«

»

Dorina Stoica, poeta care pune „zâmbete deoparte pentru zile înnourate“

La sfârşitul anului trecut, am primit, cu bucurie, volumul de versuri intitulat „Ochiul curat“, apărut la Editura Pim, Iaşi, 2015, sub semnătura poetei Dorina Stoica, despre a cărei activitate literară cunosc puţine detalii. Am reţinut, de pe ultima copertă a acestei cărţi, că, începând din anul 2008 şi până în 2014, Dorina Stoica a publicat alte şapte volume.
Am lecturat cu plăcere poeziile grupate în acest nou volum care impresionează şi prin grafica semnată de Mihai Cătrună.
„Ce vină au florile că m-am născut în zodia risipitorilor / de Lumină“, se întreabă poeta într-o frumoasă poezie „aşezată“, nu întâmplător, pe una dintre primele pagini ale cărţii a cărei copertă are culoarea cerului senin. Aproape în toate poeziile sale Dorina Stoica face risipă de „lumină“: „Spânzurate de aripi, / nişte păsări alunecă lin spre zarea albastră. //…// De prea multă lumină / trandafirii se-ntrec / în culori parfumate.“ (Dimineaţă – pag.112) sau: „O linişte parfumată vesteşte răsăritul de soare…Îmi cresc rădăcini cu viteza luminii.“ (Caniculă – pag.129). Stăpânind bine arta poetică, înzestrată cu o sensibilitate cum rar mi-a fost dat să descopăr la un poet al zilelor noastre, Dorina Stoica este o îndrăgostită care nu ezită să-şi exprime iubirea, sinceră şi nedisimulată: „Ne vom găsi în zări, sau mai departe / Pe-acest pământ, sau cine ştie unde, / Şi nimeni nu putea-va-ne desparte, / Vom dispărea în lume, ne-om ascunde.//…// Vom umple casa ţărănească de copii, / Iubindu-ne pe fânu-abia cosit, / Şoptindu-mi, tu, o poezie ce n-o scrii, / Iar eu cu grija de-a fi fericit.“ (În altă viaţă – pag.78)
În versurile sale, autoarea acestui volum încearcă, şi reuşeşte să ne demonstreze că „munţii desenaţi pe zare / au vârfurile golaşe văruite cu ninsoare“ (pag.121) iar „oamenii care scriu poezii / sunt atinşi de aripi de îngeri.“ (pag.117).
Dorina Stoica se exprimă la fel de bine în prozodia versului clasic, respectând ritmul şi rima, dar şi în versul liber care „curge“ precum lava incandescentă a unui vulcan nestins: „Versul meu să fie apă cristalină, / Zâmbetul deschis, privirea senină, / Fapta înţeleaptă, trupul potolit / Şi câţiva duşmani să-i am de iubit.“ (Ochiul curat – pag.127) sau: „Nu mi-ai cules florile albe, / ca nopţile insomniace / în care ţi-am scris poezii de dragoste, / pe care nu le vei citi niciodată.“ (pag.40). Am remarcat claritatea şi sinceritatea discursului liric al poetei care priveşte lumea din jurul său cu „ochiul curat“. Impresionează în versurile sale sensibilitatea metaforelor, afectivitatea şi optimismul care lasă să „transpire“ un zbucium ascuns într-un discurs captivant, mai ales în poeziile de dragoste: „Fără tine sunt un copac fără frunze, / o zi mohorâtă de decembrie, / o fântână fără apă / un fluture fără aripă, / un înger fără Dumnezeu, / o privighetoare răguşită, / un peşte ce se zbate / pe nisipul fierbinte.“ (pag.38)
Dorina Stoica ştie să-şi cucerească cititorii prin muzicalitatea, candoarea şi nostalgia universului său liric: „Fă-ţi jucării din soare, nori, vânt, / Bucură-te de fiecare cuvânt. / Umple-ţi acum inima de lumină / Zbori ca pasărea, spre zarea senină.“ (Să fii simplu – pag.133) sau: „În schitul de lemn de la marginea zării / Nişte călugări deapănă rugăciunile serii.“ (Noapte de vară la munte – pag.121).
Aş putea spune, fără teamă că greşesc, după lecturarea acestui volum, că Dorina Stoica este o poetă romantică, versurile sale fiind caligrafiate cu o peniţă de aur, care vibrează la fiecare tresărire a inimii: „de fericire / respir iubire / cu mireasmă / de petunie / şi de busuioc înflorit //…// sufletul e ud de lacrimi / îl pun la uscat / pe curcubeu“ (Plouă – pag.22).
Dorina Stoica ne dovedeşte că poezia este singurul ei mod de a supravieţui, de a respira, de a iubi, de a visa. Versurile sale curg, în cascade, precum apele repezi şi cristaline ale unui pârâiaş de munte, grăbite să ostoiască setea câmpiilor înflorite şi răsfăţate de soare. Recunosc sincer, că arareori mi-a fost dat, în ultimii ani, să trăiesc o bucurie atât de profundă, pricinuită de Poezie. Pe iubitorii de poezie adevărată îi invit să pătrundă în catedrala pe care o înalţă, prin cărţile sale, Dorina Stoica. Vor trăi o minunată sărbătoare şi nu vor dori să o părăsească în grabă.

Ioan Vasiu

Lasă un răspuns