«

»

Eugen Dorcescu: Dorul

Olimpia - Octavia                                   (Olimpiei–Octavia)
Dorul
e fereastra cenuşie,
în zori,
spectralizând
maligna, saturata-mi
de dor
insomnie;
dorul
sunt orele zilei,
tânjind, ofilite,
lunecând,
aşternându-se,
ca nişte thanatice
flori,

lângă urna ta cu cenuşă,
în inima mea,
în inima
ce-a devenit,
şi ea,
între timp,
cenuşie;
dorul
sunt nenumăraţii mei paşi
fără drum,
dorul
e tăcerea moartă din
cuvintele mele;
dorul
e gustul de
cenuşă şi scrum
din pâine, din
lacrimi, din paharul
cu apă, din
ale dimineţii
sinistre cafele;
dorul
e chipul morţii,
e al morţii sibilinic
discurs,
ce se insinuează în
rugăciune, ce-mi
susură,
necontenit,
în auz,
ce stăruie
pe ale amintirii
retine;
dorul
e strigătul meu peste abis,
hohotit şi confuz…
Doru-i distanţa
de neconceput,
de nestrăbătut
dintre mine şi tine.

*Foto: Olimpia – Octavia Berca, soţia poetului Eugen Dorcescu. Portret în gips patinat de Aurel Gheorghe Ardeleanu.

1 comment

  1. Eugen Dorcescu

    Vă mulțumesc, distinsă Doamnă Emilia Țuțuianu! Recunoscător, Eugen Dorcescu

Lasă un răspuns