«

»

Gheorghe Ionaşcu: Revedere absolvenţi CNRV Roman


Dragi colegi, absolvenți ai Liceului (Colegiu Naţional) Roman Vodă! Vă reamintim că, potrivit tradiției, ne revedem marți 8 septembrie (de Sf. Maria), ora 13,00, la Casa Universitarilor din București, str. Dionisie Lupu, pentru un prânz colegial, la gradină. Precizam că revederile colegilor de liceu de la Roman Vodă în București datează din anul 1946, când erau organizate câte două anual. Era prezent şi profesorul Holingher senior, iar apoi şi fiul său, tot profesor.
Noi (eu şi Vasile Popovici) eram cei mai tineri şi am fost invitați in 1964, când eram studenți. Se organizau câte două întâlniri pe an, iarna la restaurantul Bulevard, vis a vis de Cercul Militar Naţional, iar vara la Restaurantul Pescăruş, pe malul lacului Herăstrău. Pentru anul 2015 ne-am propus să reluam tradiția şi să organizăm tot două revederi ale Romanvodiştilor: prima de ziua Unirii Moldovei cu Ţara Românească, pe 24 ianuarie, iar a doua de Sfânta Maria, pe 8 septembrie.

[flickr_set id="72157665296496575"]

Va fi anunțată şi conducerea Colegiului Naţional Roman Voda si redacția ziarului Ziarul de Roman. La Muzeul Colegiului Naţional, din casa/vila lui Calistrat Hogaş sunt afișate fotografii ale întâlnirilor din ultimele decenii.
La buna revedere peste o lună! Fiţi sănătoşi!
23 august 2015

Conf. univ. dr. arhitect, Gheorghe Ionaşcu  (promoția 1959)

Lasă un răspuns