«

»

Credința – vestitoarea și făuritoarea adevăratei fericiri umane

În urmă cu câteva zile m-am întâlnit, vorba poetului, absolut din întâmplare în centrul Sighetului cu preotul Gheorghe Codrea, actualmente stabilit în Baia-Mare, unde – împreună cu fiul lui, preotul Florin Codrea – slujește la parohia ortodoxă „Buna Vestire”. După obligatoriile firitiseli, puse de capricioasa întâmplare la îndemâna cunoștințelor (ne cunoaștem de ani și ani), la despărțire el mi-a înmânat un exemplar din Buna Vestire, revista bianuală de cultură și spiritualitate (nr.19 din cel de-al 11-lea an de când apare), editată de parohia omonimă, în colaborare cu Asociația filantropică cultural-creștină Martyria, ambele fundații (revista și asociația) fiind puse pe picioare și coordonate de energicul Florin Codrea. (Din interviul acordat de acesta jurnalistului Mircea Crișan, aflăm că „portofoliul Asociației Martyria cuprinde mult peste 100 de proiecte majore, pe lângă cele de parcurs, regăsite de-a lungul unui an calendaristic” și că „proiectele sociale de ajutorare a nevoiașilor se desfășoară pe tot parcursul anului, nu numai în pragul marilor sărbători”. Iar eu spun că așa se cuvine, ca toate bisericile din România să se implice efectiv și neîntrerupt în oblojirea acestei supărătoare răni-paradox provocată de post decembrism – țară încă bogată și cu tot mai mulți cetățeni aduși de cârmuitori la sapă de lemn…)
Câteva cuvinte lămuritoare despre titlul ales, mai precis despre binomul credință-fericire. Doar în strânsă combinație, adică generos alimentată de credință, fericirea nu este o sisifică zbatere și autoamăgire umană, respectiv o amarnică și nestatornică iluzie, așa cum se prezintă toate nefericitele fericiri pe care bieții pragmatici caută să le edifice cu ajutorul bogățiilor exterioare pe șubredul fundament al neliniștii lăuntrice. Iar neliniștea, o știm cu toții, este consecința firească a credinței omului în orice altceva (bani, putere, plăcere etc.), numai în Cel ce toate le-a făcut nu. Căci după acceptarea grozăviei nitzscheene că „Dumnezeu a murit”, astăzi suntem martorii mai degrabă nepăsători decât neputincioși ai lentului și neîntreruptului proces de decreștinare a Europei, prioritar a Europei occidentale, cu (ne)buna știință a opulenței și fariseismului biruitor dându-se uitare faptul că tocmai el, creștinismul, i-a așezat pe europeni în loja planetei, și pentru ca tot astăzi, ca o imensă bătaie de joc la adresa secularelor jertfiri românești întru apărarea întregii creștinătăți medievale de pericolul turco-tătar, Uniunea Europeană să-și deschidă larg porțile în fața milioanelor de neo migratori mahomedani…
Fiecare dintre noi poate contribui cu o câtime la îndreptarea actualei stări de lucruri, doar dacă vom urma porunca christică: „Să vă iubiți unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, așa și voi să vă iubiți unul pe altul”, adică procedând potrivit acelui lapidar și atât de suculent îndemn al unui părinte din veacurile de început ale creștinismului: Iubește și apoi fă ce vrei! Da, căci slujind din toate puterile inimii dragostea jertfă, nu poți să mergi decât pe calea binelui, anume pe calea spre mântuire, care cu necesitate trece prin inimile semenilor.
Taman asta ilustrează redactorul șef Florin Codrea în editorialul său „Riscul mărturisirii credinței”: Nu doar că putem, dar chiar trebuie să achiesăm cu toții la misiunea creștină, însă numai după înnobilare „cu divina responsabilitate față de destinul celui de lângă noi și, deopotrivă, al nostru”.
