Societății studenților români (dec. 1845), semnează actul de înființare (27 nov.1847) a unei societăți in vederea înființării de școale în Principate (,,Însocierea Lazariană”) și este prezent la evenimentele revoluționare din capitala Franței din februarie 1848.
Pleacă spre țară la 14 martie 1848 și încearcă să pătrundă, fără succes, în Moldova; este prezent la Adunarea Națională de la Blaj, din 3-5 mai 1848, semnează ,,Prințipiile noastre pentru reformarea patriei” la Brașov (12 mai 1848) și ia parte la activitatea Comitetului Revoluționar de la Cernăuți.
Pleacă, apoi, în exil, în Franța.
I se îngăduie întoarcerea în țară în timpul lui Grigore Al. Ghica (1854). Fervent luptător unionist, colaborează la publicaţia Zimbrul şi lucrează ca redactor la ziarul Steaua Dunării (1856); profesor de istorie universală la Şcoala Militară din Iași (15 nov. 1858); inspector general al școalelor (până la 30 iun. 1866); profesor de istorie la Liceul Național și apoi de istorie universală la Universitatea din Iași.
Nicolae Ionescu este ales, în Constituanta din 1866, membru al Academiei Române, la 2 iunie 1867. Pune bazele facțiunii Liberale și Independente (1869); deputat și senator, se impune în viața parlamentară ca unul din cei mai cunoscuți oratori.
Este Ministru al Afacerilor Străine în perioada 24 iulie 1876 – 24 martie1877.
După ce se află alături lui George Vernescu în constituirea Partidului Liberalilor Sinceri (1880), se implică în acțiunile ,,Opoziției unite” contra guvernului I.C. Brătianu; membru al Partidul Național Liberal.
Un ,,meșter al cuvântului, al cuvântului sterp” (N. Iorga).

[flickr_set id="72157665180640561"]


Sturdza, Dimitrie A.
( 10 martie 1833, Miclăușeni, judeţul Roman – 8 octombrie 1914, București)
Descendent dintr-o veche familie boierească, care a dat țării și domnitori, a fost fiul lui Alexandru Sturza. Învață în Germania (la Göttingen, Freiburg, Jena, München, Bonn și Berlin), întorcându-se în țară ca specialist în științe economice și financiare și cu serioase cunoștințe în domeniul istoriei. Se angajează în lupta pentru Unire: membru în Comitetul unionist – Roman; deputat (și secretar) al Divanului ad-hoc al Moldovei (1857); secretar al Căimăcămiei (oct. 1858 – ian. 1859). După unire devine secretar particular al lui Alexandru Ioan Cuza; Ministrul Cultelor şi Instrucţiunii publice în guvernul Moldovei ( 8 mart. – 27 apr. 1859). Din cauza unor articole la adresa domnitorului publicate în ,,Steaua Dunării” din luna decembrie 1860, este judecat, sau exilat la o mănăstire. Revine ca Ministru al Lucrărilor Publice în guvernul Moldovei ( 18 ian. – 21 mai 1861)
Adept al ideilor liberale, modelat și partizan al lui I. Ghica, Sturza trece în opoziţie, remarcându-se ca unul dintre cei mai activi participanți la coaliția politică ce a dus la îndepărtarea lui Al. I. Cuza. Membru interimar în locotenența domnească instaurată la 11 feb. 1866 (până la venirea în Capitală a lui Lascăr Catargiu), este numit Ministru Finanţe ad interim ( 11 – 16 feb. 1866) în guvernul provizoriu; este ales deputat în Constituanta din 1866.
Ministru Lucrărilor Publice în perioadele 11 mai – 13 iul. 1866 şi 15 iul. 1866 – 21 feb. 1867.


Conta, Vasile
( 15 nov. 1845, Ghindăoani, jud. Neamț – 22 apr. 1882, Iași )
S-a născut în familia preotului Grigore Conta. Urmează şcoala primară la Tg. Neamț și începe, ca bursier, cursurile Liceului Național din Iași. Părăsește şcoala (în 1863) și colindă Moldova cu o trupă de actori, făcând pe suflerul, jucând, compunând cuplete și muzică; în același an se angajează la Teatrul Național din Iași ca actor – elev ( se apucă chiar să studieze violoncelul la conservator). În 1864 revine la liceu, pe care îl termină patru ani mai târziu. După ce termină un an la Facultatea de Drept din Iași, timp în care suplinește catedra de filosofie și pedagogie la Liceul Național, cu sprijinul ,,Junimii” pleacă în Belgia, unde obține diploma Institutului de comerț din Anvers (1871), studiază literele și filosofia și dobândește doctoratul în drept la Bruxelles ( 1872 ).
In țară, Vasile Conta ocupă catedra de drept civil a Universităţii din Iași (1873). Frecventează Societatea Junimea și publică în revista Convorbiri Literare cele mai importante scrieri filosofice ale sale și încercări poetice. Se rupe de junimiști, pe motive politice, și se apropie de gruparea liberalilor moderați din Iași (1878), fiind în cele din urmă atras de P.N.L.; deputat (din 1879).
Ministru Cultelor şi Instrucţiunii publice, 20 iul. 1880 – 9 apr. 1881.
În anul 1881 este numit consilier la Înalta Curte de Casație și Justiție, dar în anul 1882 se stinge din viaţă, bolnav de ftizie.


