«

»

Virgil Răzeşu – Am ridicat o catedrală

Razesu-Virgil1Ne-a izbit Dumnezeu sau soarta cu zeci de morţi şi încă şi mai mulţi suferinzi pe vecie. Dar n-am învăţat nimic din toată catastrofa. Încă mai scormonim în mormanul de cenuşă fierbinte şi căutăm explicaţii care de care mai abracadabrante sau modalitatea de a scoate cât mai mult capital. De orice natură, numai omenesc nu.
Nu ne mai ajung vorbele, confruntările şi talk-showurile care macină zi şi noapte vorbe de prisos, care nu duc nicăieri sau duc oriunde numai acolo unde trebuie nu. Carnagiul de la „Colectiv” va cunoaşte uitarea, ca şi zăpezile, inundaţiile şi seceta. Nu am nici o îndoială că vor urma cutremurele, uraganele, norii de lăcuste şi, fără doar şi poate, bolile şi epidemiile. Am lăsat la urmă războaiele şi refugiaţii fiindcă nu mai pot veni. Au venit deja.
Vom număra lunile, apoi anii şi deceniile de la episodul „Colectiv”, parcă predestinat să ne amintească de cealaltă catastrofă a colectivului CAP-ist, care a presărat pământul ţării cu nenumărate gropi comune, vieţi curmate fără rost şi cruci. Mai scriu cărţile noastre de istorie despre el ? Nu, nici vorbă, mai importanţi sunt hairstiliştii şi primadonele de duzină.
Nu am fost indiferent niciodată faţă de suferinţele nimănui, individuale sau de grup. O semnificaţie cu totul şi cu totul specială acord evenimentelor tragice de la clubul ucigaş, mai ales că sunt convins că nu vor rămâne izolate sau singulare. Lor le îi închin versurile de mai jos, mărturisind speranţa că Tudor Gheorghe, rapsodul nostru fără egal, le va oferi haina melodică meritată şi o va include în repertoriul său.

Nuuuuuu !

Oameni buni, luaţi aminte
Ce vă spun acum nu este
Basm de adormit copiii,
Vorbă-n vânt sau păcăleală
Fantezie ori poveste.

Într-o noapte înstelată,
Tineri dornici de lumină
Şi de viaţă-adevărată
Au sorbit-o-ntr-o clipită
Au trăit-o dintr-o dată.

Minţi bolnave şi uscate
Doar de bani înceţoşate
Le-au întins cruntă momeală
Într-un hâd subsol netrebnic
Sclivisit cu poleială.

Ce era menit să fie
Pentru suflet bucurie
Pentru minte sărbătoare
S-a schimbat în iad şi moarte
De jale aducătoare.

Zeci de tineri fără vină,
Martiri fără de cunună
S-au dus. Ţara li se-nchină
Că au despuiat mişeii
De urât şi de minciună.

Catedrala voastră-i gata,
Acolo la „Colectiv”.
Fără ziduri şi cupole
Doar cu chipurile voastre
Pe-un imens tablou votiv.

Dormiţi paşnic sub zăbranic,
Că nu aţi murit zadarnic,
Ne-aţi trezit din inerţie
Ne-aţi arătat Drumul, Calea,
Veşnică icoană vie.

Virgil Răzeşu – Piatra Neamţ

Lasă un răspuns