«

»

Constantin Bostan: Poesis


Constantin BostanEterna regăsire

Ascultă …
ascultă, iubito …
oprește măcar și o clipă
neastâmpărul buzelor tale
înfipte la mine-n pomeți …
lasă-mi pleoapa închisă în tine
și-ascultă …
ascultă murmurul apei
ce urcă sisific la noi în pereți …

Ascultă …
ascultă, iubito …
oprește măcar și o clipă
alintul de jar al mâinilor tale,
chiar și în moarte de-ar fi
să mă-ntorci …
lasă-mi visul dormind
între coapsele tale
și-ascultă …
ascultă tremurul apei
regăsindu-și ecoul
în nisipul de scoici …

Neșansă
                        Pentru o viață sănătoasă,
                        faceți mișcxare
                        cel puțin 30 de minute pe zi …

Ascultător,
la ceas cu parfum de chindie,
dar încă pe zi,
mi-am luat umbra din fotoliul
veșnic vecin cu televizorul,
pornind îmbătați de-o suavă chimie
chiar prin pădurea de blocuri …

Pășeam amândoi visători,
adulmecându-ți glezna, iubito,
călcând precaut,
cu ochi inundați de lumini,
pe malurile cu borduri și pavele
ale râurilor de mașini
sfidător curgătoare în ambele sensuri …

Din când în când,
ascunzându-se după trunchiuri de bloc,
Soarele îmi topea bunătatea de umbră
în peisajul unduind emergent,
lăsându-mă singur: reper univoc,
complet inutil și buimac,
în bătaia tobelor de eșapament …

Așa s-a produs și inerentul dezastru:
împurpurând geana de hăuri
la sânul cărora iar avea să se-nchine,
El, cel sătul de beton, de albastru,
a dispărut dimpreună cu umbra-mi
ce mă ducea, doritor și măiastru,
spre raiul din tine …

Nu aș putea …

Astăzi
am ieșit în balcon – uitasem de mult
accesoriul acesta
surogat din beton (eventual cu glasvand)
pentru grădină, pădure, curte
sau parc
sunt obosit … Plictisit … Și foarte singur –
tu ai fost mai în zori, la cafea.
Privesc absent cerul pustiu,
strada pustie,
balconul pustiu; mă uit chiar
și la mine, cel atât de stingher …

De la un timp,
prind să văd cât de plin și de viu
e la alții:
color și alb-negru, de-avalma și-n seturi,
cămăși, pantaloni, cearșafuri, fețe de pernă,
bluze, maieuri, ciorapi, eșarfe, șosete
și alte plăcute utilități,
grațios grupate
pe mărimi și
pe sexe.

După alt timp, intrigat,
încep să gândesc
ce-aș putea să ofer
la fel de galant, policrom și spontan.
E greu … Complicat … Aici, lângă mine,
e doar un dulap.

Ai dreptate, mă-nșel:
port în mine – noian – amintiri:
oricând aș putea etala, prin urmare,
câte-o frântură, câte un set.
Numai că e și … un mic
(insurmontabil, chiar) impediment:
slab de înger / de fire,
nu aș putea niciodată, sunt sigur,
să văd cum atârni
în cârlige …

din vol. De fragoste şi de beton, Ed. Junimea, 2015

 

Lasă un răspuns