Istrati, Constantin I.
( 5 sept. 1850, Roman – 17 ian. 1918, Paris)
Fiu al stolnicului Ion Istrati și al Mariei Capșa, învață la pensioane private, la școala primară din Roman și la Academia Mihăileană din Iași (1864 – 1869), urmează apoi Școala de medicină și farmacie din București; în anul 1877 își susține doctoratul în medicină și chirurgie la Universitatea București. Se află printre inițiatorii Societății studenților în medicină și ai Cercului socialist din București. Participă ca medic la Campania Independenței, apoi (în 1882) pleacă la Paris, unde îşi ia doctoratul în chimie (1885). Revenit în țară, Constantin Istrati se angajează în activitatea de profesor (la Facultatea de Medicină din București) și de cercetare științifică (cu contribuții în domeniul chimiei); în 1890 pune bazele Societății Române de Științe, apoi a altor asociații vizând științele.
Politic, Constantin Istrati intră în Partidul Național Liberal, iar din 1891 în Partidul Conservator, fiind deputat și senator. Este numit inspector general al învățământului superior (1893-1895). Membru al Academiei Române ( 7 apr. 1899).
Ministru al Lucrărilor Publice, 11 apr. 1899 – 9 ian. 1900 și Ministru al Cultelor şi Instrucţiunii publice în perioada 9 ian. – 7 iul. 1900
Este comisar general al ,,Expoziției generale române” inaugurate în anul 1906.
Ministru al Agriculturii, Industriei, Comerțului şi Domeniilor între 26 feb. – 12 mart. 1907.


Morțun, Vasile G.
( 30 nov. 1860, Roman – 30 iul. 1919, Broșteni, jud. Roman)
Urmaș al unei vechi familii boierești, a fost fiul lui Iordache Morțun. Învață la Institutul Academic din Iași (până la 1875), apoi la colegiul ,,Saint Barbe” din Paris, după care frecventează cursurile Facultăţii de Litere și Filosofie din Bruxelles. Atras de ideile socialiste, după revenirea din țară ( în 1883), duce o activitate susținută în acest sens. În 1884 preia direcția literară a revistei Contemporanul, ca publicist și scriitor. Deputat socialist (din 1888) și lider al Partidului Social – Democrat al Muncitorilor din România, Morţun este unul dintre inițiatorii trecerii grupului conducător al partidului (așa numiții ,,generoși”) în P.N.L. ( 1900); deputat Liberal (din 1901).
Ministrul Lucrărilor Publice între 12 mart. 1907 – 27 dec. 1908, 27 dec. 1908 – 4 mart. 1909, 4 mart. 1909 – 28 dec. 1910 şi Ministru de Interne între 4 ian. 1914 – 11 dec. 1916.
,,Mare orator, fin literat, adorator al artei, om de inimă, a fost un cuceritor – și cucerea în toate clasele sociale” ( Constantin Graur).


Strat, Ion
(1836, Roman – 20 oct. 1879, București)
Descendent al unei familii de boieri moldoveni, este fiul lui Dimitrie Strat și al soției Eudoxia, născută Jurașcu. Își petrece copilăria în casa părintească și la moșia mamei sale din Bocnășeni (jud. Bacău), primind primele învățături sub îngrijirea unui educator german adus de la Heidelberg. După încheierea studiilor secundare, pleacă în străinătate și se înscrie la Universitatea din Berlin, unde face studii de economie și dobândește doctoratul în drept (1859).
Revenit în țară, Ion Strat este numit șef de cabinet la Ministerul de Interne al Moldovei (7 iul. 1860), iar de la 11 sept. 1860 este profesor de economie politică și finanțe la Facultatea de Drept a Universităţii din Iași (și rector al acesteia din noiembrie 1860). În ianuarie 1863 se transferă la Facultatea de drept din București (unde rămâne profesor până în luna octombrie 1863), fiind numit și membru al Consiliului superior de instrucţie publică. Este numit, de asemenea, membru al Consiliului de Stat (2 iul. 1864), senator și Ministru de Finanţe (26 ian. – 14 iun. 1865). Membru al lojei ,,Les Sages d’Heliopolis”, ia parte la acțiunea politică ce a dus la îndepărtarea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. Face parte din Adunarea Constituantă din 1866.
Ministrul Cultelor şi Instrucţiunii publice, 19 iul. 1866 – 21 feb. 1867. Intră în diplomație, fiind numit Agent diplomatic al României la Paris (dec. 1868 – mart. 1871), Constantinopol ( mart. 1871 – apr. 1872) și din nou, Paris ( mai 1872 – mai 1875). Deputat și senator, Ministru de Finanţe, 30 ian. – 30 mart. 1876.
Prin ce a întreprins, s-a dovedit a fi ,,un bărbat de stat de talent” ( Carol I).

Lasă un răspuns