«

»

Petruş Andrei: Poeta Dorina Stoica – „Când nu Te iubeam”

dorin stoica(Antologie de autor)

Scriitoarea Dorina Stoica se prezintă în fața cititorilor de toate vârstele cu o antologie de autor („Când nu Te iubeam”, Editura PIM, Iași, 2014). Volumul, după mărturisirea autoarei, cuprinde poezii selectate din cărțile: ,,Daruri”, Editura ,,Cronica”, Iași, 2009; ,,De la poezie la rugăciune”, Editura ,,Sfera”, Bârlad, 2010 și ,,Izvorul îndepărtat”, Editura PIM, Iași, 2011, precum și poezii nepublicate în volum, ci doar în reviste și antologii.
Un colectiv meritoriu a contribuit la această nouă apariție editorială: corectura și lectori de carte: Geta Modiga și Mariana Sava; grafica: Valentin B. Neagu și ,,Un cuvânt de învățătură” de părintele Ciprian Grădinaru.
DorinaStoicaCartea de față tratează liric două momente existențiale: de dinainte și de după revelație.
,,Când nu Te iubeam”, Doamne, se spovedește autoarea, ,,lut și țărână eram.”
Ea se desprinde de tină și se înalță, prin dragoste christică, în lumea spirituală. Este vechea luptă cantemireană din ,,Gâlceava înțeleptului cu lumea sau giudețul sufletului cu trupul”. Acesta din urmă, gazdă temporară a sufletului, este plin de păcate iar lumea a fost, este și va fi întotdeauna rea și plină de ispite. Una dintre poezii este intitulată chiar ,,Trup și suflet”.
În copilărie și adolescență. Dorina Stoica iubea ,,o floare”, ,,un copac”, apoi ,,o mulțime de păsări”, ,,străzile orașului” și ,,grădina cu cireșe coapte”; iubea viața și plăcerile ei dar ,,raza de soare” ,,intrată pe geamul îngust/ din biserica veche” era într-atât de strălucitoare încât a dorit să se facă ,,Lumină” prin harul divin cu care a fost înzestrată.
Creațiile din această antologie sunt rod al meditației, al reculegerii, al rugăciunii, al lecturilor din cărțile religioase, al credinței sale în existența divinității.
Construite pe ideea argheziană a dialogului cu divinitatea, aceste creații pledează în favoarea trăirilor sufletești și condamnă ființele care sunt robite trupului.
După inflația postmodernistă cu versuri de apă tulbure, se simțea nevoia de poezie limpede ca apa de izvor în care să se audă distinct glasul conștiinței și credinței.
Nostalgia după ,,Raiul pierdut” este înlocuită de poetă cu bucuria regăsirii lui; pentru asta însă sunt necesare ,,Rugăciunile” și „Euharistia”. Însuflețită de ,,Nădejde, Credință și Dragoste”, Dorina Stoica se bucură că ,,Mai e credință” la noi și scrie o ,,Rugăciune de iertare” așteptând cu evlavie a cerului ,,Binecuvântare”. Unele rugăciuni portretizează monahi: ,,Rugăciune pentru duhovnic”, ,,Părintele Ilie Cleopa”, ,,Rugăciunea lui Agatonie”.
Pledoaria poeziei în favoarea credinței ortodoxe se încheie apoteotic îndemnând pe drept credincioși ,,Rămâneți în biserica ortodoxă străbună!”
Însoțită mereu de ,,Îngerul păzitor”, Dorina Stoica năzuiește ,,Spre lumină”, rugându-se de bunul Dumnezeu: ,,Am strigat spre Tine, Doamne!”, ,,Tu poți , Doamne!”, ,,Fă-mă, Doamne, vas sfințit”, ,,Vino, Doamne!”, ,,Doamne, dă-mi răbdare”, dar și de Maica Domnului: ,,Maică, Tu știi durerea mea”, ,,Venim la Tine, Maică!”, ,,Rugătoare, Maica Sfântă”, ,,Maica Lacrimilor” și de Mântuitor: ,,Iisuse, preadulce Hristoase.”
Multe dintre poeme sunt reușite, memorabile chiar: ,,Acasă”, ,,Poetul”, ,,Ce preț are o poezie”, ,,Fă-mă, Doamne, vas sfințit”, ,,Rugăciune de iertare” și multe altele.
Deși știu că poeții sunt ,,genus irritabile”, totuși îmi fac datoria de critic dar cu bună credință și cu duhul blândeții. În versul al treilea din poezia
,,Ajută-mă să iert” ( p.65) ,,întruna”, însemnând ,,mereu” se scrie legat. Poezia ,,Rugăciune” ( pp. 80-81) de factură populară, scrisă în ritm trohaic, având un picior metric de șapte silabe are câte un picior care șchioapătă: ,,Dă-mi-l mie cât (mai) sunt” și ,,Tată, Fiu (drag) și Duh sfânt” ar suna armonios. ( La o reeditare, poeta Dorina Stoica ar putea ține seamă de aceste mici observații.)
Poezia ,,Binecuvântare” aduce aminte de ,,Cartea de învățătură” a mitropolitului Varlaam și de ,,Psaltirea pre versuri tocmită” a mitropolitului Dosoftei, fiind o rugă adresată Maicii Domnului:
,,Vreau să viersuiesc
Cu glas îngeresc
Într-o zi de vară
Când plouă cu flori
Răsari, Maică, în zori (…)
Tu ești Maica vieții,
Albă iasomie
Maică poezie,
Apă ne-ncepută
Rugă ne-ntreruptă”.
Într-o lume aflată într-o inexorabilă degradare, în care prostituate de lux și infractori devin ,,oameni politici” și se ascund în Parlamentul țării, când chiar poeții își află inspirația în ,,groapa de gunoi a lui Ouatu”, izvorul poeziei Dorinei Stoica este omul credincios, însuflețit de nobile idealuri și cuprins de sentimente înălțătoare ca ortodoxismul, mila, altruismul, fapta bună, dragostea față de țara care l-a născut, față de aproape, față de slujitorii bisericii, față de familie etc.
Spre deosebire de scrierile unor autori care nu pot fi citite noaptea, poeziile Dorinei Stoica pot fi citite în toate momentele zilelor și nopților din marea noastră trecere.
Cartea sa este mai mult decât necesară pentru educația moral-creștină a contemporanilor și a generațiilor care vor veni.
Și pentru că face bine sufletului, încheiem cu un mic fragment din rugăciunea: ,,Vino, Doamne!”

,,Vino, Doamne, mă ajută să cunosc, să înțeleg
Și cu fir de rugăciune de Tine viața să-mi leg.
Vino cu prinos de slavă, cu iubire, cu iertare,
Doamne, vino de mă scoate din păcat, din întinare.”

Petruș Andrei

Lasă un răspuns