«

»

Ştefan Dumitrescu – versuri

stefan-dumitrescuHYMN OF THE WORLD ON FIRE

The wild woman was running in the world
As if she had been a mouse in a cage
The sky was lighted as if it were a fire
But who noticed what it was happening?

In the village people could hear the lamps sizzling
The one who used to wash the sea every day
Had gone to the shore and was roaring with laughter
Oh, but he couldn`t see his face was on fire

And no one took pity on the wild woman
Who was spining round as a lion in the cage
All the people had hidden in their dreams
But the world was on fire

IMNUL LUMII ÎN FLĂCĂRI

Femeia sălbatică alerga prin lume
de parcă era un şoricel într-o cuşcă
cerul era luminat ca de un incendiu
însă cine-şi dădea seama ce se întâmplă

în sate se auzeau lămpile cum sfârâie
cel care spăla marea în fiecare zi
ieşise pe ţărm şi râdea în hohote
vai, însă el nu vedea cum faţa îi luase foc

şi nimănui nu-i era milă de femeia sălbatică
ce se-nvârtea ca o leoaică nebună în cuşcă
toţi se ascunseseră în visurile lor
însă lumea începea să ardă în flăcări

HYMN OF EVAPORATION

The trees were red just like some hot strengths
So they lighted all the valleys
And the actress found herself on a field
As a hind passing with its young ones

Hey, heigh heigh, where is the painter of ideas?
He would paint her if he saw her and then
He would lock himself in the town and sing with loud voice
And the town would be on fire

But everything passed in this world
And after all that came malancholia
As an antique autumn over orchards
In which everything was evaporating.

IMNELE EVAPORĂRII

Pomii erau roşii ca nişte rezistenţe încinse
astfel că luminau toate văile
şi actriţa se văzu pe o câmpie
ca o ciută trecând cu puii după ea

ei, hei, hei, unde este el pictorul de idei
s-o vadă ar picta-o apoi s-ar încuia în oraş
de unde ar cânta în gura mare
şi de la vocea lui ar lua foc oraşul

însă toate treceau pe lumea aceasta
şi-n urma lor venea melancolia
ca o toamnă antică peste livezi
în care se evaporau toate lucrurile

OH, HOW MUCH WE RUN IN THIS WORLD!

Oh, how much we run in this world and see
But we still return in city’s square
And the look falls away of the eyes
As some pieces of glass

Don’t lose your mind
This is the entire secret of life
Because once we are on the mountain
We are air for thousands of years

Hey, heigh, heigh what will be then?
A melancholy as an endless field
In which you will lose your mind as electrocuted
Because of too much yellow.

O, CÂT ALERGĂM PRIN LUME

O, cât alergăm prin lume şi câte vedem
şi tot în piaţa oraşului ne întoarcem
şi privirea ne cade de pe ochi
ca nişte plăci de sticlă

să nu înnebuneşti dinainte
acesta e tot secretul vieţii
pentru că o dată ajuns pe munte
de mii de ani suntem aer

ei, hei, hei şi ce va fi atunci
o melancolie asemenea unei câmpii nesfârşite
în care de atâta galben
vei înnebuni ca electrocutat

Lasă un răspuns