«

»

Medalion de scriitor: Voichiţa Pălăcean Vereş sau mierea din cuvinte

VERES-Voichita-XWB

Intimitatea ideilor din proza scriitoarei Voichiţa Pălăcean Vereş nu se află în unghiul timidităţii, al crispării vârstei, ci este în perioada maturităţii lucide, cu bună ştiinţă, până la subtilitate. Citind opera scriitoarei clujene, formată din nuvele şi romane, dar şi din publicistică, bine cotată de colegii de breaslă, mă face să afirm că un portret de scriitor merită să aibă loc în Istoria Literaturii Române, pe motivul că opera acestei autoare are dreptul să fie aşezată în depozitul de valori al naţiunii noastre.

Sub raport istoric, călătoria în sufletul omului a presupus pătrunderea în psihologia persoanei, necesară sau afectivă, dintr-un suflet în altul, exploatând acţiunile personajului. Fapt ce-l descoperim în romanul „Ciocolată amăruie” (debut editorial), apărut în anul 2007, unde elemente autobiografice conturează viaţa dăscălimii, de unde autoarea a evadat, sub masca personajului Irina.

Călătoria prin psihologia personajelor continuă în romanul „O picătură de sânge”, apărut în 2008, unde o familie porneşte în căutarea copilului lor „moştenitor genetic”, în condiţiile când ei au acasă un copil, pe care nu-l recunosc. Astfel soţii Maier plonjează într-un conflict la capătul căruia îi aşteaptă deznodământul. Spre deosebire de acest roman în „Colecţionarul de cactuşi”, apărut în anul 2010, autoarea retrăieşte alături de personajele sale drama unei familii de-alungul a patru generaţii, unde o familia are de suferit datorită intrusului Nemeş, octogenar, datorită intrigilor acestuia întreaga familie are de suferit. Romanul este o dramă ce se desfăşoară pe parcursul unui secol. „Colecţionarul cactuşi” este o metaforă pentru intrasingenţa şi ranchiuna apărută între personajele cărţii.

Călătoria în sufletul personajelor continuă în romanul „Cinci zile în septembrie”, unde un grup de femei discută despre sinucidere. Treptat, printr-o analiză mai profundă a faptelor, printr-o introspecţie în adâncimile celor mai ascunse gânduri, fiecare dintre cele patru personaje constată că se lasă amăgite de cotidian, de aparenţe, se automistifică. Cele mai dragi vise le-au fost amânate sau înăbuşite în rutină, în convenţional, în respiraţia anostă, incoloră a fiecărei clipe. Încurajate de bucuria prieteniei regăsite peste ani, tot atât de pură, de reală, din confesiunile ce şi le fac, ele constată că trăiesc alte stări sufleteşti decât credeau, fără a le fi conştientizat. Descoperă, după discuţii îndelungate, că a te sinucide este o mare prostie.

În atmosfera de cozerie ce le învăluie asemenea „Fecioarelor despletite” ale Hortensiei Papadat-Bengescu, cele patru dame îşi descoperă energii sufleteşti puternice, forţa unor individualităţi rebele, capabile de impulsuri surprinzătoare.” Aminteşte undeva Antonia Bodea. Călătoria prin sufletele personajelor este complexă şi diversă în culegerea de povestiri In romanul de proză scurtă „Unde se adapă fluturii”. Despre această carte scriam nu de mult, concluzionând: „E mult fast emoţional, multă lumină în prozele Voichiţei Pălăcean-Vereş şi mai ales multă poezie în descrieri! În povestirile sale, fuzionează o sensibilitate fragilă şi o percepţie inflamată de melancolii secrete. Acest nou volum o aşează pe autoare în galeria celor mai bune prozatoare contemporane din Transilvania”.

În ansamblu opera, de până acum, a scriitoarei şi editoarei Voichiţa Pălăcean Vereş, reprezintă acel strat originar profund din care îşi trag substanţa narativă toate planurile pe care s-a desfăşurat multipla sa activitate de creaţie. Dotarea sa sufletească constituie un neobosit şi totodată un viguros nissus formativus, evident şi manifest în străduinţa sa permanentă de a construi, indiferent de originea şi natura materialului cu care spiritul său intră în atingere.

Adăugând la această operă şi antologiile pe care le publică trimestrial, scoţând la lumina tiparului multe talente, florilegii ce ne conving că activitatea de mecenat, de editoare, conducătoare de cenaclu şi ofiţer de presă al Ligii Scriitorilor Români, este o ardere în slujba culturii române.

Al Florin Ţene
Preşedintele Ligi Scriitorilor Români
Membru corespondent al Academiei Americană Română

Lasă un răspuns