«

»

Dorel Schor – ziceri

Dorel-Schor* Ca să fii considerat deştept, ai nevoie de câţiva proşti prin apropiere.

  • Cu cât vine mai multă lume, cu atât te simţi mai izolat.

  • E mai convenabil să greşeşti cu toată lumea decât să ai dreptate de unul singur.

  • Nu l-a ascultat nimeni până ce nu a tăcut.

* Am pus eu capăt discuţiei… Numai că discuţia avea două capete.

* Pentru ca o minciună să fie crezută e bine să fie incredibilă.

* Anunţ publicitar: „Vindem orice”. Te ia cu groază…

* Nu fi încrezut. Astăzi nu e bine să ai prea multă încredere în nimeni.

* Unii luptă pentru dreptate… Alţii se mulţumesc cu restul.

* Îngâmfarea se plăteşte, dar modestia costă şi mai mult.

* Când bârfele se ajung devin informaţii…

* Si ministrul de interne iese din când în când până afară.

* Uneori nu ştii de unde bate vântul decât după ce ţi-ai udat pantalonii.

* Cui nu-i dai voie să vorbească, până la urmă urlă…

* Optimiştii speră. Pesimiştii s-au lămurit deja.

* Cum se cheamă acela care face amor propriu?

* Specialist in falsuri se numeşte şi cel care le face şi cel care le decoperă.

* Ateismul se bazează pe toate religiile.

* Există lozinci incendiare dar, slavă domnului, există şi lozinci pompieristice.

Lasă un răspuns