«

»

Eva Halus în interviu cu Veronica Balaj

Completare la Chapeau:Veronica Balaj
· Țin în mână recenta sa carte : Muza des-compusă.
· Pe celălalt taler artistic e poemul, în tonalități exigente, profunde, surprinzând naturile umană și a lumii, care se întâlnesc, se transced.
· Publică la ziarul românesc Accent Montreal din 2009 rubrica de artă și cultură, uneori și redactând și rubrica de mediu și este colaboratoare la alte publicații românești, precum Candela de Montreal, Oglinda Literară din România, Observatorul din Toronto și Revista ASLRQ. În limba engleză, colaborează la Ragazine, publicație virtuală de la New-York si la The first line tot din Statele Unite, unde trimite scurte nuvele de fictiune.
· A studiat design-ul grafic la Universitatea Concordia din Montreal, jurnalismul la Universitatea de Montreal și organizare de evenimente la Consiliul Popular din cartierul Notre-Dame-de-Grace.
· Astfel dăruiește pe mai multe planuri: pictură, fotografie, poezie, jurnalism și organizare de evenimente. Este Directoare Artistică și secretară a Asociației Culturale Românești și face parte din echipa organizatorilor festivalului Internațional de Animație din Montreal (ANIMAZE). În ultimii trei ani petrecuți ca Directoare Artistică la ACR, împreună cu dna. Ala Mindicanu, dl. Paul Dăncescu și membrii comunității a participat la realizarea a 3 proiecte intergeneraționale: La Jeunesse et la sages- în paginile căreia se întrunesc autori tineri și bătrâni din Montreal, Une belle vie a toutes ages- carte de interviuri, ai căror protagoniști sunt membrii Clubului de Aur. În cadrul acestui proiect a luat interviuri, a organizat prezentări și a condus echipa de tineri benevoli. La ultimul proiect, La sagesse partagee- film documentar, a contribuit ca directoare adjunctă de proiect.
· În pictură: susține câteva expoziții personale (și colective) pe an. Dă lecții de pictură japoneză (SUIBOKU) de mai bine de zece ani, în biblioteci și case de cultură din Montreal. A fost profesoară de desen pentru copii în privat.
· Este membră ARA și membră ASLRQ.

INTREBĂRILE DE COMPLETARE:
1) De când am învățat să țin un creion în mână am fost atrasă să redau in cuvinte și imagini lumea ce mă înconjoară. Astfel, de la o vârstă fragedă descriam și pictam anotimpurile, apoi au urmat compozițiile mai complexe. La 15 ani aveam prieteni cu care formasem un grup de lectură. Ne citeam unii altora creațiile literare. Sunt foarte bucuroasă că la începutul acestei veri 2015, după 27 de ani, am reîntâlnit în Canada, pe una din aceste prietene aflată în vizită, Oltea Dragodana, care este și ea jurnalistă, scenaristă și poetă. Această revedere ne-a demonstrat că nu ne-am pierdut timpul prin tatonările noastre pe tărâm literar, pline de pasiune, din adolescență.
Prima carte de poezii (bilingvă ro., fr.), Fragmente, publicată în 2010, întrunea în paginile sale texte de prin carnetele de notițe din ultimii 10 ani. De atunci am publicat încă 2 cărți, una în română și una în engleză, toate urmând acelaș concept și format: pline de ilustrații care îmi aparțin, publicate la aceeași editură (Reflections Publishing din California). Manuscrisul celei de-a patra cărți l-am trimis de curând la Editura Cervantes din România. Am speranța că mă vor publica.
Poeziile mele se găsesc și în diferite antologii din America de Nord și România, printre care menționez: Antologia ASLRQ 2015, Cahiers de Val-David (prima antologie a festivalului Internațional al Scriitorilor și Artiștilor care se întrunesc bi-anual la Val-David), Who s Who in Poetry (Los Angeles), Beyound the Cannyons a editurii Eber & Wein din Pensilvania și Antologiile Revistei Singur, din Târgoviște.