Vine apoi rândul preotului Gheorghe Codrea, președintele acestei fundații moral-spirituale, ca în articolul „Crezul și misiunea Bisericii” să ne relateze despre pelerinajul făcut cu elevii Liceului Pedagogic din Sighet, astăzi Liceul Regele Ferdinand, la mănăstirile din nordul Moldovei și despre memorabila întâlnire la mănăstirea Sihăstria cu părintele Ilie Cleopa. Cu adevărat memorabilă, inclusiv prin surprinzătorul răspuns primit la întrebarea: „Părinte, ce să facem, dar, mai ales, cum să procedăm în misiunea noastră la parohie pentru a aduce cât mai mulți oameni la biserică?” „Da’ ce, a răspuns venerabilul monah, dumneata aduci oameni la Biserică? Dumnezeu îi aduce, nu dumneata!”
Fără inutile sofisticării și despicări ale firului în patru, scrisă simplu, diversificat (cuprinde, aidoma unui foarte elegant magazin, poezii, un mic rebus, sfaturi pentru părinți, noțiuni de apicultură etc.) și atrăgător, inclusiv pentru copiii deja antrenați în diverse proiecte, revista are toate șansele ca pe viitor să crească simțitor din punct de vedere valoric, asta deoarece se află pe mâinile unui înzestrat colectiv redacțional: Daniela Onț (redactor șef adjunct), Georgiana Bondrea (secretar de redacție), Maria Halász, Daniela Ștefan și Marius Florin Sima (Redactori), partea de grafică și tehnoredactare revenindu-i iscusitului Alin Marcu.
Un plus de atenție din partea cititorului merită frumoasa și mult înțeleapta epistolă trimisă de Sf. Vasile cel Mare lui Nectarie și soției acestuia la moartea fiului lor („Mângâiați-vă unul pe altul!”), precum și articolul lui Marius Sima despre preotul martir Florea Mureșan și misiunea lui duhovniceasco-umanitară între anii 1953-1958 în parohia Suciu de Sus.
N-am s-o lungesc mai mult, deși revista realmente merită să fie analizată în detaliu. Nu de alta, dar n-aș vrea ca lungimea textului să-i obosească pe cititori. Pe de altă parte, în acest chip vreau să le stârnesc cititorilor (sau, mă rog, unora dintre ei) într-atâta curiozitatea, încât să caute respectiva revistă ca s-o lectureze din scoarță-n scoarță.
Închei cu următoarele opinii personale:
1)Da, doamnă Georgiana Bondrea, este minunat atunci când avem sub ochi modele umane (unde sunt modelele postdecembriste pentru tineri?), vasăzică oameni care calcă apăsat pe calea adevărului, frumosului și binelui. Dar cu toate că în textul „Biserica și omul” vă arătați neîncrezătoare în schimbarea venită doar din interior, eu continui să cred că aici se află motorul schimbării substanțiale a omului. Iar creștinismul, urmând exemplul Mântuitorului, prin credință și iubire a pus în mișcare acest motor vital, adică – așa cum just susține mărturisitorul Petre Țuțea – a înfăptuit singura revoluție din istoria umană. Toate celelalte evenimente, pe care ne-am obișnuit să le numim revoluții (iacobină, bolșevică, decembriada românilor etc.), nu sunt esențiale, ci numai aparențiale.
2)Doamnă Daniela-Maria Ștefan, dați-mi voie să mă îndoiesc că suferinzii se vindecau de îndată ce înghițeau pământul din fața chiliei Sfântului Arsenie Capadocianul. Nu-i mai cuminte din partea noastră să admitem ceea ce Însuși Mântuitorul i-a spus leprosului vindecat, anume că s-au vindecat/mântuit prin propria lor credință fierbinte?
În aceeași ordine logică a lucrurilor, consider că Arsenie Capadocianul n-a încălecat măgărușul nu din multa lui dragoste pentru animale, ci din umilință: Pur și simplu a refuzat să-L imite pe Iisus Hristos!
3)Într-adevăr, copiii au mare nevoie să fie mereu călăuziți, inclusiv la navigarea pe internet.

Sighetu Marmației, George PETROVAI

Lasă un răspuns