«

»

Constantin Enianu – versuri

Constantin Enianulinişte părintească

nu învăţa nimic şi vei şti totul
că este mai firav decât frunze
căzute pe pământ cu botul
înghiţind jaruri şi spuze.
nu plânge fecioarele pierdute
în braţe de virili îmbătaţi
nici oile care mor lângă mute
păşuni cu miei lepădaţi.
vei fi liniştit ţinând aproape
susurul unduitor peste prund
ce-ţi arată că-n cursul de ape
e-un părinte smerit şi profund.

fabula tăcerii

povestea tăcerii mai grea e ca vorbirea
poeţii uzează de ea-n demitizări –
ori spun tăcând istoria cu firea
ori tac vorbind cu lumea de visări.
să-mpartă-n laturi materia
în dreapta şi în stânga sus şi jos
aceasta e dorinţa verbului
ce-armonizează cuget cu folos.
povestea vorbei mai uşoară-i ca tăcerea
oamenii o învaţă şi-o lasă moştenire
urmaşilor în vrerea identităţii sobre –
banal locţiitor…
fabula tăcerii la Masa cea Rotundă
Cuvântul de Gândire leagă cu o fundă.

femeia din vin

nu femeii ci adevărului m-am vândut
şi-l iubesc ca pe Omphale *)
de acea de aripi nu-s ţinut
să mă prefac repede-n oale…
încerc să admir oamenii mulţi
când moartea-i uitată de gândul firav
slăvind în comun culţi şi inculţi
vindecare aducând celui bolnav.
îmi pare nimic cer şi pământ
când femeia se întinde pe spate
şi vede doar lutul nu simţ în frământ
peste viaţa umilă-n cetate…
văd femei înghiţite ca iepuri de casă
dacă sunt aşteptate cu vinul la masă.

*) Soţia pe trei ani a lui Hercule (n. a.)

zahăr cu sare

simt că nu se poate lumea întoarce
la o istorie vie-ntr-un ucis:
speranţa în durere mâna stoarce
pe faţa unde ridul se topeşte-n vis.
lăsaţi-mă cuprins de-nchipuire
până tot corpul se deschide-n zi
să se unească cu-ntreaga amăgire
şi dezveleşte felul meu de-a fi.
eu ţin la toţi deşi-s urât de-acei
care se pleacă fără să se ştie
şi mor după splendorile de miei
sacrificaţi de-o burtă vie…

iubire cu ură

iubirea ta cu ură-i mai de preţ
decât o gingăşie zilnică vicleană
din care urma alege doar dispreţ
trăind în vraja rece de morgană.
moştenirea ta de simţ nedesfătat
mă face din ce în ce mai înţelept
de-aceea-n ochi tenebra ai lăsat
şi mă loveşti în faţă pe nedrept.
cu toate astea îţi invoc iubirea
iar ura ta promulg pe file
să o păstrezi cât te menţine firea
în stăpânirea zilelor febrile.
dacă dai iubirea mai mult ca ura
îţi vei distruge-n van făptura.

Lasă un răspuns