«

»

Alexandru Spătaru – versuri

In memoriam
Părintelui Arsenie Boca

Nu mi-a fost dat
să te întâlnesc, să te cunosc.
n-am fost în stare nici
s-ajung la crucea ta,
să-mi rezem fruntea-n
lemnul ei, ce doar odată
l-a născut Pământul.

Poate că mi-ai fi dat
o binecuvântare gândurilor,
să capete putere
să întoarcă timpul.
Nu, n-aş spurca pădurea
– în care te-au martirizat –
cu spânzurători pentru ucigaşii tăi.
Nu m-aş mai încărca
cu încă un greu păcat.

I-aş obliga însă pe inchizitori
să-şi facă ştreanguri,
de suflete să şi le-atârne, podoabe,
– nu s-ar găsi mai potrivite.
Ştreanguri nevinovate
de sufletele lor murdare
să le spânzure.

Şi i-aş trimite apoi la tine,
Prea Cucernice Părinte,
să-i spovedeşti şi să le dai
Sfânta Împărtăşanie!
…………………………………
E deja târziu
şi am un nod în gât
şi-un greu frământ în inimă:
de ce nu am ştiut că eşti
ca să te întreb măcar:
„omule bun,
cu ce-aş putea să te ajut?”

Colindă şi pâine

Ce înseamnă,
dragă mamă, – cred că tu ştii
şi poţi să-mi spui – ,
când visezi colinde?
Eam printre colindători
– nişte copii bătrâni.
Noaptea era numai colinda noastră.

Şi peste tot eram primiţi
cu pâine albă din belşug;
cele mai albe şi mai dolofane pâini,
ca nişte bulgări
mari şi proaspeţi de zăpadă caldă.
Ce înseamnă,
dragă mamă, când visezi
dalbe colindele cu pâine albă,
în coroniţe de lumină albastră?

Că ne invită Domnul Dumnezeu
la o întâlnire
să îi cântăm colinde
şi să ne aşeze apoi la masă?
Dar unde ne aşteaptă
c-o pâine aşa de albă şi de generoasă?

Lasă un răspuns