«

»

Dimitrie Grama: Patriotismul la români

Dimitrie GramaCateva generalizari si concluzii.

Ce este, in fond, adevaratul patriotism? Cum poate el fi deosebit de nationalism sovin sau de diverse forme de propaganda indoctrinatorie? Nu exista multe studii despre patriotism si parerile academicienilor si cele ale filozofilor sunt destul de diferite si reflecta, in mare, apartenenta spirituala si social-politica a ganditorului in stradania lui personala de acceptanta a unor norme subiective si de identificare cu patria si cu natia din care face parte.
Stephen Nathason (1993, 34-35) incearca sa defineasca patriotismul prin:

1. Afectiune speciala pentru propria patrie.
2. Identificare personala cu tara.
3. Grija speciala pentru binele tarii.
4. Consimtirea sacrificiului personal pentru binele patriei.

Deci, doar „dragostea de tara” exprimata demagogic de la tribunele
parlamentare, la TV, la stadion sau la cafenea, nu este de ajuns si nu
poate fi acceptata ca patriotism. E mai degraba vorba de interes
social-politic, sau de mandrie superficiala, trecatoare.
De asemenea de multe ori, notiunile de patriotism si nationalism sunt
confundate una cu alta si pe buna dreptate, deoarece este destul de
complicat sa iubesti doar locul=patria (patriotism) facand abstractie de
popor=natia (nationalism).
Lord Acton (Acton 1972, 163) a comparat nationalismul si patriotismul ca
fiind „afectiune si instinct” versus o „relatie morala”, spunand ca
nationalismul este conectia noastra cu rasa, care este implicit naturala
sau fizica, pe cand patriotismul este constiinta noastra fata de
obligatiile morale in comunitatea politica in care traim.
George Orwel zice ca nationalismul este carmuit de dorinta de putere si
este deci de natura agresiva, pe cand patriotismul reprezinta afinitatea si
devotamentul fata de un loc anume si fata de modul de viata de acolo, dar
fara ambitia de a impune altora aceste sentimente. Patriotismul este, deci,
de natura defensiva.
Pe langa cei care glorifiaza patriotismul, exista si multi critici, unul
din ei fiind Leo Tolstoy care gaseste ca patriotismul este si „tampit” si
„imoral”. Este tampit deoarece orice patriot considerra propria tara ca
fiind cea mai exceptionala din lume si imoral deoarece ne indeamna sa
promovam interesele propriei patrii pe socoteala altor natii si pe orice
cale, chiar si prin razboi si exterminare si acest lucru este in totala
disarmonie cu cea mai fundamentala regula de moralitate, care ne indeamna
„sa nu facem altora ceeace noi nu vrem ca ei sa ne faca noua”, (Tolstoy
1972, 97).
Mai recent, teoreticianul politic American, George Kateb, argumenteaza ca
patriotismul reprezinta o greseala dubla: este o eroare morala si sursa
acesteia este, tipic, o stare de confuzie mintala (pentru aprofundare:
Kateb 2000, 901), pe cand Simon Keller studiaza patriotismul din
perspectiva omului care „crede in niste norme etice locale”.
Lumea a discutat si si-a exprimat ideile despre diverse forme de patriotism
incepand din antichitate , continuand cu Machiavelli (1518, 1998, 515),
adeptul patriotismului extrem si terminand cu patriotismul moderat a lui
Primoratz.
In 1979 Dolf Sternberger introduce termenul „patriotism constitutional”
(verfassunpatriotismus) care este reluat si reactualizat de Jurgen Habernas.
Amandoi, inca umbriti de constiinta proasta a national-socialismului german
din anii 1930-45, incearca cu disperare sa disocieze si sa desparta total
patriotismul de nationalism, venind, cum de obicei vin filozofii germani,
cu niste explicatii greoaie si de ne-nteles.

