«

»

Pledoarie în numele trandafirului albastru

Am din nou (după „Prin vămile vieţii”-2008) onoarea de a prefaţa una dintre cărţile doctorului Virgil Răzeşu care, după ce a renunţat la bisturiul de cunoscut şi apreciat chirurg, a devenit, sub imboldul spiritului său etern novator, un scriitor talentat şi prolific.
„Trandafirul albastru” este o scriere dedicată de către autor fratelui său, numit în carte Matei Dumitraşcu.
A scrie despre o persoană apropiată, rudă sau prieten, este extrem de riscant. Autorul este expus în permanenţă pericolului de a cădea în capcana subiectivismului şi, ca urmare, îşi poate face loc printre pagini, chiar fără voia celui care le scrie, idealizarea personajului peste limitele plauzibile.
Nu este şi cazul cărţii de faţă, în care dragostea profundă şi nedezminţită a doctorului Răzeşu pentru fratele mai mare nu îl transformă pe acesta din urmă într-un erou de capă şi spadă al timpurilor moderne, ci ni-1 înfăţişează ca pe un om a cărui demnitate dobândită prin suferinţă îi conferă un statut aparte faţă de mulţi alţi semeni ai săi.
Posibil ca metafora trandafirului albastru, folosită pentru a particulariza existenţa acestui frate, să le pară unora prea poetică şi oarecum fantezistă.
Personal, cred că ea i se potriveşte eroului cărţii deoarece, asemenea rarului trandafir albastru, care chiar există, a reuşit să supravieţuiască în condiţii ce le-ar putea părea tinerilor de astăzi ca invenţii scriitoriceşti. După zece ani în care a suportat teroarea din lagărele şi închisorile comuniste, reuşeşte să rămână ceea ce fusese întotdeauna : un om al onoarei şi dreptăţii. Ba mai mult, a avut puterea de a transforma anii de devastatoare detenţie în ani în care arta supravieţuirii se îngemăna cu acumularea de noi şi nebănuit de multe învăţăminte.
Se poate spune fără a greşi că, în ceea ce-l priveşte pe Matei, regimul comunist a suferit o înfrângere. A întemniţat, fără discernământ, la comandă politică, un adolescent inocent şi a eliberat, forţat tot de conjunctura politică, un adevărat înţelept.
Dar, dacă trandafirul albastru din poveste a reînviat datorită apei fermecate cu care a fost udat, pentru fratele aflat după gratii dragostea celor apropiaţi şi, în special, dragostea mamei sale, au fost fluxul de iubire miraculos care i-a dat puterea de a rămâne în viaţă.
Am avut ocazia de a-1 vedea de câteva ori pe acest frate – un bărbat înalt, cu o osatură puternică şi mişcări cumpătate, care îi confereau distincţie, şi cu o privire fermă, care trăda o perfectă stăpânire de sine.
Aparent, anii de cumplită detenţie nu lăsaserăurme. Cartea de faţă ni le dezvăluie în măsura în care le-a aflat fratele, dar adevărata lor dimensiune a rămas îngropată în sufletul celui care a trăit în infernul acelor ani, despre care Radu Gyr si mulţi alţii ne-au lăsat mărturii cutremurătoare.
Departe de a-şi idealiza personajul, autorul ne împărtăşeşte nedumeririle sale, amărăciunea produsă de unele situaţii pentru care nu are explicaţii, fie din lipsa informaţiilor, fie pentru că sunt urmarea nebănuită a unor fenomene care acţionează independent de voinţa umană, definite generic drept Soartă.
Cum era şi firesc, destinul eroului principal se împleteşte cu viaţa celorlalţi membri ai familiei. Copilăria fericită, amintirea luminoasă, plină de pitoresc, a bunicilor din prospera Brăilă a acelor vremuri sau a mamei, pe care Matei o venerase, rememorarea relaţiilor cu ceilalţi membri ai familiei, îmblânzesc într-o anumită măsură tragismul existenţei celui condamnat pe nedrept, prin sentinţe absurde.
în paralel, cititorul este familiarizat cu ultima perioadă din viaţa soţiei autorului, o doamnă în adevăratul înţeles al cuvântului, a cărei figură aureolată de frumuseţe si nobleţe sufletească se desprinde dintre paginile cărţii precum o floare rară, pusă la păstrat spre veşnică amintire.
Această nouă carte a doctorului Virgil Răzeşu nu este doar o ilustrare a dragostei frăţeşti. Ea este şi expresia credinţei în necesitatea menţinerii unităţii familiei ca un prim deziderat al supravieţuirii.
Şi mai este, indubitabil, un strigăt de alarmă privind vizibila şi aparent inexorabila degradare a condiţiilor de existentă si a relaţiilor dintre semeni, dublat de îndemnul la protejarea trandafirului albastru din sufletul fiecăruia, ca simbol al vieţii şi devenirii umane.

Doina Rusu

 

[flickr_set id="72157664737559789"]

 

Lasă un răspuns