«

»

O propunere de insurătoare – schiţă umoristică

Noi avem toată simpatia pentru vecinul Marcu şi îi dorim tot binele. De aceea, am întrebat-o pe madam Gurnişt:
– Nu cunoaşteţi o doamnă disponibilă, aşa cam la vreo patruzeci de ani, care s-ar potrivi cu Marcu? Un om atât de cumsecade, muncitor, conştiincios şi trăieşte singur cuc… Ca să nu mai vorbim că din cauza asta plăteşte întreţinerea la bloc, el – o singură persoană, ca şi noi ceilalţi… Nu e drept! Nu aveţi pe cineva?
– Aş avea eu pe cineva, a răspuns gânditoare madam Gurnişt. O femeie splendidă, divorţată o singură dată, plinuţă atât cât trebuie, fostă chiar dansatoare în ansamblul sindicatelor din Cernăuţi. Dar nu cred că i se potriveşte Marcu…
– De ce? am vrut noi să ştim. De ce nu?
– Pentru că, vă rog să mă iertaţi, Marcu e cam bleg. Dacă ar fi ceva mai vorbăreţ, mai sociabil, mai elegant, treaba s-ar face. Dar aşa… Dânsa e o femeie de lume, distinsă, pedantă. Ce să facă cu unul ca el?
– Aranjează o întânire peste o săptămână, am spus noi. Între timp o să-l prelucrăm pe Marcu, de n-ai să-l recunoşti nici dumneata.
Şi ne-am pus imediat pe treabă. Cinci zile ne-au trebuit, mai întâi, ca să-l obişnuim cu ideia însurătorii. I-am adus argumente, l-am bătut la cap, am făcut pe supăraţii… Până la urmă am reuşit. Apoi, a fost mai uşor să-l transformăm. Alberto i-a dăruit un pachet de ţigări americane şi o brichetă aurită. Eli Iliescu i-a împrumutat o cravată cu carouri mari, în culori violente şi o batistă albă pentru buzunarul de la piept. Simon Şeinerovici l-a instruit:
– Nu cumva să povesteşti banalităţi de la slujba ta. Pe o femeie o cucereşti dacă o distrezi. Fă-o să râdă…
– S-o gâdil? întrebă candid Marcu.
– Mai târziu, dragă. Pentru început ajunge să-i spui bancuri, poante cu două înţelesuri… Înveţi bine două anecdote şi le plasezi la persoana întâia. De exemplu: „Ieri mă aflam în autobuzul numărul trei, lângă un cetăţean cu chelie.” Asta crează culoarea locală, pricepi? „Şi ce făcea tipul? Scotea dintr-o sacoşă banane, le cojea, le săra şi apoi le arunca pe fereastră. L-am întrebat ce naiba face. Şi-mi răspunde că nu-i plac bananele sărate!”. Nu uita să râzi la profil redus, sau s-o laşi pe ea să râdă până se prăpădeşte.
– Şi dacă nu se prăpădeşte?
– Nu există aşa ceva, îl asigură Simon. Ţi-o spun din experienţă. Femeile râd ca să nu se creadă că n-au priceput poanta.
– Şi nu uita, adăugă domnul Oiţerman, să te lauzi. Îi dai tare cu succesele, cu călătoriile, cu conturile, cu studiile.
– Dar eu nu am succese, n-am călătorit, n-am conturi şi n-am studii…
– Nu are importanţă, vorbeşte de parcă le ai, n-o să te controleze nimeni. În prima etapă trebuie să-i aprinzi imaginaţia, s-o pui pe jăratec. Ehehei…
– Şi să râzi cu toată gura, că ţi-am reparat dantura! spuse dentistul Kleinergrois. Dacă vine vorba, spune-i că ai un prieten stomatolog, face impresie bună…
Sâmbăta trecută a avut loc vederea la domiciliul doamnei Gurnişt. Marcu
s-a îmbrăcat, a vorbit, a povestit, a fumat şi s-a lăudat cum a fost învăţat. Noi am aşteptat cu sufletul la gură. Dar n-a ieşit nimic. Cică coniţa aia, fosta dansatoare, s-ar fi exprimat despre Marcu că e lăudăros şi neserios. Despre Marcu, care e atât de modest, tăcut şi cumsecade… Poate e mai bine aşa… La urma urmelor, noi îi dorim doar binele…

 

 

Dorel Schor

1 comment

  1. Marian Malciu

    Schiţă aţi dorit, schiţă aţi avut!
    Umor există, priza la cititor se naşte imediat, iar râsul ori cel puţin un zâmbet de mulţumire, apare la final.
    Deci, felicitări!

Lasă un răspuns pentru Marian Malciu Anulează răspunsul