2) Într-adevăr, am avut profesori de desen și pictură foarte buni și în România, la Institutul de Arte Nicolae Grigorescu și în Canada, la Universitatea Concordia. Am fost foarte receptivă acolo unde învățătorii mei au știut să dăruiască.
Primul meu profesor de desen, pe numele lui Ion Grigorescu, pictor de biserici, repartizat Casa de Cultură de pe strada Icoanei, din București ca profesor de desen, mi-a dat primele noțiuni în arta de a privi și reda subiectul. Nu stiu dacă mai există încă în spatele acestei case de cultură, fresca pe care am făcut-o împreună cu alți câțiva elevi și Ion Grigorescu pe un perete întreg. Este vorba de Descălecarea lui Ștefan cel Mare. Fresca este făcută din tempera preparată cu ou, după principiile frescelor și reprezintă un număr de biserici și mânăstiri și personaje într-un frumos peisaj deluros, cu pomi în floare.
La facultate în România l-am avut profesor pe dl. Șetran, un artist de talent, pictor pasionat de jazz. După ce am plecat din România în 1989, l-am reîntâlnit la un spectacol de jazz în 1992, când am fost în vizită.
Mi-au plăcut și profesorii mei de la Universitatea Concordia, Susan Hudson, P.K.L., Don, Kate și Roman, cu care am studiat design, animație și artă video, cu aparate care pot fi considerate părinții sau chiar bunicii tehnologiei din zilele noastre.
Când eram studentă la Concordia, multiculturalismul din Montreal m-a determinat să studiez și alte culturi decât cele europeene și cele de adopție. Astfel, pentru câțiva ani buni am fost fascinată de Orient (India, Japonia), însă înainte de a fi complet subjugată (în sensul de fermecată) de aceste culturi îndepărtate, am revenit la cultura quebecoisă, la acest franglais, cum i se spune aici. În ultimii 10 ani am avut norocul să vin în contact cu Comunitatea Română din Montreal, un lucru cât se poate de salutar și să îmi vorbesc dinnou limba natală. În acelaș timp am putut vedea forța uriașă pe care am avut-o să trăiesc 17 ani în afara unei societăți tradiționale românești, observând alte obiceiuri, ca pe urmă să mă reîntorc, studiind cu pasiune valorile culturale românești și înțelegând mai bine importanța unui patrimoniu cultural al tău, așa cum ți l-au lăsat strămoșii.
De șapte ani, de când frecventez ACR și CMQ am învățat multe lucruri frumoase și adevărate despre țara noastră și despre oamenii ei prezenți și trecuți, de aici de la Montreal, partajând cu comunitatea română idei și participând la finalizarea diferitelor proiecte comune, la conferințe, la spectacole, etc. Sânt foarte bucuroasă că am descoperit, încă de acum șapte ani o societate românească ce își păstrează și cultivă valorile.

3) În prezent sânt la Val-David, la Rezidența Internațională a Scriitorilor și Artiștilor, a cărei directoare este dna. Flavia Cosma, scriitoare cu peste 30 de cărți publicate în cele 4 limbi principale de circulație. Am făcut o cerere pentru bursa Jean Țăranu și am fost acceptată pentru 2 săptămâni, cu un proiect de pictură în aer liber.
4) Peste tot există competitivitate, de asta nu mă îndoiesc, însă felul meu de a fi este să creez și asta îmi justifică existența, cu toate că nu întotdeauna mi-o și întreține. Cred că fiecare are dreptul de a crea, a crea = a fi pentru mulți artiști ți scriitori. Cu toate că există fenomenul competitivității eu nu m-am gândit niciodată că trebuie să câștig o cursă, cred că am un loc al meu în suflet și în spațiul fizic, ceea ce îmi este de ajuns. Ce altceva și-ar putea dori un om, după părerea mea, decât să se exprime bine și cu folos în mai multe limbi, devenind astfel ceea ce acum 50 de ani era un vis greu de realizat: Un Cetățean Universal (după cum spunea Mircea Eliade pe la jumătatea vieții sale). Astăzi foarte mulți dintre noi pot dobândi această cetățenie, (între ghilimele), mai ușor, dacă au calitățile necesare.
Tot despre competiție aș dori să spun următoarele: creația în sine se înscrie după legi de armonie și matematică abstractă. Este o artă în plus să reușești să ai același model și pe plan existențial, dar mulți reușesc, dovadă fiind relațiile mele interpersonale cu alți artiști și scriitori, relații menținute printr-o colaborare deschisă, între oameni de cultură aflați într-o lume liberă și deasupra orgoliilor. Bineînțeles că uneori poate interveni aleatoriul, însă în mod cert avem ce învăța unii de la alții.
Cât despre cei care nu își pot stăpâni Ego-urile? Asta e problema lor!
5) Singurătatea? În marea majoritate a timpului cred că nu suntem niciodată singuri. Când nu e nimeni în jur scriu sau pictez, dialogând cu mine și cu Universul. Așa s-au născut cărțile mele: în „singurătate”. „Muza des-compusă”, ultima mea carte publicată, despre care vreau să vă vorbesc, reciclează sentimentul pierdut al iubirii în lumea fizică, prin poezie. Iubirea mi-a arătat ce frumoasă poate fi lumea prin ochii celor care le pasă, iar sentimentul acesta nu vreau să-l pierd, așa că scriu.
„Muza des-compusă” se înscrie într-o arie luminoasă, prin mesajul poeziilor și ilustrațiilor care le acompaniaza (lumea mea luminoasă), însă am recunoscut, de la bun început că scrisul nu este „eliberator”, pentru că el redă o perspectivă care vine în contact cu lectorii, cu o lume de idei deja formată și prin urmare nu ai cum să cunoști rezultatul final: ce devine o carte după ce este citită de alții. Cartea este un copil al tău, bine crescut, care trebuie să înfrunte lumea singur.

Lasă un răspuns