«

»

Irina Lucia Mihalca – versuri

Celălalt trup – o nouă viaţă

Vuietul veşniciei, auzit noaptea, tăia timpul în două,
coborât din cer pe pământ, împungându-l ca un ac.

Calea lacrimilor suspină pe cer,
Iute ca privirea femeii, un sunet subţire
îndoi cerul-n lumină şi întuneric.

Irina Lucia Mihalca

Dintr-o îndepărtată nostalgie, o tristă melodie
voia să cârpească viaţa
acolo unde sunetul o sfâşiase în două.

La stânga sunetului era noaptea,
la dreapta lui era ziua,
univers presărat cu picături de apă şi prezenturi.

Începând să respire, muzica se strecură prin labirint,
călcându-şi umbra plină de apă în Canalul Miracolelor.
Timpul femeii nu curge
pe aceeaşi cale cu timpul bărbatului, spre celălalt trup.

Adevărul e în cuvânt, piatră şi apă,
un distih în oglindă – Milee dugento con sessanta sei
prin Surâsul Cybelei!

Între cer şi pământ, între El şi Ea, doar un timp!
Voalul a căzut, dând deoparte cioburile,
întunericul deveni lumină,
disperarea – speranţă,
durerea – bucurie,
depărtarea – simbioză,
singurătatea – întreg.
– Voi fi cu tine până la sfârşitul Timpului!

În palma ei atingerea literei-mamă ebraice Shin.
Îi citi sărutul: – Să fii fericită cât îţi stă în putinţă!

Călător în univers după sufletul stelar spre noul acum,
sufletul încarcerat, eliberat de trup,
caută un strop de apă şi-un strop de timp,
înghiţind din lacrimile Maicii Domnului
în secţiunea de aur a Timpului cu Veşnicia.

Între cer şi pământ doar un timp

Într-un ochi de oglindă, faldurile nopţii
ne-opresc timpul pe strada Mântuleasa.
Intersecţii de raze şi umbre,
punţi către cer.

Galbene frunze, amintiri răscolite prin aerul lunii,
păstrează nisipul din vidul clepsidrei.
Razele sufletului oglindesc mozaicul
paşilor mei prin întuneric.

Prin lumina felinarelor
aripi de îngeri sfâşie tăcerea,
Prelinse în urmă două din umbrele mele
se întind către cer.

Sunt umbrele sufletului nostru
risipite în tu… în eu…
în eu… în tu…

Îşi caută urmele noastre în timpuri.

Suntem

Ca un vis neîntrerupt vreodată,
ca un gând ce pulsează la capătul străzii,
ca un adevăr purtat mereu în inimi,
ca o furtună peste necuprinse întinderi,
ca o salbă de stele ce ne înconjoară,
ca o centură de timpuri prin spaţii,
ca o revoltă de semne pe bolta cerească,
ca o înverşunare de eroi în ultimele lor fapte de arme,
ca un soare ce ne înconjoară printre nori,
ca ziua ajunsă dinaintea eternităţii,
Noi suntem.

Suntem rug, flacără, scântei,
zâmbet, lacrimă, vis,
gânduri, cuvinte în delir, fapte,
raze de soare sau lună, zefir, furtună,
castel de umbre, corolă de lumini,
curcubeu reflectat prin oglinzi paralele,
tunel ascuns în labirintul iubirii,
suflet în căutarea sufletului-pereche care,
negăsindu-l pe pământ,
îl caută în Cer, cutreierând ierarhia îngerilor,
suntem piesele aceluiaşi puzzle,
suntem Tu, Eu,
manifestarea Absolutului prin Noi.

3 comments

  1. boris m.marian

    CITIT CU ACEEAȘI EMOȚIE INEXPRIMABILĂ, mortua est? Vest, next.

    1. borismarian

      Mâine el/ea vor iubi

      Cel /cea care nu au iubit niciodată, mâine
      Tot va iubi, asta o știe și-o mierlă
      În cimitirul însorit, în închisoarea neiubirii
      Unii au nimerit, o palmă prmită sau dată
      În secolul care a trecut, revine ca o rafală
      Peste-n oraș dispărut. Nimeni devine nimeni,
      Nimeni nu este un nimeni, nici Nemo.
      Ce mult te-am iubit în absență, constant
      Absentă și lentă. Ce vid ne desparte, ce vid?
      Eu sunt livid, eu te invit să ne-ntâlnim
      În țintirim. Nu-i un blestem, de ce te chem?
      Din Birmingham până-n Pucheni.
      Avem păreri diferite despre difterie,
      Despre iubire și alte boli molipsitoare,
      De la molii la înșeuare.Alison, sonorul somn.
      Mi-am tăiat venele, curge aur, leagă-mă
      De trupul tău, leagănă-mă, dragă fragă.
      BMM

  2. boris m.marian

    moderație, multă moderațieMarea necunoscută

    Ai toată viața înainte,
    Îmi spune fostul diriginte,
    E un centaur, creier mare,
    Cum nu posedă orișicare.
    Pe lângă el un clovn subțire
    Aleargă și îi dă de știre,
    Ilustru este el, dar n-are lustru,
    Are în schimb o soacră și un cuscru,
    Pacienți cu toții la o clinică în Vest,
    Aici un cerșetor îmi cere rest,
    Trăim într-o cutie neagră,
    Din care vom ieși cu o podagră.
    @@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@
    E noapte și sunt absolut singur,
    Numai un om poate ști chestia asta,
    Nu este viața un șir de întemnițări?
    Deschid fereastra și descopăr o circulație dublă.
    Lumea vine spre mine,
    Eu mă lupt să ies înainte de catastrofă,
    Trăiesc într-o cameră în care permanent este cineva,
    Se pare că nu există spațiu virgin.
    @@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@@
    E vremea unor teme grave,
    Când râsul se măsoară-n grame,
    Când vorbăria are sens,
    E vremea unui plâns imens,
    Văzut-ați stea pierind plângând
    Sau pasăre fără cuvânt?
    Căutam un suflet care să-mi semene,
    Dară semințele nu prea sunt gemene,
    Cântam amândoi la o singură vioară,
    Vioara e pasăre, uite că zboară.
    Femeia nu este precum bărbatul,
    Asta o știu orașul și satul,
    Femeia este aspră, blândă, dulce,
    Ea te gonește și te aduce,
    Tăcerea femeii e bombă atomică,
    Poate că este chiar hipertonică,
    Femeia te naște și te ucide,
    Bărbații par niște omide.
    E timpul să facem o revoluție,
    Dictator-femeia, apoi execuție.
    Nimic nu este real în viață,
    Poate, doar moartea, iubirea ne-nvață.
    ******************************
    Fricoșii nu mor niciodată,
    La fel și mincinoșii mai banali,
    cei buni plătesc pe baza notelor de plată,
    povestea-i cunoscută de mulți ani.
    De ce crezi tu că te mai caut, te caut?
    Ai devenit o umbră, poate ești un flaut.
    Că sufletul, precum năframa veche
    Mai se destramă, cu o molie pereche,
    A creak and dark whirr in the air,
    Hai-hu, hai-ho, a fost mai ieri, n-a fost nici ieri.
    BORIS MARIAN

Lasă un răspuns