«

»

Alexandru Spătaru – versuri

Dintr-un posibil dicţionar

E nelimitat.

Să fim în stare să-l ducem

– a se citi: s-avem dezlegare – ,

şi putem lua oricât,

nu este impusă nicio măsură,

nicio restricţie.

Ne stă la dispoziţie oricând,

de la suprafaţă, din profunzime,

de dincolo de orizonturi.

N-are substanţă,

sau e total necunoscută.

Indigestă pare convenţia c-ar fi

o dimensiune esenţială

a realităţii în continuă mişcare.

Nu vine, nu pleacă, doar trece,

imposibil să fie oprit.

Gravă lezmaiestate – ideile

c-ar fi doar o ficţiune, un exerciţiu

aproape reuşit de imaginaţie.

L-am extins demult dincolo

de raţiunea în vigoare,  l-am împins

– cu neînchipuite eforturi

şi încrâncenată obsesie

că trebuie neapărat să existe – ,

peste nenumărate obstacolele.

Timpul…

Într-o lume pe bâjbâite,

cea mai simplă, mai exactă,

mai concisă şi cuprinzătoare,

mai profund omenească

şi mai puţin supărătoare definiţie

a  cunoaşterii…

Lasă un răspuns