«

»

Imperiul jocului şi al imaginarului

COPERTAFiecare copil este un microcosmos, înlăuntrul fiecăruia putându-se derula numeroase roluri, echivalentul subiectiv al rolurilor sociale, dar şi al altora. Universul copilăriei este asemenea unei poveşti magice, plină de duioşie, mirare, inocenţă, puritate, naturaleţe şi firesc. Orele de desen şi muzică îi ajută pe copii să facă primii paşi în dezvăluirea lumii artelor şi creativităţii umane, deschizându-le universul frumosului artistic. Micul ,,artist” regăsindu-se în lucrarea sa cu o anume satisfacţie emoţională ce se corelează cu funcţia sa creativă. Elevul, un adevărat ,,mic creator”, sub atenta îndrumare a profesorilor, se apropie de realitate, o cercetează şi o supune unui proces complex pentru a-i smulge secretele, prezentând în final privitorilor viziunea sa asupra subiectului. Astfel , sensibilitate, umanism, valori morale, tradiţii şi modele istorice din vechime sunt prezente în creaţiile elevilor din albumul Cultură, Artă şi Educaţie, semnat de dr. Otilia Mircea şi apărut la Editura Muşatinia din Roman, lucrări realizate într-o manieră personală, îmbinând tehnici şi materiale moderne pentru a crea o punte de legătură între vestigii arheologice şi lumea copilăriei de astăzi.
Revista Melidonium promovează şi prezintă lucrările elevilor din judeţul Neamţ, găzduite de expoziţia Cultură, Artă şi Educaţie, vernisată la Muzeul de Istorie Roman, ca o recunoaştere a creativităţii copiilor şi încurajare a lor de a continua frumoasa preocupare din orele de şcoală, ce leagă tradiţia şi trecutul istoric cu prezentul copilăriei micilor artizani, lucrări care se regăsesc în paginile albumului de faţă. Astfel de proiecte contribuie în bună măsură la conturarea personalităţii viitoarelor generaţii, făcând parte din cele mai importante piese dintr-un puzzle de perspectivă în descoperirea valenţelor creatoare ale tinerilor.
Felicitări distinsei doamne Otilia Mircea pentru realizarea volumului: Cultură, Artă şi Educaţie, pentru asumarea acestui proiect generos, felicitări şi copiilor, care au răspuns cu entuziasm proiectului, creând mici bijuterii, inspirate de obiectele descoperirilor arheologice, lucrări care constituie materialul acestui album.
În paginile acestui volum sunt prezentate lucrări realizate de elevi de la: Școala Gimnazială Vasile Alecsandri Roman, Școala Gimnazială Mihai Eminescu Roman, Colegiul Național Roman Vodă Roman, Școala de Artă Sergiu Celibidache Roman, Liceul Tehnologic Vasile Sav Roman, Școala Gimnazială Alexandru Ioan Cuza Roman; Școala Gimnazială, Comuna Gâdinți, Școala Gimnazială Nr. 1 Pildești; Școala Gimnazială Alexandru Ioan Cuza Roman, Școala Gimnazială, Comuna Ion Creangă, Școala Gimnazială Otilia Cazimir Cotu-Vameș, Liceul Tehnologic Spiru Haret Piatra Neamț, Şcoala Gimnazială Făurei.

Editor, Emilia Ţuţuianu

[flickr_tags user_id="76141497@N02" tags="albumotilia"]

Lasă un răspuns