Multe idei, multe teorii, dar eu cred ca in materie de patriotism si
nationalism, fiecare om isi are ideile si sentimentele lui proprii, formate
in timp, atat de mediul in care a crescut si s-a format ca individ matur,
cat si de nivelul de intelepciune si moralitate pe care acea fiinta umana a
putut sa-l atinga.
Romania actuala este o natiuna tinara formata din trei grupuri importante,
care pina nu demult s-au considerat ca fiind etnii de sine statatoare:
moldoveni, regateni+olteni si ardeleni+banateni. Acesti oameni au trait
separat unii de altii constituiti in principatele respective timp de
500-600 de ani si, cu toate ca imparteau o limba asemanatoare, nu comuna
(nici acum nu inteleg fara dictionar Letopisetul Tarii Moldovei), de multe
ori s-au razboit.
In timp de pace, nu-mi vine sa cred ca vreun banatean isi batea capul cu ce
se intampla cu „fratii” lui moldoveni sub Stefan cel Mare sau invers.
Probabil ca 90% din oamenii de rand habar nu aveau ca exista Muntenia sau
Basarabia si de aceea sunt convins ca de-a lungul secolelor a existat (si
poate ca mai exista) o suspiciune reciproca si chiar sentimente de dusmanie
intre romanii din diferitele principate. Doar patriotismul actual bazat pe
basme istorice si nu pe date, exagereaza sentimentul de „romanism”, de
„fratie” si dorinta de uniune a romanilor din toate tinuturile daco-trace.
Nici acum, de fapt, nu exista aceasta dorinta socotind situatia aromanilor
din Macedonia si Grecia sau a moldovenilor din Republica Moldova sau a
celor din Valea Timocului. Din cand in cand, un foc de paie, o rabufneala
de patriotism, care trece altfel repede, ca un fel de gripa.
Pe vremea lui Mihai Viteazul, secolul XVII, deci destul de recent, nu
exista nici un fel de patriotism sau sentiment national generalizat la toti
„romanii” si de aceea efortul de unire a lui Mihai Viteazul a „tuturor
romanilor” a foc un esec exemplar si rusinos pentru cei care idealizeaza
unitatea nationala de la Burebista incoace. De asemenea, se poate ca
ambitia lui Mihai Viteazul de a „unii” cele trei principate, a fost una
politica. Un simplu act de cucerire a altor teritorii, fenomen obisnuit in
acele timpuri.
Exemplul Romaniei nu este unic in Europa. Asa a fost si in Italia pina la
Garibaldi si in Germania pina la Bismark, ca sa nu mai vorbim de Marea
Britanie, unde si acum, englezii, scotienii, irlandezii sau celtii din
Wales se considera etnii aparte si dau dovada in primul rand de
„nationalism si patriotism local”.
Italienii din Toscana nu se identifica cu cei din Sicilia si catalanii sau
bascii nu-i suporta pe spanioli.
Cred ca romanii cu privire la nationalism local se comporta la fel ca
fratii lor europeni din alte tinuturi ale continentului si de aceea suntem
inclinati spre barfa si generalizari.
Cine nu a auzit si acceptat fara sa se revolte diverse comentarii sau chiar
insulte la adresa tuturor moldovenilor sau a oltenilor, dambovitenilor sau
ardelenilor. Puturosi, betivi, curvari, corupti, smecheri, grei de cap,
hoti, etc., etc. sunt cuvinte cu care descriem, nu un individ ci sute de
mii, chiar milioane. Nu exista nici macar exceptii!!
Si apoi mai sunt si tiganii, care cu toate ca au trait pe meleagurile
noastre de cel putin 250 de ani si din care o buna parte s-au integrat
incat nici nu mai poti sa-i deosebesti de romanii get-beget in grai, gust
sau obiceiuri, sunt tratati altfel. De la caz la caz. Daca-i muzician
faimos, celebru, ne mandrim cu el ca-i roman, dar daca-i cersetor la Roma
sau Paris il injuram ca ne face de ras.
E normal, e in firea noastra sa fim asa si de aceea ma intreb cata
ingaduinta si cat efort am depus noi romanii ca sa acceptam si alte natii
cu care sa convietuim in noua patrie, Romania? Poate ca am facut tot ce am
putut face si poate ca un anumit ritm al evolutiei unei societati nu poate
fi schimbat doar de mofturile unor asa-zisi intelectuali ca subsemnatul. In
fata istoriei trebuie sa dai dovada de umilinta si de rabdare.
Ceeace de multe ori ma frapeaza este faptul ca romanul se considera si,
pina la o anumita limita, chiar este patriot adevarat, accepta cu destul de
multa usurinta o clasa politica corupta si irresponsabila. O clasa
conducatoare care, asa cum vad eu lucrurile de aici, este total lipsita de
patriotism si care da un exemplu execrabil generatiilor ce vin si mai ales
ne compromite international.
Fara nici o abtinere, elvetienii, nemtii, francezii, italienii, spaniolii
si altii isi permit sa ne trateze de hoti, curve, puturosi, cersetori.
Citesc in ziar, vad la televizor si nimeni nu le raspunde!
Cum isi permit olandezii, englezii, spaniolii, francezii si mai ales
germanii sa ne invinuiasca pe noi de discriminarea tiganilor, cand eu au
produs genocid dupa genocid pe toate continentele timp de sute de ani!? Cat
de scurta este memoria omenirii si cate circumstante atenuante li se pot
accepta invingatorilor?
Oricum, noi romanii, ne putem mandri cu faptul ca, in general, am stat in
banca noastra si ca nu am ravnit la teritoriul si avutia vecinilor, ba din
contra am acceptat sa vina si sa se stabileasca la noi si alte natii si, cu
toate ca din cand in cand, am mai injurat si amenintat cu pumnul in vant,
romanii au trait in armonie cu orisicine. Om bun la suflet de la natura!
Cel mai frumos si nobil act de patriotism la romani este Generozitatea cu
care si-a impartit de-a lungul secolelor si inca isi mai imparte si bogatia
si saracia cu toti cei care il accepta asa cum e el, un om printre alti
oameni.

Dimitrie G. 11/8 2015

Lasă un răspuns